x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Drulă: Raportul privind situaţia economică şi financiară, întârziat cu 21 de zile; le e frică să publice cifrele dezastrului

Drulă: Raportul privind situaţia economică şi financiară, întârziat cu 21 de zile; le e frică să publice cifrele dezastrului

de Redacția Jurnalul    |    21 Aug 2023   •   20:15
Drulă: Raportul privind situaţia economică şi financiară, întârziat cu 21 de zile; le e frică să publice cifrele dezastrului

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, afirmă că Legea responsabilităţii fiscal-bugetare este încălcată de 21 de zile, deoarece Guvernul nu a publicat raportul semestrial cu privire la situaţia economică şi bugetară.

Acesta susţine că guvernanţilor le este "frică" să publice "cifrele dezastrului".

Cătălin Drulă mai critică Executivul pentru că în actualul mandat nu a fost desfiinţată "nicio sinecură", nu a fost redusă "nicio cheltuială inutilă" şi nu a fost oprită "risipa". Potrivit acestuia, PSD şi PNL au adus "instabilitate şi nesiguranţă" pentru ziua de mâine.

"Nimeni nu ştie la ce să se aştepte, cum să facă un plan de afaceri, cum să supravieţuiască crizei declanşate de această guvernare toxică. De 21 de zile, legea responsabilităţii fiscal-bugetară este încălcată. Guvernul Ciolacu refuză să publice raportul semestrial cu privire la situaţia economică şi bugetară. Termenul legal, obligatoriu, era 31 iulie. Le e frică să publice cifrele dezastrului. Dar ascunderea gunoiului sub preş nu face decât să sporească neîncrederea investitorilor şi să facă rău economiei româneşti", a scris Drulă, luni, pe Facebook.

Liderul USE îi cere premierului Marcel Ciolacu să "înceteze acest joc iresponsabil şi să îndeplinească de urgenţă" obligaţiile din Legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

În acest sens, el invocă prevederile articolului 29, conform căruia, "până la sfârşitul lunii iulie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul propriu un raport semestrial cu privire la situaţia economică şi bugetară".

De asemenea, Drulă face referire la articolul 17: "În cazul în care raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară constată o deteriorare a soldului previzionat al bugetului general consolidat faţă de ţinta avută în vedere la aprobarea bugetului anual cu mai mult de 0,5% din produsul intern brut luat în considerare la elaborarea bugetului anual şi această deteriorare nu se datorează înrăutăţirii semnificative a prognozei macroeconomice, Guvernul are obligaţia de a pune în aplicare măsuri adecvate pentru îndeplinirea ţintei privitoare la soldul bugetului general consolidat". 

×
Subiecte în articol: Cătălin Drulă raport dezastru