„Am auzit o grămadă de minciuni în ultima vreme, cum că nu am participat la două dintre întâlniri și de fapt a fost numai una singură. Și din respect pentru liderii coaliției, i-am sunat înainte de a face comunicarea că nu o să particip la târguiala pentru ministere. Și eu nu am primit această invitație, am văzut de la televizor că există o întâlnire și că USR nu dorește să participe. Vreau să vă spun că USR dorește să participe pentru binele românilor la guvernare, dacă vom avea niște puncte foarte clare pe care să le facem și să le spunem românilor ce avem de gând să facem pentru ei și dacă avem bani pentru asta”, spune Elena Lasconi.
Ea a precizat că USR nu a participat la discuția de luni „era hai să facem repede coaliția, să împărțim ministerele și ei nu aveau transparență nici la prezentarea bugetului”.
„Da, m-am dus (marți - n.r.) și le-am spus că este lipsă de respect să nu mă invite și să nu invite reprezentanții USR, iar apoi să voiască toată presa că noi nu dorim să participăm și că suntem neserioși. Bineînțeles că prima dată au fost șocați pentru că am intrat singura femeie într-o sală cu ai României și că le-am expus aceste probleme și am spus hai să trecem la negocieri și o să vină și colegii mei. Eu aș vrea să fie gata (guvernul - n.r.) cât mai repede, dar pentru asta avem nevoie de transparență, avem nevoie de parteneri de încredere care să trateze cu respect fiecare partener. Suntem în această situație de criză. Asta înseamnă să vii cu propuneri concrete, ce ai de gând să faci, să nu crești teltuielile, ce faci concret în următoarea perioadă. Românii asta așteaptă de la noi, mai ales într-un moment de criză. (...) Dați-mi voi să intru din nou peste ei, că nu mă las”, a spus ea, după care, alături de Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz, a intrat în Palatul Victoria, unde au loc negocierile pentru viitorul guvern.
„Reprezentanții alianței au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanții USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliției pro-europene, deși toți participanții - PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale - conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcțiilor politice”, au transmis luni seara, într-un comunicat comun, PSD, PNL și UDMR.
(sursa: Mediafax)
Gabriel Pecheanu, gabriel.pecheanu@mediafax.ro
Keywords:LASCONI, GUVERN