x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Emanuel Ungureanu, despre moțiunea simplă anti-Voiculescu: Cinică și ipocrită!

Emanuel Ungureanu, despre moțiunea simplă anti-Voiculescu: Cinică și ipocrită!

16 Feb 2021   •   11:35
Emanuel Ungureanu, despre moțiunea simplă anti-Voiculescu: Cinică și ipocrită!
Sursa foto: cdep.ro

Moțiunea simplă a PSD la adresa lui Voiculescu este cinică și ipocrită, spune deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu. El regretă discursul dur pe care l-a avut la ședință: „Urletele din bănci ale celor de la PSD sunt imposibil de reprodus în spațiul public, de aceea, cuvintele mele au fost mai dure”.

 

 „Această moțiune simplă este foarte cinică, pentru că PSD-ul a condus sistemul sanitar prin 12 miniștri, dintre care patru sunt urmăriți penal de către DNA, la această oră, pentru diferite fapte de corupție, a spus Emanuel Ungureanu la RFI

Liderul USR PLUS mai spune că regretă limbajul dur pe care l-a folosit la ședința de luni a Parlamentului: „Regret duritatea cuvântului , însă și contextul este puțin dificil. Cei care urmăresc discursurile din Parlament nu aud ce aud urechile celor care sunt la tribuna Parlamentului. Am fost numit jigodie, alte cuvinte nu vi le pot descrie, turnător. Deci urletele din bănci ale celor de la PSD sunt imposibil de reprodus în spațiul public, de aceea, cuvintele mele au fost mai dure (...). Pur și simplu, PSD s-a manifestat ca o aripă ultras într-o tribună din America de Sud. Nivelul limbajului în Parlament a coborât foarte mult. Nu-mi place că am coborât eu la acest nivel și o să-mi cer scuze pentru asta, dar nu e ușor de suportat de acolo sudălmile absolut descalificante care vin asupra celor care vorbesc, din partea unor colegi din PSD".

×
Subiecte în articol: emanuel ungureanu