x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Cîțu NEMULȚUMIT de bugetul pe 2022: Atunci când faci lucrurile în grabă, s-ar putea să greşeşti

Florin Cîțu NEMULȚUMIT de bugetul pe 2022: Atunci când faci lucrurile în grabă, s-ar putea să greşeşti

20 Dec 2021   •   15:38
Florin Cîțu NEMULȚUMIT de bugetul pe 2022: Atunci când faci lucrurile în grabă, s-ar putea să greşeşti
Sursa foto: Lucian Alecu

Fostul premier Florin Cîțu își exprimă nemulțumirile față de proiectul de buget pe 2022. 

"La Birourile permanente reunite vom discuta, cât mai rapid, asta e. Trebuie să fie aprobat un buget. Mi se pare că - eu am spus tot timpul - atunci când faci lucrurile în grabă, s-ar putea să greşeşti. Este opinia mea, câteodată nu merită, mai ales când e vorba de un buget, ori faci asumare de răspundere, ori dacă îl aduci în Parlamentul României, trebuie să fie cât mai transparent şi să dai tuturor şansa să se uite, să vadă dacă poate să fie îmbunătăţit. Dar dacă faci lucrurile în grabă, există riscul să fie probleme în viitor. Eu sper să nu fie aşa, sper să n-am dreptate", a spus acesta.

Totodtă, el a vorbit și despre domeniile unde vor fi alocați mai puțini bani.

"Am spus că nu vreau intervin pe negocierea pe ministere. Am vrut doar să fie respectat programul de guvernare, este singurul criteriu pe care l-am cerut de la acest buget. Mai mult de atât nici nu puteam să oferim. Din păcate, doar partea liberală n-a fost respectată în proiectul de buget".

Cîțu și-a lăudat propriile realizări din perioada când era șeful guvernului. 

"Pentru noi a fost important, am schimbat paradigma, începând cu 2019, am alocat mai multe resurse către investiţii, aşa am putut să avem o creştere economică mai mare decât cea estimată în 2020, aşa am putut să trecem şi prin criză, şi să putem să avem bani pentru cei care au fost afectaţi de criza sanitară. Sunt priorităţi pe care şi le asumă guvernul şi vom vedea dacă ele sunt cele care vor duce la dezvoltarea României".

×
Subiecte în articol: florin citu