x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvern - Tăriceanu nu vrea şi locale, şi fotbal

Guvern - Tăriceanu nu vrea şi locale, şi fotbal

de Monica Iordache Apostol    |    24 Ian 2008   •   00:00
Guvern - Tăriceanu nu vrea şi locale, şi fotbal

Premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto) a infirmat ieri zvonurile potrivit cărora ar intenţiona să amâne alegerile locale, de comun acord cu PSD.



Premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto) a infirmat ieri zvonurile potrivit cărora ar intenţiona să amâne alegerile locale, de comun acord cu PSD.

După şedinţa de ieri de guvern, premierul a spus că data alegerilor locale nu a fost stabilită, dar singura sa grijă este aceea ca procesul electoral să nu se suprapună cu Campionatul mondial de fotbal, care va începe la data de 8 iunie. "Alegerile trebuie în mod normal să se desfăşoare la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, şi singura grijă pe care o am este să nu se suprapună cu Campionatul European de Fotbal. Nu sunt un pasionat de fotbal, dar ştiu că sunt foarte mulţi români pasionaţi şi trebuie să avem grijă să le dăm posibilitatea să vadă meciul, iar, în acelaşi timp, campania electorală să nu se desfăşoare în van", a spus Tăriceanu. Potrivit unor surse liberale, Tăriceanu le-ar fi spus colegilor din conducerea PNL că ar prefera ca primul tur de scrutin al localelor să aibă loc la 25 mai.


UITE CRIZA, NU E CRIZA. Pe de altă parte, Tăriceanu a avut ieri o revenire asupra propriei declaraţii făcute la Praga, în privinţa stabilităţii mediului de afaceri în contextul crizei economice şi politice. Deşi la Praga spunea că situaţia politică nu o influenţează pe cea a investiţiilor, Tăriceanu s-a răzgândit, dând vina pe preşedintele Băsescu: "Criza politică permanentă întreţinută de trei ani de preşedintele României nu poate să nu aibă anumite efecte. Cred că, dacă România s-ar fi comportat ca o ţară normală, am fi beneficiat de mult mai multe investiţii, şi eforturile noastre probabil ar fi fost mai fructuoase. A trebuit să facem eforturi foarte mari pentru a atrage investiţii mari, unele s-au realizat şi unele, probabil, ar fi putut să se realizeze".

×
Subiecte în articol: tariceanu politic