x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu accepta invitatiile PSD

Iliescu accepta invitatiile PSD

02 Sep 2004   •   00:00

Dupa ce a cerut invitatie scrisa din partea PSD de a reveni in partid si de a candida pe listele parlamentare, presedintele Ion Iliescu a raspuns, tot in scris, ca accepta propunerile partidului de guvernamant.

MONICA IORDACHE

Seful statului i-a trimis ieri liderului PSD, Adrian Nastase, o scrisoare de raspuns in care spune ca accepta propunerea de a se intoarce in cadrul partidului si de a candida pe listele parlamentare. "Fidel valorilor morale si principiilor politice in care am crezut si cred, am decis sa accept invitatia Congresului Extraordinar al PSD de a reveni, la incheierea mandatului de presedinte al Romaniei, in partidul al carui membru fondator am fost", scrie Iliescu in epistola adresata lui Nastase. Seful statului nu pomeneste insa de vreo functie pe care ar putea-o ocupa in conducerea PSD, desi scrisoarea premierului se referea expres la "preluarea conducerii partidului dupa terminarea mandatului prezidential".

CANDIDATURA. Mai transant este insa Iliescu in privinta candidaturii sale pe listele parlamentare ale PSD. "Am hotarat sa accept si invitatia de a candida pe listele PSD pentru un loc in Senatul Romaniei, ca expresie a importantei pe care o acord rolului Parlamentului in dezvoltarea institutionala, in modernizarea statului roman, in consolidarea democratiei romanesti", explica seful statului. Desi Iliescu va fi pus in postura de a fi presedinte al Romaniei si candidat pe listele unui partid politic, seful statului declara ca acest dublu statut nu il va impiedica sa isi duca la bun sfarsit mandatul. In plus, sustine ca participarea sa la alegeri este "constitutionala si legala".

"Stimate domnule Adrian Nastase, raspund, asadar, afirmativ scrisorilor pe care mi le-ati adresat, din convingerea ca noi, oamenii politici, avem o datorie fata de viitorul Romaniei: aceea de a actiona astfel incat sa raspundem permanent interesului national, sa construim impreuna binele public si o viata mai buna pentru toti romanii", isi justifica Iliescu decizia.

REPROSURI. Printre altele, seful statului il felicita pe premierul Adrian Nastsae pentru ca a fost desemnat de partid drept candidat la Presedintie si se arata "bucuros" ca PSD "a inteles esenta mesajului transmis de cetateni in alegerile locale". Iliescu a tinut insa sa-i aminteasca lui Nastase ca "cetatenii si membrii partidului au reprosat unor lideri ajunsi in functii de conducere indepartarea de principiile morale ale unui partid social-democrat si de nevoile celor multi" si sa ceara "continuarea eforturilor pentru transformarea PSD intr-o structura politica eficienta si responsabila".

DECIZIE

"Am decis sa accept invitatia Congresului Extraordinar al PSD de a reveni, la incheierea mandatului de presedinte al Romaniei, in partidul al carui membru fondator am fost"
Ion Iliescu presedintele Romaniei
×
Subiecte în articol: politic psd iliescu