x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică În pregătirea alegerilor interne, Cioloș iese la rampă. Cum îi pune piedică lui Barna și cum îl amenință pe Cîțu

În pregătirea alegerilor interne, Cioloș iese la rampă. Cum îi pune piedică lui Barna și cum îl amenință pe Cîțu

de Ion Alexandru    |    05 Aug 2021   •   07:20
În pregătirea alegerilor interne, Cioloș iese la rampă. Cum îi pune piedică lui Barna și cum îl amenință pe Cîțu

Se anunță o bătălie crâncenă și în interiorul USR-PLUS, nu doar în PNL, în perspectiva alegerilor din această toamnă pentru desemnarea noii conduceri a formațiunii. Dacian Cioloș, care îl rivalizează în această bătălie pe Dan Barna, a intrat „cu crampoanele” în măsurile propuse de vicepremier cu privire la constrângerea vaccinării pentru anumite categorii profesionale, dar și la unele restricții pentru persoanele care nu se vaccinează. Dacă, pe acest subiect, Cioloș pozează în „polițistul bun”, nu aceeași atitudine a adoptat în legătură cu atacurile la partenerii de guvernare ai USR-PLUS, de la UDMR și PNL. Fostul premier se arată nemulțumit de „apetitul scăzut” al colegilor de guvernare pentru reforme și amenință cu o repoziționare a partidului, după congresul din octombrie, în peisajul jocului de putere. În mod surprinzător, și președintele Klaus Iohannis a făcut declarații, copiate, practic, din discursul lui Cioloș, atât în ceea ce privește vaccinarea, cât și în ceea ce privește reformele promise și nerealizate.

 

Contracandidatul lui Dan Barna pentru șefia USR-PLUS, Dacian Cioloș, joacă rolul „polițistului bun” în legătură cu tema impunerii obligativității vaccinării anti-Covid-19. Prezent într-o emisiune televizată, fostul premier tehnocrat, întrebat fiind dacă le recomandă oamenilor să se vaccineze, a răspuns că „recomand să se vaccineze, dar trebuie să fie convinși de lucrul acesta, că fac un lucru bun. Cred că cei care stau și analizează lucrurile cu propria lor minte, discută cu vecinii, cu prietenii care s-au vaccinat”.

Poziția lui Dacian Cioloș vine în contextul în care guvernanții, în special din partea USR-PLUS, apasă pedala de accelerație cu privire la implementarea unor măsuri de restricție pentru cei care nu doresc să se vaccineze, menite să îi determine să o facă. O astfel de categorie vizată sunt profesorii și cadrele medicale, fiind invocat și modelul adoptat de mai multe state europene în acest sens. „Nu cred că trebuie să facem noi lucruri neapărat că alții le fac. E important să pornim de la condițiile noastre specifice. Nu cred că trebuie obligat nimeni să se vaccineze, dar avem nevoie de eforturi foarte mari să câștigăm încrederea între autoritățile publice și cetățeni. Felul în care tratăm campania aceasta de vaccinare mi se pare că e un element important în relația dintre stat și cetățeni. (…) Personal, indiferent că e vorba de personalul medical sau altă categorie de personal, nu cred că prin a impune ceva obligatoriu câștigăm mai mult încrederea oamenilor. Vedem că deja de ani de zile încrederea cetățenilor în stat a tot scăzut. Nu cred că o astfel de atitudine ar ajuta și într-o astfel de situație de criză e foarte importantă încrederea aceasta între cetățeni”, a adăugat Dacian Cioloș.

 

Pe contrasens cu poziția vicepremierului Barna

 

Poziția fostului premier vine pe contrasensul mesajelor transmise de contracandidatul său pentru șefia USR-PLUS, vicepremierul Dan Barna, care, în conivență cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, își dorește măsuri restrictive exclusiv pentru persoanele nevaccinate. Respectiv, condiționarea de administrarea vaccinului pentru accesul la anumite evenimente, în spații închise, sau interdicția de a pătrunde în mall-uri, la sfârșit de săptămână. Măsuri deja propuse partenerilor de guvernare, dar respinse, până la acest moment, de către cei de la PNL.

Pe acest fond, Dacian Cioloș exploatează eșecul campaniei de vaccinare, arătând cu degetul spre PNL, spre premierul Florin Cîțu și spre medicu Valeriu Gheorghiță. „Campania de vaccinare a fost asumată de la începutul guvernării de premierul Cîțu cu echipa lui direct. Am discutat în prima lună după instalarea Guvernului cu dânsul să o preia din nou Ministerul Sănătății. Premierul a insistat să coordoneze campania direct. Vaccinarea e un proiect al Guvernului, dar în cadrul Guvernului, nu știu care e percepția publică, Ioana Mihăilă nu are direct instrumentele de control asupra campaniei de vaccinare. E în coordonarea directă a premierului, cu domnul Gheorghiță, care e subordonat direct premierului, însă Ministerul Sănătății dă tot concursul. Ioana Mihăilă își asumă direct responsabilitatea pe care o are. Vaccinarea nu putem spune că merge bine când suntem la 30 și ceva la sută”, a precizat Cioloș, cu bătaie directă la premierul Cîțu. De altfel, acesta reîncălzește o temă care a fost rostogolită în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu, care și-ar fi dorit ca toată campania de vaccinare să fie coordonată de el.

 

„Consecvență” cu privire la decizia administrării serului anti-Covid

 

Dacian Cioloș susține că el însuși s-a vaccinat la sfârșitul lunii iunie, cu serul de la Johnson & Johnson. Asta, după ce, la finalul anului trecut, în timpul campaniei electorale aferentă alegerilor parlamentare, prezent, de asemenea, într-o emisiune de dezbatere, a fost întrebat dacă intenționează să se „imunizeze” împotriva Covid-19. Atunci, acesta a răspuns evaziv, precizând că „voi lua decizia după ce toate informațiile pertinente vor fi prezentate de oameni competenți, ca să nu alimentăm teorii ale conspirației”.

Până pe 24 martie 2021, Dacian Cioloș nu luase nicio decizie în acest sens, când a anunțat că a fost depistat că a contractat boala. De altfel, și după ce a ieșit de sub tratament, Dacian Cioloș, în calitate de europarlamentar și de lider al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a promovat, în numele USR-PLUS, mesaje cu privire la un certificat european verde, dar care să nu creeze discriminări între cetățeni. Din nou, un mesaj total opus de cel al contracandidatului său de la București, Dan Barna.

 

Discurs care să suscite interesul membrilor de partid, la congresul din octombrie. Ținta, premierul și raportul de forțe din Coaliție

 

Iar faptul că ieșirea la rampă a lui Dacian Cioloș are legătură directă cu congresul USR-PLUS din luna octombrie este mai mult decât evident, în condițiile în care acesta a formulat o serie de acuze, atacuri și amenințări la adresa PNL și UDMR. Dacian Cioloș a declarat că, în toamnă, după alegerile interne din partid, alegeri pe care speră să le câștige, USR-PLUS va face propria evaluare a miniștrilor Cabinetului Cîțu. Nu doar o evaluare a miniștrilor progresiști, ci a tuturor miniștrilor. Însă, un accent deosebit va fi pus pe modul în care evoluează echipa USR-PLUS trimisă în Guvern. „Va trebui o evaluare în coaliție a guvernului, ca atare, nu doar a unor miniștri. Se vede cu ochiul liber, reformele n-au avansat așa cum noi ne-am fi dorit”.

O altă temă adusă în discuție este cea a pensiilor speciale. „Batem pasul pe loc. Nu simt apetit la colegii din coaliție să avansăm pe dosarele astea, mă refer la colegii din PNL și UDMR. Am tot insistat, din partea USR-PLUS, să luăm în discuții. E un grup de lucru care s-a constituit cu colegi din Parlament și cu Ministerul Muncii. Am discutat zilele trecute cu colegi din acel grup și n-au avansat discuțiile. Nu prea au fost disponibili ceilalți colegi să se întâlnească”, a precizat acesta.

 

Vrea egalitate cu PNL

 

Cioloș merge și mai departe cu atacul, precizând că partidul pe care vrea să îl conducă din toamnă nu a făcut promisiuni de formă, doar ca să câștige voturi și, apoi, să își aranjeze trenurile intern.

„Nu vom accepta un statut de partener junior la guvernare, atâta vreme cât împreună cu ceilalți parteneri de guvernare ne-am luat niște angajamente pe care trebuie să le livrăm. Nu putem să ajungem la sfârșitul acestui an fără să vedem lansate niște reforme cheie. Nu dau termene, pentru că împreună am vrea să rămânem la guvernare până în 2024, dar până atunci sunt o grămadă de lucruri de făcut. Dacă a trecut un an de zile și nu vedem reforme trebuie să ne punem întrebări ce a funcționat și mai ales ce n-a funcționat și să vedem dacă există într-adevăr la partenerii noștri de guvernare un apetit de reforme, nu doar declarative”, a conchis contracandidatul lui Dan Barna.

 

Campanie electorală începută cu „perdea”, transformată în „dat la gioale”

 

Bătălia internă din USR-PLUS, în perspectiva alegerilor din luna octombrie, deși, public, pare a fi mult mai „soft” decât cea dusă în PNL, se anunță una la fel de dură. De altfel, râca dintre aripa PLUS și cea USR a partidului proaspăt unificat a început încă din campania electorală de anul trecut de când au fost făcute listele cu candidați și, ulterior, după instalarea Guvernului, pentru funcțiile ministeriale și în eșaloanele 2-3 ale aparatului guvernamental.

În primăvara acestui an, la momentul în care Florin Cîțu a cerut și a obținut de la Palatul Cotroceni revocarea din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu și a secretarului de stat Andreea Moldovan, Dacian Cioloș l-a împins, practic, pe Dan Barna „pe scări”, pentru a face afirmații ultimative la adresa premierului referitoare la retragerea sprijinului politic și a demisiei. După ce „apele” s-au mai liniștit, „aripa” PLUS din partid a rămas în continuare cu un sentiment de înfrângere, acuzându-l pe Dan Barna că a cedat mult prea ușor.

Ulterior, Dacian Cioloș a declanșat, cu manta, un atac la adresa UDMR, după ce a publicat pe o rețea de socializare un fake-news, legat de respingerea de către Comisia Europeană a PNRR-ului Ungariei. Momentul ales de Cioloș nu a fost deloc unul întâmplător, deoarece, la București, cei de la USR păreau prea „moi” în legătură cu tema desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Mai exact, în legătură cu un amendament al UDMR prin care SIIJ urma să fie transferată la Parchetul General. Dan Barna a simțit că Cioloș îi trage, practic, preșul de sub picioare, și a declanșat, la rândul său, împreună cu ministrul Justiției, Stelian Ion, un adevărat scandal public, acuzând UDMR că face politica PSD.

 

Președintele Iohannis, mesaje asemănătoare cu ale fostului său premier tehnocrat

 

Într-un mod mai mult decât interesant, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut, ieri, câteva declarații aproape trase la indigo cu discursul lui Dacian Cioloș. Spre exemplu, tema desființării SIIJ, pentru care în interiorul USR-PLUS există nemulțumiri pentru „lipsa de fermitate a vicepremierului Dan Barna și a ministrului Stelian Ion”, a fost atinsă atât de Cioloș, cât și de Iohannis. Președintele a declarat că sunt multe lucruri care nu funcţionează (în Coaliție – n.red). Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţată, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei - nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt eu nemulţumit de aceste lucruri şi sunt şi alte şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută. Mai este mult de lucru”.

De asemenea, Iohannis are aceeași abordare cu Dacian Cioloș în legătură cu măsurile de constrângere propuse de Dan Barna în ceea ce privește vaccinarea. „Nu putem să îi constrângem pe oameni să facă lucruri pe care nu le înțeleg. Trebuie să îmbunătățim campania de vaccinare pentru că pandemia nu s-a terminat. De asta le spun de fiecare dată românilor să se vaccineze, pentru că este important să o facă. Însă, interdicții neexplicate, după părerea mea, nu ne duc foarte departe. Și chiar dacă este posibil să se introducă restricții în locuri neesențiale, asta nu rezolvă problema”, a conchis președintele României.

 

×
Subiecte în articol: dacian ciolos Dan Barna