x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis: PSD „împroaşcă venin, minciuni şi fake-news”

Klaus Iohannis: PSD „împroaşcă venin, minciuni şi fake-news”

15 Noi 2019   •   18:25
Klaus Iohannis: PSD „împroaşcă venin, minciuni şi fake-news”

Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a acuzat vineri PSD că în campania electorală „împroaşcă venin, minciuni şi fake-news”.

„Probabil aţi urmărit campania electorală. Aţi observat cum s-au poziţionat candidaţii. (...) Nu aveaţi cum să nu observaţi şi campania PSD! Aţi observat cum îşi arată faţa urâtă. (...) PSD împroaşcă venin, minciuni şi fake-news. Asta face PSD, ăsta este PSD. Minciuni peste minciuni despre mine, despre voi, aliaţii voştri. Asta ştie să facă PSD şi nu este suficient. Au pierdut şi au pierdut grav, au fost trimişi de trei ori acasă de poporul român, la europarlamentare, referendum şi în primul tur al alegerilor prezidenţiale. PSD îşi face planuri pentru moţiune de cenzură. Ei vor să se întoarcă. Cum să trăiască PSD fără conexiuni la bugetul ţării? Ori aşa ceva cred că sunteţi de acord că nu putem să permitem”, a spus Iohannis, la o întâlnire cu simpatizanţii, organizată la Baia Mare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: psd Klaus Iohannis