x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii vor pușcărie pentru folosirea fără drept a emblemei Crucii Roșii, pe timp de pace

Liberalii vor pușcărie pentru folosirea fără drept a emblemei Crucii Roșii, pe timp de pace

de Ion Alexandru43    |    25 Ian 2023   •   08:20
Liberalii vor pușcărie pentru folosirea fără drept a emblemei Crucii Roșii, pe timp de pace

Un parlamentar liberal vrea incriminarea penală a folosirii ilegale, în timp de pace, a emblemei sau a denumirii „Crucea Roșie”, motiv pentru care, la finalul anului trecut, a depus nu unul, ci două proiecte de lege, ambele aflându-se în dezbaterea Senatului. Liberalul este deranjat de abrogarea Codului penal din anul 1969, dar mai ales de faptul că, în noul Cod penal, această faptă nu este incriminată. Doar folosirea ilegală a emblemei sau denumirii „Crucea Roșie” pe timp de război sau în timpul stării de asediu este, astăzi, incriminată penal. Dacă legea propusă ar trece, o astfel de utilizare nelegală în timp de pace ar urma să fie pedepsită cu pușcăria, de la două luni la un an și jumătate.

Proiectul de lege inițiat de deputatul liberal Florin Alexandru Alexe își propune să modifice și să completeze articolul 473 din Codul penal. Astfel, conform acestui proiect, „folosirea fără drept, în timp de pace, a emblemei sau a denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum și folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri «Crucea Roșie» care constituie o imitație a unei asemenea embleme ori denumiri se pedepsește cu închisoarea de la două luni la 18 luni sau cu amendă”. De asemenea, proiectul propune ca „folosirea, fără drept, pe timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operațiuni militare, a emblemei sau denumirii Crucii Roșii (…) să se pedepsească cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

În forma aflată în vigoare a Codului penal, articolul 437 se referă strict la folosirea emblemei Crucea Roșie în timpul operațiunilor militare și are legătură expresă cu infracțiuni săvârșite de militari sau de civili. În prezent, „folosirea fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operațiuni militare, a emblemei ori denumirii de Crucea Roșie sau a celor asimilate acesteia se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Cum motivează demersul legislativ

Din expunerea de motive redactată de parlamentarul liberal, aflăm că folosirea fără autorizare a emblemei sau a denumirii de „Crucea Roșie” „constituie în materialitatea sa o alterare de adevăr, făcând să se creadă că lucrurile prezentate pe nedrept, sub emblema sau denumirea de «Crucea Roșie» ar avea în mod real garanția pe care o implică această emblemă”.

Deputatul Florin Alexandru Alexe susține că, „fiindcă legea penală nu incriminează, pe timp de pace, această infracțiune, însușirile probatorii pe care le au denumirea/emblema, atunci când sunt folosite în mod ilicit, își pierd valoarea și nu se mai bucură de încrederea publică, deoarece nu există nicio garanție că denumirea/emblema este folosită în mod corect”.

Liberalul este de părere, de asemenea, că a fost abrogată din Codul penal și varianta agravantă a infracțiunii de fals prin folosirea emblemei Crucii Roșii, care constituia folosirea emblemei pe timp de război. „Această agravantă se explica prin aceea că, pe timp de război, rolul și activitatea Crucii Roșii capătă o amploare deosebită, intervenția sa trecând dincolo de zona operațiunilor militare, pentru a sprijini operațiunile de ajutare a răniților, refugiaților și prizonierilor”, se mai arată în documentul citat.

Codul penal comunist era mai bun decât cel reformat

Mai departe, potrivit aceleiași surse, conform legii, emblema, ca semn distinctiv, se folosește pe timp de pace de către Societatea Națională de Cruce Roșie, în timpul manifestărilor sau campaniilor pentru colecta de fonduri, de către terțe persoane juridice acreditate, pentru acțiuni de aceeași natură, pe mijloacele de transport și de către posturile de prim-ajutor destinate exclusiv îngrijirii gratuite.

Aceste activități sunt permise numai cu autorizație emisă de către Societatea Națională de Cruce Roșie, iar în timp de conflict armat, emblema se folosește exclusiv de către Societatea Națională de Cruce Roșie.

„Singurul mod în care Societatea Națională de Cruce Roșie ar putea sancționa folosirea ilegală a emblemei sale pe timp de pace ar fi o acțiune civilă, în măsura în care pot dovedi prejudicii concrete cauzate de o asemenea folosire. Or, o asemenea sancțiune nu este efectivă față de multitudinea de încălcări punctuale ale normei, realizată, în special, în scopuri comerciale”, mai arată deputatul Florin Alexandru Alexe, acesta din urmă adăugând că „această situație a apărut după reformarea Codului penal, prin abrogarea Codului penal din 1969, care cuprindea măsurile sancționatoare necesare”.

Deputatul a depus două proiecte de lege identice. Ambele se află în dezbaterea Senatului

Interesant este că în dezbaterea Parlamentului există două proiecte de lege identice, care se referă la incriminarea, pe timp de pace, a folosirii ilegale a emblemei Crucii Roșii, ambele avându-l inițiator pe deputatul PNL Florin Alexandru Alexe (FOTO). Primul proiect este cel înregistrat sub numărul BP906, din 23 noiembrie 2022, care se află în lucru la Senat, iar al doilea este cel despre care am vorbit mai sus, având numărul BP776, din data de 28 noiembrie 2022, aflat, de asemenea, în dezbaterea Senatului. Camera Deputaților este for decizional în cazul ambelor proiecte legislative.

Pe lista inițiativelor legislative trecute în fișa deputatului de Maramureș Florin Alexe, aceste două proiecte se regăsesc la pozițiile 70, respectiv 84, dintr-un total de 99 de proiecte de lege. Din aceste 99 de proiecte inițiate începând cu 8 februarie 2021, doar 28 au devenit legi, prin promulgarea lor de către președintele României, Klaus Iohannis, și publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

Revenind la ultimul proiect de lege, aflat în dezbaterea Senatului, acesta este susținut, prin semnături, de încă 32 de parlamentari ai Partidului Național Liberal, inițiatorul solicitând adoptarea lui în procedură de urgență. Până în prezent, atât Consiliul Economic și Social, cât și Consiliul Legislativ au remis avize favorabile, în cazul celei de-a doua instituții fiind vorba despre un aviz favorabil, dar cu unele observații.

×