Premierul Tariceanu i-a anuntat luni seara pe liderii PD, in sedinta Aliantei, ca il va schimba din functie pe secretarul de stat din Ministerul Administratiei, Mircea Toader.
Premierul Tariceanu i-a anuntat luni seara pe liderii PD, in sedinta Aliantei, ca il va schimba din functie pe secretarul de stat din Ministerul Administratiei si Internelor, Mircea Toader.
Supararea premierului nu e legata de prestatia acestuia in Guvern, ci de o declaratie facuta duminica in care Toader l-a caracterizat pe Tariceanu drept un om politic "mic" din moment ce s-a razgandit in privinta anticipatelor. Adjunctul lui Vasile Blaga a si fost intrebat atunci la ce reactie se asteapta din partea sefului guvernamental. "Ce treaba are una cu alta? Politica e politica, sefia e sefie. Si Orban (viceprimarul Capitalei), de bate campii, este subordonatul meu", a sustinut Toader. Argumentul a fost folosit luni seara si de presedintele PD Emil Boc, care, suparat foc, i-a atras atentia lui Tariceanu ca nu poate demite oameni pusi de PD pentru delict de opinie, mai ales cat intre cele doua partide exista frecvent declaratii belicoase. Ieri, Toader a prezentat scuze premierului, explicandu-i contextul in care a facut declaratia: "Faptul ca declaratia mea l-a deranjat pe premier ma face sa retractez cele spuse in mod direct la persoana dansului".
Citește pe Antena3.ro