x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Neamurile noastre toate

Neamurile noastre toate

de Gabriela Antoniu    |    02 Noi 2006   •   00:00
Neamurile noastre toate

Calin Popescu Tariceanu - Bogdan Olteanu, Emil Boc - Alin Tise, Miron Mitrea - Manuela Mitrea, Ludovic Orban - Leonard Orban , Teodor Atanasiu - Laura Atanasiu (Bijboaca), Lavinia Sandru - Darius Valcov, Ro-dica Stanoiu - Viorel Stanoiu. Sunt exemple de cupluri de rubedenii in politica. Unii sunt nasi, altii - fini sau si nasi, si fini, frati, sot/sotie. Sunt in Parlament, in admi-nistratia centrala si locala, in diverse institutii ale sta-tului. Ca regula, primul din "cuplu" si-a promovat partenerul.

Unii sunt nasi, altii fini, sau si nasi si fini, frati, sot/sotie. Sunt exemple de cupluri de rubedenii in politica. Sunt in Parlament, in administratia centrala si locala, in diverse institutii ale statului. Posturi cu greutate si pentru unii si pentru altii. Ca regula, primul din "cuplu" si-a promovat partenerul.

La ordinea zile sunt acum numele celor doi frati Orban. Leonard tocmai a fost nominalizat comisar european din partea Romaniei, Ludovic este viceprimarul Capitalei. In afara de nume si familie, pare ca cei doi nu au multe in comun. Leonard este apolitic. Ludovic este membru PNL. Leonard, fost negociator-sef al Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana, este tehnocratul care munceste fara sa faca prea multa valva. Ludovic este politicianul scos in fata de PNL pentru a se bate cu Basescu. In PNL, sirul neamurilor este lung.

Omul de incredere al premierului Calin Popescu Tariceanu este chiar finul sau, Bogdan Olteanu. Colaborarea s-a materializat mai intai in interiorul Guvernului, unde Olteanu a fost ministru pentru Relatia cu Parlamentul, ulterior fiind ales presedinte al Camerei Deputatilor. Fostul deputat PNL Cristian Boureanu si ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, au si ei multe de impartit. Mai exact, o sotie. Vladescu i-a fost nas de cununie, dar nu s-a sfiit sa inceapa o relatie amoroasa tocmai cu fina sa, sotia lui Boureanu. Dupa divortul celor doi, Vladescu si fosta doamna Boureanu s-au si casatorit. Pentru putin timp insa.

DIZIDENTI. Cuplul Stolojan, Elena si Theodor, i-a nasit pe Raluca si Valeriu Turcan. Traiectoria politica a finei a urmat-o indeaproape pe cea a nasului. Raluca Turcan i-a fost mai intai consiliera lui Stolojan pe vremea cand acesta era liderul PNL.

Tot atunci, ea fost trecuta pe listele electorale. Cand a fost aleasa deputat PNL de Sibiu, Stolojan se retrasese deja din fruntea PNL. Cat timp conflictul Stolojan - Tariceanu nu ajunsese la cotele de azi, Raluca Turcan si-a pastrat statutul de membru al conducerii liberale. Recent insa a fost exclusa din PNL, ca si nasul sau. Prima victima a razboiului Stolojan - Tariceanu, a fost insa Valeriu Turcan, demis de premier din functia de presedinte al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale.

INTRE DEPUTATI. Mitrea si-a cununat colegul de partid Nicolicea

PSD. Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu sunt si ei inruditi. Acum deputat PC, Dan Ioan Popescu si sotia i-au cununat pe Miron si Manuela Mitrea, ambii in prezent deputati PSD. Mitrea este si el nasul lui Marius Petcu, lider al CNSLR Fratia, confederatia sindicala care, inainte de a fi condusa de fin, a fost condusa de nas. Manuela si Miron Mitrea i-au fost nasi si colegului lor de partid, deputatul PSD Eugen Nicolicea, la cununia acestuia cu o ziarista. Rodica Nassar, deputat PSD de Bucuresti, este nasa lui Ion Radoi, senator si lider al sindicalistilor de la metrou. Deputatul PSD George Baesu este si el finul lui Marian Oprisan, contestatul presedinte al Consiliului Judetean Vrancea. Rodica Stanoiu, fost ministru al Justitiei, acum senator independent, este casatorita cu Serban Viorel Stanoiu, numit de presedintele Romaniei judecator la Curtea Constitutionala, tocmai in timpul mandatului de ministru al sotiei sale.

Legatura lui Viorel Stanoiu cu partidul sotiei sale a fost eficienta cand a izbucnit scandalul revocarii lui Adrian Nastase de la conducerea Camerei Deputatilor. Stanoiu a fost printre cei care au hotarat ca este neconstitutional articolul din regulamentul Camerei Deputatilor prin care presedintele acestei Camere ar fi putut fi revocat.

PARLAMENTARI. C.V. Tudor e senator, iar fratele sau Marcu, deputat

TATA-FIICA-COLEG-GINERE. In PSD mai exista insa si alte relatii de rudenie, in afara de cele mai sus. Cum este cazul fostului ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, si al fiicei sale Daciana Sarbu, ambii deputati PSD. Dar mai intai a fost Ilie Sarbu ministru si apoi fiica sa deputat. Ilie Sarbu se pregateste sa devina socru. Dar nu se stie cand. Oricum nu anul acesta. Nu prea e de acord cu alesul fiicei. "Eu i-am spus parerea mea: nu sunt de acord! Inteleg ca tine foarte mult la ea. Raman la ideea mea ca e o greseala. Insa stiu ca dragostea e mai mare intotdeauna. Iar ea nu mai e un copil. Are 28 de ani. E deputat", a spus Ilie Sarbu. Va fi socrul unui alt coleg de partid si deputat, Victor Ponta. Acelasi Victor Ponta de curand divortat de Roxana, sotia dintai cu care a fost cununat de un alt deputat PSD, fost ministru, fost prefect: Gabriel Oprea. Un alt exemplu de acest gen este Liviu Maior, tatal, si George maior, fiul. Primul a fost ministru, senator PSD si diplomat, iar cel de-al doilea este acum seful SRI.

PRESEDINTIE. In familia presedintelui Traian Basescu politica pare sa fi molipsit pe toata lumea. La inceputul acestui an, seful statului a facut public ca sotia si fiica sa cea mica, Elena, s-au inscris in Partidul Democrat. Daca doamna Basescu a ales sa fie extrem de discreta, Elena este prezenta la toate actiunile tineretului pedist, declarand ca vrea sa isi urmeze tatal in cariera politica. Anul aceasta a fost aleasa secretar executiv al organizatiei de tineret din filiala Sector 1. Si fratele presedintelui, Mircea Basescu, este inscris in PD, la Constanta, acolo unde se ocupa de afacerile in care pana nu demult erau parte si Traian Basescu si sotia sa. Cumnata presedintelului, Doina Basescu, este si ea in PD, cu functie chiar, fiind aleasa consilier muncipal in Constanta. In apropierea presedintelui se afla o alta familie celebra: sotii Saftoiu. Consilierul prezidential Adriana Saftoiu este purtatorul de cuvant al lui Traian Basescu inca de pe cand era ministru al Transporturilor. Claudiu Saftoiu, actualul director al Serviciului de Informatii Externe, a fost consilierul sefului statului pe probleme politice.

CLUJENI. Primarul Emil Boc l-a cununat pe prefectul Alin Tise

PD. Seful PD, Emil Boc, a pus si el in functie un fin de al sau: prefectul de Cluj, Alin Tise, care, la 31 de ani, l-a inlocuit la Prefectura pe Mihail Hardau, "transferat" la Bucuresti, in fruntea Ministerului Educatiei. Si in familia Boc se mananca politica pe paine: fratele liderului PD, Nelu Boc, cu 18 ani mai mare, s-a inscris in PSD de prin ’92 si a condus filiala din comuna natala, Margau. Emil Boc a recuperat in favoarea sa, aducandu-si sora, Dorina Kudor, la sefia organizatiei de femei a PD Cluj. Primarul Capitalei, Adriean Videanu, l-a cununat pe primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, deja in functie in momentul insuratorii. In alte cazuri relatia de rudenie este mult mai stransa. Vicepresedintele PD Cezar Preda este sotul Janinei Preda, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala, insa obisnuieste sa spuna ca sotia l-a adus pe el in politica si nu invers.

MIXT. Un fost cuplu democrat este format de Lavinia Sandru si primarul Slatinei, Darius Valcov. Pe vremea cand mirii erau membri PD, si-au gasit nas din acelasi partid: Cozmin Gusa. Ca si in cazul Stolojan-Turcan, fina si-a urmat nasul. Lavinia Sandru a parasit PD o data cu Cozmin Gusa, contribuind la infiintarea Partidului Initiativa Nationala. Casatoria dintre Sandru si Valcov a inregistrat si un episod pitoresc. Domnisoara deputat PD a tinut mortis sa-si pastreze numele de familie. Cum pentru primarul Valcov nu a vrut sa ia numele nevestei, fiecare a ramas cu numele din buletin neschimbat.

PRM. In PRM, lantul rubedeniilor e mai scurt. Doar Vadim Tudor isi are propriul frate inscris in partid. Marcu Tudor este la al treilea mandat de deputat si este vicepresedinte al Comisiei de aparare din Camera Deputatilor. Si senatorul PRM Carol Dina, presedinte al Comisiei de privatizare a Senatului, are un fiu "bine plasat": Valentin Dina este director al Directiei Piata de Capital din cadrul AVAS.

CUPLUL ATANASIU
La cabinetul presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, consilier pentru relatii externe este sotia unui coleg de partid al acestuia: Laura Atanasiu, consoarta actualului sef AVAS, Teodor Atanasiu. S-au cunoscut la Consiliul Judetean Alba, unde Atanasiu era presedinte, apoi a devenit consilier in Ministerul Apararii, unde sotul era ministru. Gurile rele spun ca atunci cand era la MApN, fosta domnisoara Bijboaca facea legea. In final a fost preluata de Bogdan Olteanu, la cabinetul sau. "Organizeaza primirile demnitarilor straini la presedintele Camerei Deputatilor, face memorandumuri, organizeaza vizitele mele in strainatate si de cele mai multe ori ma si insoteste in aceste vizite. De acum incolo insa nu as mai vrea sa o urc in avion pentru ca este insarcinata", preciza Olteanu presei. De curand, Teodor Atanasiu a fost numit sef la Agentia de Valorificare a Activelor Statului.
×