Loteria Nationala va fi condusa de un democrat, au stabilit liderii PD si UDMR, care au finalizat impartirea posturilor ramase libere dupa iesirea PC de la guvernare. Tot PD a preluat Oficiul pentru Protectia Consumatorului si Agentia Nationala pentru Sport si posturile de secretari de stat de la Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Sanatatii si Ministerul Finantelor. Potrivit presedintelui executiv al UDMR, Takacs Csaba, Uniunea va ocupa functiile de secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului si in cel al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, preluand si functiile vacante la Agentia Nationala Sanitar-Veterinara, la Consiliul pentru IMM-uri, la Rezervele Statului, Autoritatea Nationala pentru Turism si Autoritatea pentru Protectia Copilului. Democratii nu au inca un nume pentru sefia Loteriei Romane, decizia urmand a fi luata zilele urmatoare. Senatorul Verestoy Attila (foto) da si el asigurari ca Uniunea va face nominalizarile pentru posturi in doua-trei zile.