x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Operat de candidatură

Operat de candidatură

24 Apr 2008   •   00:00
Operat de candidatură

FAVORITUL, SCOS DIN CURSĂ
Considerat finalistul bătăliei pentru Primăria Capitalei, independentul Sorin Oprescu a fost scos din cursă înainte de start, din cauza invalidării de către judecătorii Biroului Electoral Municipal a 4.982 de semnături din cele 40.420 depuse. Oprescu a anunţat că va contesta decizia BEM în Justiţie şi a acuzat "sistemul ticăloşit", care decide cine să candideze şi cine nu, precum şi presiuni politice asupra judecătorilor.

FAVORITUL, SCOS DIN CURSĂ
Considerat finalistul bătăliei pentru Primăria Capitalei, independentul Sorin Oprescu a fost scos din cursă înainte de start, din cauza invalidării de către judecătorii Biroului Electoral Municipal a 4.982 de semnături din cele 40.420 depuse. Oprescu a anunţat că va contesta decizia BEM în Justiţie şi a acuzat "sistemul ticăloşit", care decide cine să candideze şi cine nu, precum şi presiuni politice asupra judecătorilor.

Sorin Oprescu a fost eliminat din competiţia pentru Primăria Capitalei. Biroul Electoral Municipal i-a respins ieri candidatura, invalidînd aproape 5.000 de semnături din cele adunate de senator. Oprescu acuză “presiunile politice” şi merge în justiţie pentru a-şi cîştiga dreptul de a intra în cursă

365 de semnături. Atît i-ar mai fi trebuit lui Sorin Oprescu pentru a-i fi acceptată candidatura. Din totalul de 40.020 de semnături culese de la bucureşteni pentru a-şi putea depune candidatura ca independent, senatorul a mai rămas cu 35.428 de semnături valide, după ce Biroul Electoral Municipal (BEM) a declarat ca invalide 4.982. Oprescu ar fi avut nevoie pentru a fi admis în cursă de 35.803 de semnături, adică 2% din numărul bucureştenilor cu drept de vot.


MOTIVUL. BEM a anulat cele mai multe dintre semnăturile lui Oprescu (în jur de 3.000) din cauză că pe liste apărea, în loc de seria şi numărul actului de identitate al susţinătorului, codul numeric personal. Altele, după cum au precizat avocaţii lui Sorin Oprescu sau chiar preşedintele BEM, Constantin Marino Marin, pe motiv că s-a depăşit căsuţa în care trebuia să se scrie sau că adresa nu era completă. Deşi Marino a garantat că listele au fost verificate de trei ori, tocmai pentru a nu exista posibile erori de numărare, Oprescu suspectează nereguli şi a anunţat că merge în justiţie pentru a-şi face dreptate. Senatorul va depune astăzi o contestaţie la tribunal prin care va cere reverificarea semnăturilor, în special a celor 3.000 anulate pe motiv de CNP. Într-o conferinţă de presă extraordinară, pe care şi-a intitulat-o "Cui îi e frică de Oprescu şi de ce?", Oprescu a insistat asupra cifrei de 365 de semnături care l-a despărţit de intrarea în cursă, acuzînd "sistemul ticăloşit care decide cine are dreptul să participe şi cine nu". "Am supărat cumva pe dl Geoană? Am supărat cumva pe ceilalţi lideri de partid? De ce să le fie frică de Oprescu? Că sînt cu 20 de puncte deasupra celorlalţi candidaţi? Pe cine am supărat? L-am supărat cumva pe fostul primar al Capitalei? Pe cine deranjează Oprescu? Deranjează Oprescu politicul în general? (...) De ce se procedează aşa? Cui îi e frică? Celorlalţi candidaţi?", s-a întrebat retoric Oprescu, adăugînd că, după cum au decurs lucrurile la BEM de marţi seară pînă ieri la momentul deciziei, este convins că asupra judecătorilor s-au făcut presiuni. "Au venit din tot ce înseamnă zona politică. Nu pot preciza exact de unde, dar pot să mă gîndesc", a spus Oprescu.


PESEDIŞTII JUBILEAZĂ. Sincer, secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a recunoscut că decizia BEM împotriva lui Oprescu simplifică lucrurile pentru social-democraţi. "Pot să spun în clipa de faţă că, în baza unei campanii electorale serioase pe care ne-o propunem, candidatul PSD Cristian Diaconescu va fi în turul doi şi se va bate cu şanse reale pentru Primăria Generală a Capitalei", a declarat Corlăţean pentru Mediafax, adăugînd că anularea a aproape 5.000 de semnături "ridică un semn de întrebare cu privire la seriozitatea sau corectitudinea procesului de strîngere de semnături". Şi liderul PSD, Mircea Geoană, crede că responsabilitatea pentru respingerea candidaturii lui Oprescu aparţine staff-ului de campanie al acestuia. "Dacă există cumva, undeva, un gest malefic în spatele subiectului Sorin Oprescu, atunci probabil că trebuie căutată cauza către cei care au organizat strîngerea de semnături şi, de ce nu, poate către cei care reprezintă structurile statului, şi aici mă refer la PD-L şi PNL, care au candidaţi îngrijoraţi de evoluţiile candidaturilor de la Bucureşti", a spus Geoană. Spre deosebire de pesedişti, primarul Sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, s-a declarat solidar cu Oprescu, el solicitînd autorităţilor abilitate să verifice temeinicia deciziei BEM.



JOCURI
"La BEM mi s-a spus că sînt suficiente în jur de 5.000 de semnături, pentru ca la trei sferturi de oră de la acest anunţ să mi se spună că este necesar un număr de 35.803 semnături. Nu înţeleg de ce mi se aplică altă măsură în validarea semnăturilor. Ceea ce mi se întîmplă este definitoriu într-un sistem ticăloşit care decide cine să participe sau nu la o competiţie electorală"
Sorin Oprescu


Drumul în Justiţie

Potrivit Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Sorin Oprescu poate contesta decizia BEM în maximum 48 de ore de la respingerea candidaturii. Contestaţia se soluţionează, conform legii, în termen de 48 de ore de la înregistrare, de judecătoria, respectiv tribunalul în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală. Împotriva hotărîrii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare. Hotărîrea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă. După ce au fost parcurşi toţi aceşti paşi, BEM încheie un proces-verbal prin care constată rămînerea definitivă a candidaturilor.


Oferta PSD: împărat interplanetar

Sorin Oprescu a recunoscut ieri că liderii PSD au încercat să-i ofere diverse funcţii pentru a renunţa la candidatura de independent, una dintre variantele vehiculate fiind aceea de ministru al sănătăţii. "Din discuţii am înţeles că, dacă ar fi existat postul de împărat, îl primeam şi pe acela”, a spus, în stilu-i ironic, Oprescu. Întrebat mai exact ce post i s-a oferit, senatorul a răspuns cu aceeaşi ironie: "Concret, era vorba despre tot soiul de funcţii de la împărat până la şambelan. Şi mai concret era vorba de împărat interplanetar din tot sistemul nostru, şi mai concret era vorba de şambelan responsabil cu planetele, şi mai concret era şeful şambelanilor din toată ţara şambelanilor din sistemul nostru planetar. Este foarte adevărat că am auzit şi cuvîntul de şambelan al sănătăţii".

AUDIO - Sorin Oprescu invitat la emisiunea Sandrei Stoicescu News First - News FM

×
Subiecte în articol: politic sorin semnături oprescu