Declaratia premierului maghiar, Viktor Orban, cum ca nu a sosit inca momentul ca Budapesta sa-si spuna cuvantul despre reorganizarea administrativa a Romaniei a provocat ceva "iritare" in randul liderilor PDL, nu suficienta pentru a-i raspunde acestuia.
Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu (foto), a declarat ieri ca "a existat in BPN o anume iritare in legatura cu implicarea unor inalti oficiali maghiari in chestiuni care tin de administrarea treburilor Romaniei", dar ca relatiile dintre cele doua tari sunt "excelente". "Suntem impreuna in UE, avem foarte multe proiecte comune, relatiile dintre cele doua tari sunt exelente, doar din cand in cand constat ca, la taberele de vara de la Tusnad, in general, apar stridente care aduc aminte de mesaje politice din trecut, care adauga tensiune", a precizat Voinescu. "Din punctul nostru de vedere, in legatura cu organizarea administrativ-teritoriala putem sa vorbim noi, experti straini, dar reorganizarea adminsitrativ-teritoriala a Romaniei este o chestiune a statului roman, punct. Nu cerem aprobare pentru asa ceva de la nimeni, nu cerem nici ingaduinta pentru asa ceva. In momentul in care statul roman decide ca pentru dezvoltarea natiunii romane e bine sa schimbam organizarea Romaniei, o vom face", a adaugat liderul PDL. El a mai spus ca partidul sau este foarte preocupat de descentralizare, de acordarea autonomiei administrative tuturor unitatilor administrativ-teritoriale din Romania, dar principiul in legatura cu autonomia este urmatorul: "Cata autonomie la Caracal, atata autonomie la Odorheiu Secuiesc". Mai impaciuitor, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, intr-un interviu pentru un cotidian financiar, ca nimeni nu isi permite astazi sa provoace iresponsabil tensiuni interetnice sau pe plan bilateral. "De fiecare data, si pe toate aceste teme, MAE a reactionat si a expus pozitia oficiala a Romaniei si nu este cazul sa le repet acum. Aceste pozitii ale noastre sunt perfect valabile si acum, si ii invit pe toti cei interesati sa le revada", a spus Baconschi.