In 2008, una dintre mizele introducerii si aplicarii legii votului uninominal la alegerile parlamentare a fost sa aduca parlamentarul mai aproape de cetateanul care l-a ales. Demisiile unor deputati si senatori din Parlament arata insa contrariul: cetateni abandonati de cei pe care i-au votat. Cauza este dezinteresul actualei Puteri de a organiza alegeri partiale in colegiile cu posturi declarate vacante. Iar dezinteresul este cu atat mai mare cu cat nu exista nici o sanctiune pentru nerespectarea legii in cazul organizarii de alegeri parlamentare partiale. "Legea are niste prevederi clare. Nu este prevazuta nici o sanctiune daca legea nu se respecta, dar asta nu insemna ca legea nu trebuie respectata. Nu am primit nici o solicitare din partea Guvernului sau a MAI pentru a demara procedurile de organizare a procesului electoral alaturi de cei de la Minister", a declarat pentru dcnews.ro Marian Muhulet, vicepresedinte al Autoritatii Electorale Permanente.
Cristian Parvulescu, presedintele Pro-Democratia, a atras atentia asupra derapajului democratic in care se ajunge din cauza nerespectarii legislatiei. "Acum, cu 8 luni inainte de alegerile parlamentare nu s-ar mai justifica niste alegeri partiale, dar problema este cea a incapacitatii Guvernului de a asigura reprezentarea populatiei. Sigur ca oamenii din acele colegii pot fi ingrijorati ca nu mai au reprezentare, dar vorbim despre o incalcare a legii, o lege care nu contine sanctiuni. Daca ar fi prevazut sanctiuni sigur le organizau. Neexistand alte sanctiuni isi vor asuma responsabilitatea si vor spune ca au neglijat pentru ca au avut alte prioritati. Ba vor veni sa ne spuna ca au facut si economie", a declarat Parvulescu pentru dcnews.ro.
Trei la Senat, sapte la Camera
In prezent, la Senat, din totalul de 137 de mandate atribuite in urma alegerilor din 2008, sunt ocupate 134, trei posturi fiind vacante. La Camera Deputatilor, din totalul de 334 de mandate, in prezent sunt ocupate 327, iar sapte posturi sunt vacante. In total 10 posturi de parlamentari sunt vacante, posturi care la momentul ocuparii lor aveau in spate 135.119 de voturi ale cetatenilor. Ceea ce inseamna ca in acest moment tot atatia romani cu drept de vot au ramas nereprezentati in Parlament. Cat priveste functionarea Parlamentului, vacantarea acestor posturi nu ridica probleme deoarece cvorumul necesar de lucru este calculat la numarul total de mandate ocupate in prezent, si nu la numarul total de mandate atribuite in urma alegerilor.
Anul trecut au fost vacantate cele mai multe posturi de parlamentar. La sfarsitul lunii septembrie, deputatul UDMR Lakatos Petru a demisionat din aceasta functie ca urmare a numirii sale in postul de consilier de conturi in cadrul Curtii de Conturi. Legea de organizare si functionare a institutiei interzice membrilor Curtii de Conturi sa faca parte din partide politice sau sa desfasoare activitati publice cu caracter politic. In 2008, Lakatos Petru a fost ales deputat UDMR in colegiul 2 Bihor cu 13.732 de voturi.
O luna mai tarziu, un alt deputat, Doru Frunzulica, isi anunta demisia din functia de parlamentar. El a fost numit de Parlament membru in Consiliul Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor. Acum patru ani, Frunzulica a fost ales deputat PSD in colegiul uninominal nr.7 din Olt cu 11.205 voturi. Ulterior el a demisionat din PSD si s-a inscris in UNPR.
Decembrie 2011 aduce alte doua demisii, de data aceasta in Senat. Mircea Cinteza, senator PDL, a anuntat ca demisioneaza din calitatea de parlamentar ca urmare a alegerii sale in conducerea Colegiului Medicilor Bucuresti. Cinteza a fost ales in colegiul uninominal 4 din Circumscriptia electorala nr. 3 Arges cu 17.347 voturi. La scurt timp, senatorul UDMR Gyerko Laszlo este ales membru in Consiliul Concurentei. Din motive de incompatibilitate el si-a anuntat demisia din Senat. In 2008, Gyerko Laszlo a candidat in Colegiul nr 1 Harghita si a obtinut 42.039 de voturi.
In urma unor evenimente tragice, tot anul trecut, au mai fost vacantate alte doua posturi de deputati. La sfarsitul lunii ianuarie, deputatul minoritatilor nationale, Liana Dumitrescu, a incetat din viata, la numai 38 de ani, in urma unei boli cerebrale rare. Reprezentanta in Parlament a minoritatii macedonene din Romania, Liana Dumitrescu a obtinut la alegeri 11.814 voturi. Caeva luni mai tarziu, in august 2011, un alt deputat inceta din viata. Era vorba despre deputatul UDMR de Cluj Palfi Mozes Zoltan care a decedat la Cluj dupa ce fusese internat cu coma diabetica. Palfi Mozes Zoltan a fost ales in Colegiul nr. 9 Cluj cu 1.825 voturi.
Demisii pe banda
Anul 2012 incepe chiar din prima zi a actualei sesiuni parlamentare cu demisia deputatului PNL Adriana Saftoiu din Parlament. De la tribuna Camerei Deputatilor, Adriana Saftoiu a spus ca a luat hotararea de a demisiona fiind convinsa ca aceasta este singura metoda de a forta Puterea in luarea unei decizii privind organizarea de alegeri anticipate. "Am intrat in Parlament extrem de increzatoare si imi depun demisia cu multa amaraciune. Nu mi-a cerut-o partidul si nu pot sa imi retrag demisia invocand disciplina de partid, fiind convinsa ca e singura metoda de a forta Puterea sa accepte declansarea alegerilor anticipate. Stiu, demisia unui singur om nu schimba cu nimic situatia actuala a tarii. Renunt la mandat refuzand sa ma mai pacalesc si sa ii mai pacalesc pe oameni", a afirmat deputatul PNL. Adriana Saftoiu a spus ca ar fi renuntat la acest gest daca ar fi fost convinsa ca ar fi putut sa le imbunatateasca viata celor care au votat-o. Adriana Saftoiu a fost aleasa deputat in circumscriptia electorala nr. 31 Prahova, colegiul uninominal nr. 7, cu 6.043 de voturi.
Sfaturi pentru cei ramasi
La cateva zile, deputatul PDL Teo Trandafir face un gest similar, dar din alte motive. Ea a anuntat, printr-o scrisoare deschisa, ca a demisionat din functia de deputat, precizand ca nu e un capriciu si nici o forma de protest, ci o necesitate impusa de starea sa de sanatate, dat fiind ca pentru ea politica a fost o sursa maxima de stres, iar acesta catalizator pentru boala sa. Teo Trandafir spune ca pentru ea importanta este fiica sa, Maia, si nu mai vrea ca aceasta sa treaca prin emotiile pe care i le-a pricinuit din cauza bolii. Ea s-a adresat si alegatorilor din Sectorul 4, unde a fost aleasa ca deputat PDL, spunandu-le ca nu a dorit sa primeasca bani publici si sa nu munceasca pentru cei care au ales-o, dar nu crede ca ar fi putut face fata politicii "extrem de tensionate" din Parlament. Ea recomanda colegilor sai din Parlament sa puna mai mult suflet in politica pentru oameni si pentru nevoile lor urgente. Teo Trandafir a fost aleasa deputat in aprilie 2010 in urma alegerilor partiale din colegiul 19 din Bucuresti, obtinand 8.154 de voturi.
La inceputul acestei luni, alte doua posturi de parlamentar a fost vacantate. Unul la Camera Deputatilor, prin demisia lui Vasile Soporan, si unul la Senat, prin plecarea la SIE a lui Teodor Melescanu. Numirea lui Teodor Melescanu in functia de director al Serviciului de Informatii Externe a fost validata in 28 februarie de Parlament. Desi la numirea in fruntea SIE a anuntat ca se autosuspenda din PNL, Melescanu a fost exclus luni din partid. El a fost ales senator PNL in colegiul 3 Prahova cu 17.069 de voturi.
Ultimul plecat din Parlament este Vasile Soporan. El a anuntat ca a demisionat din Parlament din motive personale. "Familia mea are nevoie de mine la Cluj, iar prezenta mea este esentiala aici. Din alte puncte de vedere pot sprijini comunitatea clujeana, daca mai are nevoie de serviciile mele, dar nu voi candida la nici o functie in administratia publica locala", spunea Soporan, anuntand ca va ramane membru UNPR. El a fost ales deputat PSD in colegiul 7 Cluj cu 5.891 voturi.