x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL a depus plângere penală împotriva lui Ridzi

PNL a depus plângere penală împotriva lui Ridzi

de Aniela Nine    |    20 Iun 2009   •   00:00

Liderul PNL, Crin Antonescu, a depus ieri la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângere împotriva ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, pentru abuz în serviciu şi delapidare în legătură cu fondurile cheltuite pentru organizarea Zilei Tineretului.



Totodată, liberalii vor solicita conducerii Camerei Deputaţilor începerea urmăririi penale a ministrului Ridzi pentru infracţiunile de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice. "Când un ministru al unui Guvern care s-a declarat preocupat de gestionarea crizei afirmă nonşalant: «Pe mine nu mă interesează costurile sau nu ştiu, nu pot spune acum pe ce s-au cheltuit banii», asta este neruşinare şi sfidare a plătitorului de taxe", a afirmat Antonescu, spunând că nu mai poate permite această sfidare din partea ministrului Tineretului.

El a mai spus că Ridzi face pare din "clanul Băsescu, pe care preşedintele l-a adus la putere, văzându-şi visul cu ochii, pe care îl cauţionează şi îl foloseşte exclusiv în scop electoral". "Problema domnului Băsescu este obţinerea prin orice mijloace a celui de-al doilea mandat de preşedinte", a conchis liderul PNL.

×
Subiecte în articol: politic