x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL l-ar putea pierde pe Răzvan Ungureanu

PNL l-ar putea pierde pe Răzvan Ungureanu

de Monica Iordache Apostol    |    25 Aug 2007   •   00:00
PNL l-ar putea pierde pe Răzvan Ungureanu
Sursa foto: ALEX TUDOR/

Mihai Răzvan Ungureanu şi-a anunţat colegii că are probleme personale, iar liberalii se tem să nu se retragă de pe lista pentru europarlamentare. Rămănănd decoperit, PNL şi-ar putea promova căţiva miniştri dacă trece moţiunea PSD.

Euroalegeri - Liberalii amănă anunţarea listei pănă după 15 septembrie

Mihai Răzvan Ungureanu şi-a anunţat colegii că are probleme personale, iar liberalii se tem să nu se retragă de pe lista pentru europarlamentare. Rămănănd decoperit, PNL şi-ar putea promova căţiva miniştri dacă trece moţiunea PSD. In aceste condiţii, lista liberalilor ar putea fi cunoscută abia după 15 septembrie.

Liderii PNL sunt cu inima strănsă că şi-ar putea pierde liderul echipei de candidaţi pentru Parlamentul European. Fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu şi-a avertizat colegii că are probleme personale legate de băieţelul său in vărstă de căteva luni, iar liberalii se tem deja că Ungureanu ar putea renunţa la campania electorală din acest motiv. Fostul ministru de Externe, acum reprezentant al Romăniei la SECI (Iniţiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei), şi-a amănat revenirea in ţară de la Viena pănă după 5 septembrie, deşi ar fi trebuit să participe la şedinţa Delegaţiei Permanente a partidului, care va avea loc la sfărşitul săptămănii viitoare.

Â

MOŢIUNEA, SPERANŢA PNL. Dacă işi pierd liderul de echipă pentru europarlamentare, soluţia liberalilor stă in moţiunea PSD. Dacă Guvernul Tăriceanu cade in urma acestei moţiuni sunt cel puţin doi miniştri care vor să plece europarlamentari. Unul este actualul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, care va fi probabil şi pe primul loc al listei de candidaţi, iar al doilea este ministrul pentru IMM-uri, Ovidiu Silaghi. In aceste condiţii, liberalii amănă anunţarea listei de candidaţi pănă după jumătatea lunii septembrie, tocmai pentru a se lămuri atăt in legătură cu situaţia lui Ungureanu, căt şi cu şansele moţiunii PSD de a fi adoptată.

Â

NADIA ŞI TUDOR GHEORGHE. Din strategia PNL, ţinută la mare secret pănă acum, a transpirat una dintre găselniţe: aceea de a-şi face incă o echipă de personalităţi pentru susţinerea listei europarlamentare. Primul nume de care s-a auzit este Nadia Comăneci, despre care secretarul general al PNL, Dan Motreanu, şef de campanie, a spus că va avea o discuţie cu premierul Tăriceanu abia luni sau marţi pentru a i se face această propunere. "Vizăm mai multe personalităţi, din toate domeniile, dar nu avem nici o confirmare pănă acum", a mai spus Motreanu. Liberalii se feresc să dea nume, pentru că le este frică să nu le fure alte partide ideea şi să inceapă să curteze aceleaşi personaje. In principiu, cei pe care PNL vrea să ii atragă in campanie ar trebui să dea recomandări despre candidaţi, să apară la mitinguri şi in clipuri electorale. Pe lista liberală sunt şi nume din societatea civilă, precum Cristian Părvulescu sau Renate Weber.

Pe de altă parte, deputatul liberal de Olt, Renică Diaconescu, nu a exclus ideea participării unor personalităţi din sfera cultural-artistică pe listele de candidaţi pentru PE, in incercarea de a atrage simpatia electoratului. El a dezvăluit ieri că liberalii din Drăgăşani ar fi propus, in urmă cu căteva luni, ca Tudor Gheorghe să fie unul dintre candidaţii PNL la euroalegeri. "Cred că ar fi obţinut peste 60 la sută din voturi in Oltenia, dar am inţeles că artistul nu a acceptat această propunere. Tudor Gheorghe nu este membru PNL, dar cred că ar fi fost un candidat in care oltenii ar fi avut foarte mare incredere", a spus Diaconescu.

×
Subiecte în articol: politic pnl