x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL - PD, En froid! - Separare inainte de divort

PNL - PD, En froid! - Separare inainte de divort

de Oana Stancu Zamfir    |    11 Iul 2006   •   00:00
PNL  -  PD, En froid! - Separare inainte de divort

PNL si PD au intrat in vacanta suparate. Rau! Nu se mai vad. Si-au luat bagajele, au parasit domiciliul comun. De gura lumii vor sa salveze aparentele unui divort, insa nu sunt de acord sa se vada nici acum, cand partenerul PC ar avea niscaiva probleme de rezolvat cu ele.

Sedintele saptamanale ale Consiliului de Conducere al Aliantei D.A. s-au suspendat acum mai bine de o luna. PNL si PD nu au mai reusit sa stea la aceeasi masa intre timp si, pentru ca ele nu se vad, nu se mai tin nici reuniunile conducerii Coalitiei. Asta, in timp ce PC cere in scris partenerilor de guvernare o intalnire la care sa se discute totusi solicitarile adoptate la Consiliul National al partidului, iar UDMR facea si el propuneri de renegociere a protocolului Coalitiei.

Decizia suspendarii sedintelor ar fi apartinut premierului Tariceanu, spun surse din PNL, care a constatat ca partidul sau are numai de pierdut in urma acestor intalniri saptamanale, cand "ordinea" ar fi facut-o cei de la PD, mai ales in ultimul razboi purtat in CNC-ul Aliantei pe tema restructurarii Guvernului. Ieri, nici un liberal nu a dorit sa explice printr-o declaratie oficiala stoparea activitatii ADA, alta decat ca premierul era ieri plecat in Croatia. Neoficial insa, liberalii din CNC explicau ca sedintele Aliantei devenisera mai mult o "sursa de dezbinare" decat de impacare, o sursa de declaratii contradictorii, iar Tariceanu ar fi decis ca ele sa se tina numai cand sunt teme majore care sa necesite votul Aliantei.

"EVITATI". Tariceanu se pare insa ca a uitat sa ii transmita si lui Emil Boc decizia luata. Seful PD ne-a declarat ieri ca intalnirea Aliantei nu se tine, pentru ca e plecat premierul si ca fara sefii de partide ar insemna "sa se discute povesti". "Am observat o tendinta de evitare a acestor intalniri fara sa stiu daca este o chestiune premeditata sau o aglomerare de program. Important este sa ramanem racordati la prioritatile guvernarii chiar daca nu ne intalnim", spune Boc. Ulterior, acesta a recunoscut insa ca l-a intrebat pe Tariceanu acum mai bine de o saptamana despre refuzul cu care trateaza Alianta, iar acesta ar fi raspuns doar ca e nemultumit de sedintele CNC, nu si ca vrea sa le suspende.

PLANURI SEPARATE. Intre timp insa, sondajele de opinie cresc si mai mult tensiunea dintre cele doua formatiuni, aratand un PD umflat pana la 36% si un PNL scazut la 13 procente. Cand au format Alianta, PNL conducea in sondaje, insa doar cu 19%, nicidecum cu un scor care sa dea acum vise PD ca ar putea in viitor sa guverneze singuri. Ieri, pedistii au discutat scorul din sondaje in sedinta Biroului Permanent, concluzionand ca strategia lor ar da roade. Tariceanu este lasat sa incaseze nemultumirile legate de guvernare, in timp ce ei cresc incet si sigur. Ca atare, se pregatesc de alegeri. Ieri, presedintele executiv, Adriean Videanu, a fost insarcinat sa se ocupe de pregatirea alegerilor locale din 2008, dupa ce esecul de la Mioveni le-a oferit un dus rece celor din Alianta, primaria cu buget de 400 de miliarde fiind castigata de PSD.

"ESTE LINISTE SI PACE"
Conservatorii nu au primit nici un raspuns la solicitarea adresata partenerilor de guvernare de a se intalni pentru a discuta renegocierea protocolului, desi a trecut o saptamana de la scrisorile trimise in acest sens celor trei lideri, Calin Tariceanu, Emil Boc si Marko Bela. Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, spune ca vor mai astepta cateva zile dupa care vor reveni cu solicitarea lor. "A trecut o saptamana, nu am primit nici un semn la scrisoarea noastra, dar nici Coalitia nu a dat semne ca vrea sa se intalneasca, nu neaparat ca urmare a scrisorii noastre, ci macar ca urmare a nevoii de colaborare in Coalitie. E liniste si pace… Noi tinem la cele 3 puncte, drept urmare saptamana viitoare vom reveni cu o scrisoare adresata liderilor de partide ca sa aratam ca sustinem in continuare nevoia de colaborare. Poate spiritul care ar trebui sa guverneze coalitia, cel de colaborare, va invinge de data aceasta", ne-a declarat ieri Ciuca. (Aniela Nine)

SCOS OCHII
Biroul Permanent al PD a dat ieri un raspuns si rezolutiei PNL prin care democratilor li se cerea sa lase la o parte disputele si sa isi asume, cu aceeasi seriozitate ca si liberalii, obiectivele guvernarii. "De principiu, nu respingem nici o oferta de colaborare", a raspuns rece Emil Boc. Continuitate sa fie, spune el, insa PNL e cel care trebuie sa isi respecte angamentele. Pentru ca, aminteste Boc, lipsa de "coerenta" PNL a dat-o cu decizia renuntarii la anticipate, iar acum cu propunerea de retragere a trupelor, adica de "incalcare a angajamentelor fata de NATO si SUA".
×
Subiecte în articol: politic pnl