Reprezetanții PUSL îl acuză pe edil că aproape nimic din ceea ce a promis în campanie nu a fost făcut în cei aproape trei ani de mandat.
„Partidul Umanist Social Liberal îl somează pe Nicușor Dan să le arate bucureștenilor respectul cuvenit, măcar în ultima parte a aventurii sale la Primăria Capitalei.
Cei aproape trei ani de mandat ai lui Nicușor Dan au fost caracterizați de o bătaie de joc perpetuă la adresa locuitorilor Capitalei, de bâlbâieli, scuze și încercări lamentabile de a arunca vina pentru eșecuri în spatele fostei administrații.
Câte dintre promisiunile făcute în campanie au fost îndeplinite? Din păcate pentru cei aproape trei milioane de bucureșteni, niciuna. Și asta în condițiile în care a fost susținut și este susținut de o coaliție PNL-USR-PMP, care i-a asigurat majoritatea în Consiliul Local.
PUSL îi cere lui Nicușor Dan să își respecte măcar angajamentele luate în fața PNL, chiar dacă acestea sunt infime prin comparație cu promisiunile mincinoase din campanie, și să rezolve măcar o parte dintre problemele care apasă astăzi sute de mii de bucureșteni”, spune PUSL într-un comunicat de presă.
„Decalogul” incompetenței
Umaniștii au realizat și un decalog al domeniilor în care administrația bucureșteană este restanțieră, plecând de la marea problemă a termoficării, într-o perioadă în care jumătate din Capitală nu are apă caldă.
Printre alte probleme semnalate se numără ritmul extrem de lent al consolidării clădirilor cu risc seismic, lipsa progresului în domeniul digitalizării administrației sau politica falimentară în materie de urbanism.
„1. Un sistem funcțional de termoficare rămâne un vis îndepărtat pentru Capitală, iar astăzi un milion locuitori ai Bucureștiului nu au apă caldă de câteva săptămâni. La această oră aproape jumătate dintre punctele termice din București sunt oprite din cauza avariilor.
2. Consolidarea clădirilor cu risc seismic s-a împotmolit înainte de a începe. Ritmul proiectelor depuse pentru consolidare este unul extrem de lent, în condițiile în care în București sunt mii de clădiri cu risc seismic, iar anual, în cel mai bun caz, sunt cosolidate câteva zeci.
3. Sistemul de planificare a investițiilor, care ar fi trebuit să fie gata deja, nu a fost finalizat și nici nu se știe în ce stadiu este.
4. Transparența instituțională a rămas doar o sintagmă goală de conținut, iar digitalizarea este inexistentă. La acest capitol Primăria Generală a rămas mult, mult în urma unor primării de Sector. Promisiunea extinderii procesului de digitalizare, făcută în 2022, a rămas până astăzi doar atât. Sau, dacă a fost implementată, opacitatea instituției a rămas aceeași.
5. Mobilitatea urbană a rămas un concept frumos, fără real progres în practică. Cu foarte mici excepții, progresul în domeniul transportului public subteran și de suprafață este nul.
6. Marile proiecte de infrastructură au fost și rămân, în marea lor majoritate, blocate de la începutul mandatului. Cele aflate în derulare sunt de cele mai multe ori cu termenele de execuție depășite.
7. Instituțiile din subordine și atât de mult hulitele companii municipale nu au fost reformate, așa cum s-a promis. O parte au fost închise după deciziile Consiliului Local, cele care funcționează încă o fac în incertitudine.
8. Revitalizarea parcurilor și toaletarea arborilor care reprezintă un real pericol se fac într-un ritm extrem de lent. Singurul parc important care a beneficiat de atenție este Parcul Cișmigiu, fără a putea vorbi însă despre lucrări de anvergură.
9. În materie de urbanism nu există nici până acum o politică unitară și o direcție clară, iar Planul Urbanistic General ar putea fi finalizat abia în 2024, lentoarea cu care se încearcă rezolvarea acestei probleme fiind inadmisibilă.
10. Singurul lucru pe care l-a făcut în ceea ce privește cultura bucureșteană a fost desființarea unor instituții”, arată PUSL.