Premierul Victor Ponta a salutat vineri, la Bruxelles, abordarea extrem de corectă şi proeuropeană a lui Jose Manuel Barroso în privinţa amalgamului care se face în unele state în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, subliniind că pericolul extremismului şi al populismului care se răsfrânge acum asupra României şi Bulgariei ar putea afecta şi alte state în viitor.
“Vreau să salut încă o dată abordarea extrem de corectă şi proeuropeană a preşedintelui Barroso legată de acest subiect, faptul că a precizat că se face un amalgam între diverse lucruri care nu au legătură între ele, între Schengen, migraţia forţei de muncă, problema romilor, multe alte lucruri care ţin de politica internă şi că, da, pericolul cel mai mare pentru Europa în anii care vin este pericolul extremismului, al populismului, al naţionalismului excesiv. Este un pericol care acum se răsfrânge asupra României şi Bulgariei, s-ar putea să se răsfrângă asupra Moldovei sau asupra altor ţări”, a spus premierul român în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Comisiei Europene şi cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, relatează agepres.ro.
El a adăugat că s-a bucurat la fel de mult ca omologul său Leancă pentru faptul că Executivul comunitar a anunţat că Republica Moldova a îndeplinit toate criteriile pentru ridicarea vizelor. “Dar după aceea va trebui şi o decizie politică şi nu aş vrea să păţească ce am păţit noi cu Schengen. Aşa încât cred că semnalul extrem de puternic şi de clar pe care preşedintele Barroso l-a dat vizavi de păstrarea principiilor fundamentale ale UE este semnalul corect, îl împărtăşesc în totalitate şi cred că aceasta este opţiunea corectă”, a mai spus Ponta.
Barroso a reafirmat la rândul său că ceea ce se întâmplă în multe state membre “este o confuzie între multe lucruri legate de libertatea de mişcare, migraţie în general şi chiar refugiaţi”.
“Asta se întâmplă pentru că unele forţe extremiste ridică preocupări legate de migraţie în general şi vedem o creştere a acestor atitudini populiste şi naţionaliste. Cred că este foarte important ca, nu doar CE, dar şi la nivel naţional, toţi liderii responsabili să explice ce este în joc. Că libertatea de mişcare este un principiu de bază al UE, dar şi că avem reguli ce trebuie să fie respectate”, a subliniat şeful
Executivului comunitar.
El a precizat că statele membre trebuie să aplice regulile care garantează aplicarea corespunzătoare a dreptului la liberă circulaţie.
“Vrem libertatea de circulaţie, este un principiu de bază, dar avem nevoie ca statele membre să aplice acele reguli. Pentru că foarte des este prezentată o caricatură a Europei, fără reguli şi fără frontiere, şi nu este cazul. Suntem pentru dreptul la libera circulaţie, dar în acelaşi timp cerem ţărilor din UE să garanteze respectarea regulilor care decurg din acest drept. Spun acest lucru pentru că este important pentru publicul român să înţeleagă cât de sensibilă este această chestiune în unele state membre, pentru că forţe extremiste o folosesc împotriva unor state membre, partenere şi vecine şi împotriva principiilor UE”, a mai afirmat Barroso.