Constantin Marino Marin a depus, joi, la Tribunalul Bucureşti, o solicitare în care cere să fie înlocuit din funcţia de preşedinte al Biroului Electoral Municipal (BEM), din motive medicale.
Constantin Marino Marin a depus, joi, la Tribunalul Bucureşti, o solicitare în care cere să fie înlocuit din funcţia de preşedinte al Biroului Electoral Municipal (BEM), din motive medicale. Marino a fost desemnat preşedintele BEM la începutul lunii aprilie, în locul unui un alt judecător, Radu Constantin Daniel, care a renunţat la această funcţie tot din motive medicale. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, a declarat, pentru Mediafax, că urmează ca instituţia să ia act de această solicitare şi să stabilească în cursul zilei de vineri o dată pentru o nouă tragere la sorţi, pentru alegerea preşedintelui BEM.
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis Tribunalului Bucureşti o scrisoare în care a semnalat nereguli în activitatea Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti (BEM) şi în care cere "într-o formulare elegantă" înlocuirea magistraţilor de la BEM. Vlad Hogea a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că el şi Autoritatea Electorală Permanentă au solicitat înlocuirea preşedintelui BEM, Constantin Marino Marin, şi a locţiitorului său, Ana Bomboş, subiect care a fost discutat şi în şedinţa BEC de marţi.
SUGESTIE. Potrivit lui Hogea, BEC a trimis, în data de 3 mai, o adresă Tribunalului Municipiului Bucureşti în care cere "într-o formulare elegantă" înlocuirea magistraţilor de la BEM. În scrisoare, BEC face referiri la art.24 alin. 5 din legea 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, care prevede că magistraţii, din listă, care nu sunt desemnaţi preşedinţi sau locţiitori ai acestora, rămân la dispoziţia preşedintelui tribunalului, pentru înlocuirea, în cazuri deosebite, a titularilor. "La data de 3 mai 2008, membrii BEC au fost convocaţi de îndată pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de mai multe partide politice prin care se semnalează o serie de neregularităţi în activitatea BEM. În acest sens, vă transmitem alăturat întregul material primit la BEC referitor la această problemă, la care se adaugă împrejurarea că hotărârile sunt nemotivate, precum şi aspecte negative din activitatea BEM intens mediatizate. Membrii BEC consideră că ne aflăm într-un «caz deosebit» în sensul dispoziţiilor legale menţionate", se precizează în scrisoarea BEC.
CONFIRMARE. Tribunalul Bucureşti a confirmat că a primit, în 5 mai, scrisoarea transmisă de Biroul Electoral Central (BEC) prin care semnalează nereguli în activitatea Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti (BEM) şi în care cere înlocuirea magistraţilor de la BEM. "Conducerea Tribunalului Bucureşti urmează să analizeze această scrisoare şi să aprecieze", declara atunci Laura Radu, purtătorul de cuvânt al instanţei, care a explicat că înlocuirea magistraţilor din BEM se poate dispune de conducerea instituţiei. La rândul său, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, declara că Biroul Electoral Central a transmis o scrisoare Tribunalului Bucureşti, care reprezintă doar o "informare administrativă" şi prin care nu s-a cerut înlocuirea conducerii BEM.
Citește pe Antena3.ro