Premierul Tăriceanu vrea ca mai multe personalităţi să fie testate într-un sondaj vizând candidaţii PNL la Primăria Municipiului Bucureşti şi la primăriile de sector.
Premierul Tăriceanu vrea ca mai multe personalităţi să fie testate într-un sondaj vizând candidaţii PNL la Primăria Municipiului Bucureşti şi la primăriile de sector.
Tăriceanu i-a cerut miercuri seară preşedintelui PNL Bucureşti, Ludovic Orban (foto), principalul aspirant la statutul de primar general al Capitalei, să refacă lista posibililor candidaţi care vor fi tesaţi cu ajutorul a trei sondaje paralele, ale căror rezultate ar trebui să fie gata la 15 februarie. Premierul s-ar fi declarat de acord cu candidatura lui Orban la Primăria Generală, cu rezerva rezultatelor din sondajele de opinie.
Iniţial, Ludovic Orban propusese ca în sondaj să mai intre, pe lângă numele său, şi numele câtorva parlamentari de Bucureşti, precum Crin Antonescu, Bogdan Olteanu şi Mircea Ciopraga, precum şi cel al ministrului Economiei, Varujan Vosganian. Miercuri însă Tăriceanu ar fi cerut ca Antonescu şi Olteanu să nu intre în sondaj, pentru că "nu au profil de primar", după cum au declarat surse liberale, dar să fie încluşi mai mulţi miniştri şi secretari de stat, vizaţi în special pentru primăriile de sector. Până acum este stabilit doar candidatul pentru Sec-torul 1, Andrei Chiliman.
Citește pe Antena3.ro