x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primăria din Sfântu Gheorghe o pune de o ilegalitate și cere ajutorul Guvernului

Primăria din Sfântu Gheorghe o pune de o ilegalitate și cere ajutorul Guvernului

de Adrian Stoica    |    07 Feb 2022   •   07:15
Primăria din Sfântu Gheorghe o pune de o ilegalitate și cere ajutorul Guvernului

În Covasna, mizeria lăsată în urmă de urgia sindicală care la începutul anilor ’90 a subtilizat patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor (UGSR) se numește Casa de Cultură din Sfântu Gheorghe. Exploatată abuziv de Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor, cu toate că aceasta nu are niciun act de proprietate care să-i confere acest drept, clădirea a ajuns astăzi într-o stare jalnică, fiind abandonată de mai mulți ani, după ce i s-au blocat conturile din cauza datoriilor pe care le avea la bugetul local.

Mahării sindicali au închiriat această clădire ani la rând, dar banii s-au scurs în buzunarele adânci ale șmecherilor. Acum, primăria vrea să preia această clădire și să o reabiliteze, numai că în această preluare proprietarul de drept este ignorat cu desăvârșire și cu bună știință de primarul orașului, Arpad Antal.

Săptămâna trecută, Consiliul Local Sfântu Gheorghe, a aprobat formularea unei solicitări către Executiv astfel încât Casa de Cultură să fi transferată printr-o Hotărâre de Guvern, din folosinţa Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) în domeniul public al municipiului. Cei care au exploatat timp de peste 30 de ani această clădire nu reprezintă fostul UGSR, ei atribuindu-și acest drept cu de la sine putere, lucru reținut de-a lungul anilor de multe decizii judecătorești. Este vorba despre confederațiile sindicale CNSLR-Frăţia, CARTEL ALFA, BNS şi CSDR, apărute imediat după 1990. Din acest punct de vedere, respectivele confederații sindicale pot fi considerate cel mult administratorii averii sindicale, ce-i drept, unii de rea-credință, și în niciun caz proprietarii acesteia. Ulterior acestei decizii abuzive, casele de cultură au fost grupate în cadrul Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor, având ca membrii în Consiliul de Administrație și în Adunarea Generală a Acționarilor pe reprezentanți ai celor patru confederații.

Clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe este dezafectată de mai mulți ani, iar ANAF i-a blocat conturile pentru neplata taxelor și impozitelor locale. Cei care au administrat clădirea au închiriat-o de-a lungul anilor, dar nimeni nu mai este interesat de tragerea lor la răspundere, cel puțin pentru neplata datoriilor către stat.

Guvernul nu poate reglementa situația patrimoniului sindical

Solicitarea Consiliului Local din Sfântu Gheorghe de a implica Executivul în rezolvarea situației ridică două probleme. În primul rând, Guvernul nu poate reglementa situația juridică a casei de cultură și, extrapolând, a întregului patrimoniu al UGSR, deoarece el nu poate decide asupra unor bunuri care nu aparțin domeniului public, ele fiind de drept privat. Formularea unei astfel de solicitări pune sub semnul întrebării și competența departamentului juridic din cadrul primăriei, care ar fi trebui să știe acest lucru. Pe de altă parte, primarul Arpad Antal cunoștea foarte bine situația clădirii încă de anul trecut, când i s-au prezentat toate documentele legate de ea și despre cine sunt adevărații proprietari ai clădirii, chiar dacă ei nu au putut să-și exercite acest drept.

„În cadrul întâlnirii pe care eu personal am avut-o cu primarul Arpad Antal i-am propus și o colaborare, având în vedere că în Cartea Funciară apare proprietar UGSR, iar noi avem o sentință definitivă care atestă existența UGSR. Situația acestei clădiri este doar un exemplu care demonstrează jaful făcut de confederațiile sindicale începând cu 1990 în ceea ce privește patrimoniul sindical, iar autorii acestui dezastru sunt Victor Ciorbea, Miron Mitrea, Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Iacob Baciu și alții, care nu pot face dovada proprietății, iar în acest sens există mai multe decizii ale instanțelor judecătorești.

Conform unei sentințe definitive și irevocabile, atacată în instanță de peste șase ani de cele patru confederații, Asociația Națională a Caselor de Cultură și SIND ROMÂNIA, Confederația Generală a Muncii - Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR) este continuatorul de drept al UGSR și moștenitorul activelor și pasivelor acestuia. Această cauză se judecă și acum, în ciuda unor grave erori făcute de judecătorul de instanță, care prin decizia sa interzice organizației noastre dreptul de a se organiza, de a-și reprezenta membri și de a-și înregistra juridic niște modificări în statut produse în timp. Sigur, lucrurile nu vor rămâne așa, fiindcă suntem hotărâți să aducem la cunoștința tuturor instituțiilor statului competente în materie despre aceste abuzuri și despre faptele penale în formă continuată ale reprezentanților celor patru confederații sindicale”. 

Dragoș Frumosu, președintele CGM-UGSR 

 

Edilul știe foarte bine situația clădirii

În august 2021, primarul Antal a avut o întâlnire cu Dragoș Frumosu, președintele CGM-UGSR, în care acesta i-a explicat edilului situația juridică a clădirii, subliniind totodată și totala disponibilitate de a găsi o soluție astfel încât ea să fie reabilitată și redată circuitului cultural și social. „În urma întâlnirii din vara anului trecut, care a avut loc și în prezența șefei Direcției juridice din primărie, am convenit să le transmit toate documentele care atestă dreptul CGM-UGSR asupra acestei clădiri. Le-am trimis foarte multe documente în acest sens, dar nu am mai primit niciun răspuns. Pur și simplu, primarul a decis să ne ignore și să înceapă demersurile pentru preluarea clădirii, deși ea are un proprietar, ce-i drept unul care este împiedicat să-și exercite atribuțiile. Hotărîrea de Consiliu Local prin care cere să se dea primăriei dreptul de proprietate asupra clădirii a fost adoptată anul trecut, iar acum, prin decizia de săptămâna trecută, solicitarea în cauză este înaintată Guvernului”, ne-a declarat Dragoș Frumosu. Potrivit acestuia, primarul încearcă să pună mâna pe un bun care nu aparține statului român, iar acest lucru îi va aduce, mai devreme sau mai târziu, prejudicii materiale și de imagine.

Arpad Antal, de la nu există proprietar, la există

Trebuie însă remarcată și o schimbare de optică a primarului Antal, care până anul trecut susținea sus și tare că UGSR nu mai există, el desființându-se după 1989. De unde a tras el această concluzie, nu a explicat niciodată, dar cu siguranță nu a văzut nicio decizie judecătorească în aceste sens, pentru că ea nu există. Anul trecut își întemeia cererea de preluarea a clădirii de către primărie pe faptul că proprietarul nu mai există. Totuși, în hotărârea de consiliu local adoptată în acest sens apare ca proprietar UGSR, dar tot nu renunță la preluare deși există și o cale legală de a depăși situația.

„UGSR nu mai există! Problema Caselor de Cultură ale Sindicatelor este exact o problemă juridică, pentru că aceste Case de Cultură au fost construite, la vremea respectivă, de comunitățile locale și din banii salariaților și, juridic, au ajuns la sindicate. Acel sindicat comunist a fost desființat în 1989. După aceea au fost formate diferite sindicate care s-au autodeclarat continuatorii acelui sindicat, dar nu există o decizie juridică care să spună despre sindicatele actuale, nici despre Federația Sindicatelor, nici despre vreun sindicat aparte, că este continuatorul, din punct de vedere legal și juridic, al acelui sindicat, deci că și patrimoniul sindicatului comunist ar putea fi al lor”. 

Antal Arpad, primarul orașului Sfântu Gheorghe (conferință de presă, februarie 2020, Mesagerul de Covasna)

 

Ce trebuie să știe primarul din Sf. Gheorghe

Ceea ce încearcă acum primarul Arpad Antal vine în contradicție cu alte decizii ale instanțelor de judecată. De exemplu, într-o speță identică, în iulie 2020, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia se întorcea la proprietarul său de drept, Confederaţia Generală a Muncii - Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR), după o decizie a Tribunalului Alba Iulia, care hotăra astfel să menţină decizia Judecătoriei Alba Iulia de la sfârşitul anului 2019 care dădea câștig de cauză CGM-UGSR. Acum câțiva ani și Curtea de Apel Bistriţa a emis o hotărâre definitivă referitoare la dreptul de proprietate al CGM-UGSR asupra Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa. „Acordul dintre CNSLR, Cartel Alfa, BNS, CSDR de a administra în comun fostul patrimoniu al UGSR nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate”, se arăta în decizia instanţei bistriţene, stabilind astfel clar că aceste organizații sindicale nu sunt proprietarii clădirilor în care au funcționat casele de cultură și, în general, ai patrimoniului.

Distrugerea caselor de cultură, pe bandă rulantă

Distrugerea Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe este doar un exemplu din lung șir de astfel de clădiri care au ajuns ruine pline de datorii, fără să răspundă cineva pentru prejudiciile create. Așa este cazul Caselor de Cultură din Târgu Jiu, Suceava, Rovinari, Orșova, Turnu Măgurele, Zimnicea, Baia Mare și Alexandria. Din cauza datoriilor acumulate, acestea au fost executate silit, inclusiv de către ANAF. În toate cazurile însă a fost ignorat  faptul că cei care le-au exploatat după 1989 nu erau și proprietarii lor. De exemplu, Casa de Cultură din Târgu Jiu ajunge în proces de lichidare, iar clădirea este scoasă la vânzare în martie 2018, fiind preluată de primărie, deși primarul fusese avertizat că cei care au exploatat-o și au distrus-o nu sunt proprietarii de drept. CGM-UGSR susține acum că va acționa însă pentru readucerea acestei clădiri în patrimoniul sindical, iar primăria va fi obligată să se întoarcă atunci spre cei care i-au vândut-o, deși nu erau proprietari, pentru recuperarea banilor. O altă ilegalitate s-a petrecut și la Orșova unde, în 2015, Casa de Cultură a Sindicatelor a fost vândută unei biserici penticostale, de către ANAF, în contul datoriilor.

 

×
Subiecte în articol: arpad antal Sfântu Gheorghe