Pro şi contra euroParlament

Alegerile pentru Parlamentul European au început ieri în Marea Britanie şi în Regatul Ţărilor de Jos. Cele două state au dat startul unui scrutin ce se va desfăşura în 27 de ţări şi va implica peste 375 de milioane de votanţi. Sau, cel puţin, o parte dintre aceştia.

Campania electorală cu teme europene n-a fost atât de convingătoare pe cât îşi propusese. Dezbaterile din ţările membre s-au axat tot pe probleme naţionale (economia, scandalurile şi crizele politice interne, şomajul). Iar mulţi eurocetăţeni consideră, în continuare, că miza acestor alegeri este cel puţin redusă, neavând încredere în Parlamentul European ca instituţie cu atribuţii care să le afecteze în mod direct vieţile. Jurnalul Naţional vă prezintă principalele argumente pro şi contra participării la votul de duminică, aşa cum au fost ele expuse de comentatori, analişti şi publicaţii din Europa. O scurtă evaluare a puterii de decizie pe care o are Parlamentul European, a principalelor legi adoptate, a rolului exact pe care îl joacă în complexa schemă birocratică a Uniunii Europene, dar şi a criticilor care i se aduc.

TOT MAI MULTĂ PUTERE
Este un fapt paradoxal că interesul cetăţenilor faţă de aceste alegeri scade pe măsură ce competenţele Legislativului Uniunii sporesc. Din 1979, când au avut loc primele alegeri directe pentru ocuparea fotoliilor de europarlamentar, şi până azi, această instituţie a UE a căpătat prerogative tot mai ample, răspunzând dorinţei alegătorilor de a se simţi reprezentaţi de cei pe care îi trimit la Strasbourg şi Bruxelles. S-a ajuns ca Parlamentul European să decidă împreună cu statele membre reunite în Consiliu asupra a 60% din legislaţia aplicată în UE (procedura de codecizie). În anii următori, proporţia va ajunge la 90%, după adoptarea Tratatului de la Lisabona, care va funcţiona ca o Constituţie europeană. Parlamentul are puterea de a decide în domenii care afectează direct cetăţenii: etichetarea produselor, mediul, transportul sau comunicaţiile. Exemple concrete sunt legea prin care se reduc tarifele la roaming, legea care prevede "unificarea" spaţiului aerian al UE în vederea reducerii costurilor biletelor de avion, obligativitatea ca producătorii de alimente să specifice pe etichete absolut toate detaliile despre conţinutul acestora. Semnificativ este şi programul REACH, care are în vedere retragerea din circulaţie a multor substanţe toxice şi finanţarea cercetării, pentru găsirea altor substanţe care să le înlocuiască pe cele periculoase. De asemenea, Parlamentul European joacă un rol semnificativ în analizarea "dosarelor" statelor candidate la extinderea europeană, rapoartele adoptate de această instituţie fiind urmărite cu sufletul la gură în România în anii în care ţara îşi pregătea aderarea. Un alt motiv pentru care această instituţie este importantă este acela că poate schimba componenţa Comisiei Europene, prin neacordarea avizului unor comisari, aşa cum s-a întâmplat în 2004. Se poate merge chiar mai departe, până la determinarea demisiei unei întregi Comisii, cum a fost cazul în 1999.

TOT MAI MULTE CRITICI
"Alegem un Parlament European care nu are puterea de a alege Guvernul Europei, respectiv Comisia Europeană", este o declaraţie recentă a europarlamentarului Jo Leinen, care sintetizează foarte bine unul dintre principalele motive pentru care mulţi cetăţeni consideră că Parlamentul UE este o instituţie neputincioasă şi lipsită de miză. Alte critici vizează risipa de bani, menţinerea a trei oraşe europene pe post de "cetate de scaun" (Bruxelles, Strasbourg şi Luxemburg) doar pentru a menaja orgoliile unor state membre, birocraţia excesivă. Peste 80 de milioane de euro se cheltuiesc anual doar pentru a face naveta de la sediul Parlamentului European de la Bruxelles la cel din Strasbourg. Crearea de comisii de anchetă, realizarea şi prezentarea de rapoarte, analizarea unor situaţii de criză sunt tot atâţia paşi pe care vocile critice îi consideră inutili, pentru că rar se întâmplă ca Legislativul să aibă puterea de a recurge şi la măsuri concrete. Absenteismul cronic, ambiguitatea privind indemnizaţiile şi lipsa de transparenţă din Parlamentul European se află, de asemenea, pe lista reproşurilor aduse în presă, îndeosebi în cea britanică.