PRO ŞI CONTRA / În căutarea premierului dorit

Prevederile constituţionale privind de­sem­narea premierului sunt interpretate diferit de analiştii politici şi de specia­liş­tii în drept. Unii îi dau dreptate pre­şe­dintelui Băsescu că poate numi pe cine vrea, alţii spun că acesta nu poate impu­ne premierul şi că trebuie să nominali­zeze candidatul rezultat din negocierile cu majoritatea parlamentară.

Conform articolului 103 din Constituţie, "preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament". Înainte de acesta, un alt articol al legii fundamentale – 85 – stabileşte că "preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-mi­nistru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament".

Deşi unii constituţionalişti şi politicieni susţin că aceste prevederi sunt foarte clare, interpretările făcute în urma de­cla­ra­ţiilor preşedintelui Băsescu că va numi premier pe cine vrea el, în baza criteriului "încrederii", dovedesc contrariul. De altfel, şeful statului a fost unul dintre cei care au susţinut că legea este limpede în sensul celor spuse de el, adăugând ca ar­gu­ment precedentul 2004.

În baza acestei experienţe de acum patru ani, Bă­ses­cu a şi pornit "ofensiva premierul", dar nu acum, ci încă de anul trecut, în decembrie, când într-un interviu difuzat de BBC declara că liderul PSD, Mircea Geoană, "să nu-şi facă iluzii că va fi vreodată prim-mi­nistru al României" cât timp el va fi şef al statului. Luna trecută a continuat "răz­boiul", declarând că dacă nici un partid nu obţine în alegeri 51%, opţiunea pentru desemnarea premierului îi va aparţine, aşa cum s-a întâmplat şi în 2004.

Şeful statului a re­luat atacul la 31 octombrie, când a avertizat, la Radio România Actualităţi, că persoana premierului nu poate fi impusă preşedintelui, iar săptămâna trecută, la B1Tv, a anunţat că nici Mircea Geoană şi nici Călin Popescu Tăriceanu nu vor fi desemnaţi premier, pentru că nu îndeplinesc criteriul încrederii preşedintelui. La două zile, într-o discuţie cu jurnaliştii francezi, şeful statului a mers până la a face calendarul instalării noului Guvern: la 30 noiembrie au loc alegerile, la 10 decembrie s-ar putea valida noul Parlament şi undeva în zona 15-20 decembrie vom avea guvern instalat. Potrivit previziunilor preşedintelui, ar însemna ca toată povestea să dureze cam două săptămâni. În 2004, procedura a durat o săptămână.

NEGOCIERILE ANULUI 2004
Şi lucrurile s-au derulat cam aşa. Imediat ce a fost declarat câştigător în ale­ge­ri­le prezidenţiale de la 12 decembrie 2004, Traian Băsescu şi-a propus să atragă PUR şi UDMR pentru a forma o majoritate parlamentară în jurul Alianţei PNL-PD, ce-l avea drept candidat la postul de premier pe Călin Popescu Tăriceanu. Din acel moment au început negocieri la dublu, reprezentanţii PUR şi UDMR fiind chemaţi, pe de o parte, la discuţii cu cei ai Alianţei D.A., pe de altă parte, cu cei ai PSD, partid care ieşise pe primul loc în alegeri în formula Uniunea Naţională PSD+PUR.

În seara zilei de 20 decembrie, Traian Bă­sescu a depus jurământul în Parlament, iar a do­ua zi a convocat partidele parlamentare la consultări. La 22 decembrie a semnat decretul de de­sem­na­re a lui Tăriceanu în funcţia de prim-ministru şi la 23 decembrie, Tă­ri­ceanu a anunţat, în urma negocierilor cu UDMR şi PUR, că cele două for­maţiuni se alătură Alianţei PNL-PD în formarea Gu­vernului. Cinci zile mai târziu, la 28 de­cem­brie, Guvernul Tăriceanu (I) primeşte votul de învestitură al Parlamentului.

Ion Cristoiu: "Şi dacă partidele nu vor rezista dorinţei de a ajunge la ciolan?"

În controversa despre desemnarea candidatului la funcţia de premier s-a invocat de amândouă părţile în conflict doar Constituţia. Ca orice text ieşit din mâna omului, legea fundamentală poate fi supusă nu unei interpretări, nu două, ci unor o sută de interpretări.
Cu atât mai mult lasă Constituţia din 1991, revizuită în 2003, terenul unor in­ter­pretări diferite, ba chiar opuse, cu cât ea n-a prevăzut eventualitatea coabitării. Făuritorii Constituţiei din 1991 au ţinut cont doar de realităţile de la vremea res­pec­tivă. Cele ale unui preşedinte provenit din formaţiunea care a câştigat parlamentarele. Cum însă preşedintele fusese, până la momentul ajungerii la Cotroceni, liderul de facto al formaţiunii câşti­gă­toa­re a parlamentarelor, s-a socotit că nu mai e nevoie de a se preciza ce se întâm­plă în cazul în care partidul biruitor la scrutin intră în conflict cu preşedintele. S-a presupus că operaţiunea desemnării e o simplă formalitate. În ultimă instanţă, prin auto­ri­tatea sa asupra partidului câşti­gă­tor, preşedintele impunea candidatul la func­ţia de premier prin autoritatea sa asupra partidului. Dacă, de exem­plu, PD-L ar câştiga alegerile cu 50% plus unu, Traian Băsescu ar desemna candidatul la postul de premier. Nu în virtutea prerogativelor constituţionale, ci în virtutea puterii sale absolute asupra PD-L. Formaţiunea lui Emil Boc n-are cum intra în conflict cu Traian Băsescu, deoarece ar merge la Cotroceni cu nu­me­le stabilit anterior, pe căi discrete, de Traian Băsescu. Toate sondajele de opinie dau drept si­gur un rezultat prin care nici un partid nu va deţine majoritatea absolută. Pentru această eventualitate, Constituţia prevede următoarea procedură: Preşedintele Ro­mâ­niei desemnează un candidat pentru funcţia de prim-mi­nistru în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament.  
Controversa a apărut după ce Traian Băsescu a declarat că, indiferent de ce vor spune partidele la aceste consultări, domnia sa are dreptul constituţional de a desemna candidatul la funcţia de premi­er. Întrebat care va fi criteriul desem­nă­rii, preşedintele a răs­puns că e cel al în­cre­derii în persoana res­pectivă. Invocând un asemenea crite­riu, Traian Băsescu s-a dedat la un splendid exerciţiu de arbitra­riu autoritarist. Într-adevăr, preşedintele poate desemna din punct de vedere con­sti­tu­ţional candidatul la funcţia de premier. Criteriul nu e însă cel al încrederii, ci criteriul posibi­li­tă­ţii de a forma majo­ri­tatea în Parlament.
Altfel spus, deşi partidele se vor prezenta la consultări cu o coaliţie deja constituită, Traian Băsescu poate desemna un candidat la postul de premier dintr-o for­ma­ţi­u­ne care nu face parte din coaliţie. De ce? Pentru că domnia sa a gândit că acest can­didat poate forma şi el o coaliţie ma­jo­ritară. Pentru că atât Constituţia, cât şi reali­tă­ţi­le cer acestui candidat să poată forma o majoritate în stare să treacă gu­vernul prin votul de învestitură. Constituţia nu prevede expres ce trebuie să facă într-un asemenea caz parti­de­le coaliţiei deja constituite. Realităţile ne spun însă.
Ele trebuie să reziste efortului preşedintelui de a disloca această coaliţie pentru a forma alta. E ceea ce ar fi trebuit să facă PSD, PC şi UDMR în decembrie 2004, când pre­şe­din­tele, după desem­na­rea lui Călin Po­pes­cu Tăriceanu drept can­didat la postul de premier, i-a făcut rostul acestuia din urmă de o coaliţie majoritară rupând PC şi UDMR de PSD. Când spune că el va de­sem­na premierul, lui Traian Băsescu nu-i trece prin cap po­si­bilitatea convocării de alegeri anticipate. Dacă ar face-o, şi-ar putea lua adio de la un nou mandat. Traian Băsescu se gândeşte la posibilitatea de a rupe o eventuală coaliţie fluturând unor partide componente ale acesteia sau chiar unor grupuri din partide cio­la­nul puterii. Şi având în vedere seducţia exercitată de ciolanul puterii asupra po­li­ti­cienilor români, tare ne temem că Traian Băsescu va reuşi să-şi impună premi­e­rul.

Bogdan Teodorescu: "Preşedintele trebuie să respecte votul popular"

Interpretând strict articolul din Constituţie, spune analistul politic Bogdan Te­o­dorescu, preşedintele poate să nu­meas­că pe cine vrea premier, numai că legea fundamentală trebuie interpretată în totalitatea articolelor ei, în speţă a celor care vorbesc despre atribuţiile şefului statului privind buna funcţionare a instituţiilor statului, medierea.
Şi atunci şeful statului trebuie să gă­seas­că soluţia care să respecte votul po­pu­lar. "Logic şi moral ar fi ca, res­pec­tând votul popular, să pună un om din partidul care a ieşit primul la alegeri sau din alianţa de partide care a câştigat, chiar dacă nu a făcut 51%. Între­gul discurs pre­zi­denţial de până acum conţine o lacună majoră, şi anume aceea că domnia sa con­sideră că votul pe care l-a primit dân­sul ca preşedinte al ţării este mai important decât voturile pe care le primesc parlamentarii din partea cetăţenilor, ori nu este adevărat, voturile sunt egale, mai ales având în vedere uninominalul. Aşa încât preşedintele nu poate să spună eu sunt mai legitim decât voi, aleg eu pe cine vreau. Cine alege este de fapt cetă­ţea­nul, preşedintele trebuie doar să în­de­pli­nească un act al legitimităţii populare. Este imoral să sfidezi un 70%, să zicem, care se constituie, să sfidezi 70% din oa­me­nii care sunt reprezentativi. Nu poţi să ignori acest lucru pentru faptul că pe tine te-au votat 52% din po­po­rul României", ne-a declarat Teodo­res­cu (foto). Totuşi, atrage atenţia, pentru că legea fundamentală e prost făcută, pre­şe­dintele, dacă vrea să introducă instabilitate în ţară, poa­te să facă orice, inclusiv să numească un candidat "la mişto", gen "e de la voi din partid, dar voi nu-l vreţi", ceea ce ar însemna că îşi bate joc de votul popular. "Ideea nu este ca preşedintele să caute metode prin care să încurce partidul care a câştigat alegerile. Fiindcă el e şmecher şi găseşte o hibă constituţională şi frige partidul care a câştigat alegerile. Ideea este ca preşedintele să caute me­to­de prin care să numească un om capabil să rezol­ve pro­blemele, nu să cauzeze el probleme suplimentare", conchis el . (Aniela Nine)

Viorel Stănoiu: "Este necesară o antantă preşedinte-Parlament"

Viorel Stănoiu, fost judecător la Curtea Constituţională, este de părere că desemnarea premierului trebuie să se facă în baza unei înţelegeri între preşedintele ţării şi majoritatea din Parlament.
El precizează că, dincolo de ipoteza majorităţii absolute, în Con­stituţie nu există alte criterii de desemnare a unui candidat, dar că şeful statului trebuie să ţină cont de faptul că un prim-mi­nistru care nu are susţinere în Parlament nu poate să-şi formeze Cabinetul. Întrebat dacă Traian Băsescu are dreptate când spune că poate numi pe cine vrea premier, Stănoiu a arătat că, dacă pre­şedintele face acest lucru, se poate ajunge la situaţia în care prim-ministrul nu poate trece de votul din Parlament tocmai pentru că nu are susţinerea unei majorităţi.
"Este necesar ca în prealabil să existe o antantă. Dacă nici un partid nu de­ţi­ne ma­joritatea, coaliţia majoritară de partide care se va for­ma trebuie să agreeze şi să susţină candida­tul asupra căruia s-a oprit pre­şedintele", explică Stănoiu, precizând că legea fundamentală este "foarte clară", însă numai "pentru oamenii de bu­nă-cre­din­ţă". Despre posibilitatea de a se ajunge la dizolvarea Parlamentului, dacă noul Guvern este respins de două ori la votul de învestitură, Stănoiu spune că este "o problemă de lipsă de lo­gică su­pă­ră­toare" şi că este destul de greu să te gân­deşti că cineva "îşi va per­mite luxul" să provoace o altă campa­nie electorală în con­di­ţiile în care  "criza începe să se resimtă tot mai acut" şi la noi, iar "o cantitate de oameni sunt trimişi în şo­maj". (Lavinia Dimancea)

Cristian Pârvulescu: "Şeful statului poate numi pe cine crede de cuviinţă"

Analistul politic Cristian Pârvulescu este de părere că "în lite­ra" Constituţiei preşedintele poate să numească, fără nici un fel de altă condiţie, pe cine crede de cuviinţă n funcţia de prim-ministru. "A făcut Ion Iliescu asta în 1992, când l-a numit prim-ministru pe Nicolae Văcăroiu, tehnocrat care nu aparţinea nici unui partid politic", a spus Cristian Pârvulescu, care este şi preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia. Pe de altă parte, analistul conside­ră că "spiritual" Constituţiei, "care este foarte important", insistă asupra caracterului de şef al statului pe care preşedintele îl are.
"Ceea ce înseamnă că trebuie să găsească soluţiile cele mai po­tri­vite. Ori, într-un context precum cel de criză actual, cred că pre­şe­dintele este obligat să ţină cont de aceste condiţii şi să nu forţeze o confruntare cu Parlamentul.
Dar  în final, dacă se ajunge la o astfel de confruntare, soluţia va fi, aşa cum ne-am obişnuit în ul­ti­mii ani, fie de resortul Curţii Consti­tuţionale, fie va depinde de alegeri anticipate", a comentat Pârvulescu. El a adăugat că trebu­ie găsită "soluţia cea mai potrivită şi cea mai rapidă" cu acordul Parlamentului pentru a găsi un guvern capabil să gireze Româ­nia în perioadă de criză.
"E nevoie de o majoritate în Parlament şi preşedintele trebuie să faciliteze acea majoritate, să faciliteze prin propu­nerea pe care o face şi prin deschiderea pe care o ara­tă. Premierul trebuie desemnat de comun acord de preşedinte şi majoritatea parlamentară", a încheiat Cristian Pârvulescu. (Dana Piciu)

Alexandru Radu: "Preşedintele nu poate impune premierul"

Prof. univ. dr în ştiinţe politice Alexandru Radu consideră că preşedintele Traian Băsescu nu are dreptul de a desemna premier pe cine vrea el şi descrie punct cu punct care ar fi procedura de numire a şefului Executivului.
"Au loc alegerile parlamentare. Este ales un Parlament cu o anumită componentă politică. Din această componentă politică se prefigurează o anumită majoritate, iar preşedintele are dreptul formal de a numi candidatul pentru funcţia de prim-ministru, dar care trebuie să respecte voinţa electoratului care a dat ponderea majorităţii parlamentare. Este aşadar o chestiune care ţine de negocieri între preşedinte şi partide", explică profesorul. Radu precizează însă că în aceste negocieri şeful statului joacă rolul de mediator, şi nu de arbitru, drept care el nu poate impune regulile, ci doar să determine partidele să forme­ze majoritatea. "Din perspectiva constituţională şi a practicii democratice, preşedintele are dreptul de a asigura consultările şi de a nominaliza candida­tul care rezultă din negocieri. Nu el impune candidatul, pentru că este doar mediator", argumentează Alexandru Radu.
Dacă Băsescu ar desemna un alt premier decât cel nominalizat de majoritate, Radu arată că Parlamentul are la îndemână arma votului de învestitură, însă este sceptic că se va ajunge la dizolvarea Parlamentului de şeful statului (lucru care se întâmplă în situaţia în care Guvernul este respins de două ori în Parlament, în termen de 60 de zile).
"Ce ar lipsi României să intre în noul an fără Guvern? Ar fi o probă crasă de iresponsabilitate din partea clasei politice.
Este o chestiune de responsabilitate... Sigur că politicienii români nu excelează la acest capitol, dar există o regulă a firii ca partidele să determine formarea unei majorităţi în frunte cu premierul, iar rolul preşedintelui este de a media formarea Guvernului şi de a nominaliza prim-ministrul", conchide Alexandru Radu. (Lavinia Dimancea)

Mircea Ionescu Quintus: Băsescu putea să scape fără consultări

Articolul 103 din Constituţie era cât pe ce să fie şi mai neclar în privinţa limitelor în care se poate mişca preşedintele la de­sem­narea premierului.
Liberalul Mircea Ionescu Quintus, membru al Adunării Constituante din 1990, spune că în prima fază articolul care se refe­rea la această procedură cu­prin­d­ea formularea "preşedintele poa­te să se consulte cu pa­r­tidele parlamen­tare". "Consultarea era deci facultativă. Preşe­din­tele nu era obligat să o facă, ar fi putut să desemneze pre­mi­­e­rul fără să întrebe pe nimeni", spu­ne Mircea Ionescu Quin­tus. Seniorul libe­ral răsuflă însă uşurat pentru că "a ve­nit un senator UDMR, domnul Fazekas Miclos, un jurist extraordinar, care a propus să existe o obligaţie a preşe­din­telui de a se consulta cu partidele", mai spune Quintus. Amen­damentul senatorului UDMR a fost susţinut atunci şi de Antonie Iorgo­van, şi de Petre Ninosu, şi de Mircea Ionescu Quintus şi a fost adoptat în final cu majoritatea largă de voturi. "Dis­cu­ţiile aces­tea se făceau pe vremea în care între Ion Iliescu, preşedinte, şi Petre Roman, premier, era o în­ţe­legere perfectă. Nimeni nu s-a gândit că pot izbucni neînţe­le­gerile de azi. Noroc cu omul ăsta că i-a venit ideea să instituie obligaţia preşedinte­lui de a se consulta cu partidele, că a gândit bine. Atunci, dezbaterile mai fierbinţi se făceau pe alte teme: garantarea propri­e­tă­ţii, drepturile fundamentale, instanţele de judecată", comen­tea­ză Quintus. Prima Constituţie postdecembristă  a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante de la 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul na­ţi­o­nal de la 8 decembrie 1991. 12 ani mai târziu, în 2003, Legea fundamentală a fost revizuită, fiind aprobată prin referendumul naţional de la 18-19 octombrie 2003. Forma articolului 103 a fost men­ţi­nu­tă. (Monica Iordache Apostol)

Radu Vasile: "Se repetă povestea din ’96"

Fostul premier ţărănist Radu Vasile consideră că prin declaraţiile de acum în ceea ce priveşte nominalizarea viitorului prim-ministru se repetă situaţia din 1996, diferenţa fiind că atunci ex-preşe­dintele Constantinescu a tăcut şi a făcut.
Fostul premier mai prezintă şi o altă diferenţă. Şi anume că, spre deosebire de atunci, acum nu există o coaliţie stabilită de dinainte. Atunci, CDR, din care făceau parte PNL şi PNŢCD, a încheiat la 7 noiembrie, între cele două tururi ale alegerilor prezi­den­ţi­a­le, un acord de colaborare electorală, parlamentară şi guvernamentală cu USD (formată din PD şi PSDR) prin care s-au pus temeliile unei majorităţi parlamentare, la care s-a ală­turat ulterior şi UDMR. Potrivit lui Radu Vasile, între parti­dele coaliţiei se stabilise clar că premierul va fi desemnat de PNŢCD, urmând ca restul funcţiilor guvernamentale să fie împărţite în baza celebrului algoritm politic. Deşi fusese nominalizat ca viitor prim-ministru, Radu Vasile povesteşte că atunci preşedintele Constantinescu a făcut ur­mă­toarea mişcare: a renunţat la el, l-a luat pe Victor Ciorbea de la Primăria Capitalei şi l-a pus premier. Şi a doua oară, după înlocuirea lui Ciorbea, în martie 1998, Radu Vasile a fost la un pas de a nu fi desemnat premier, deoarece "Emil Constantinescu nu-l agrea ca persoană". Numai că a fost votat de Delegaţia Permanentă a PNŢCD, în defavoarea lui Gavril Dejeu şi a lui Sorin Dimitriu. Un an mai târziu, Radu Vasile a fost dat jos din fruntea Guvernului, moment în care Emil Constantinescu a creat un precedent: l-a numit premi­er pe Mugur Isărescu, care nu era membru PNŢCD. (Gabriela Antoniu)