x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor: Proiectul privind autonomia este gata. Avem nevoie de o nouă Constituţie

Kelemen Hunor: Proiectul privind autonomia este gata. Avem nevoie de o nouă Constituţie

de Agerpres    |    26 Aug 2014   •   18:02
Kelemen Hunor: Proiectul privind autonomia este gata. Avem nevoie de o nouă Constituţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că România are nevoie de o nouă Constituţie şi a afirmat că decizia CCR referitoare la proiectul de revizuire a legii fundamentale arată că "nu are rost să cârpim amendarea Constituţiei".

Totodată, Kelemen Hunor a anunţat faptul că proiectul privind autonomia teritorială a fost redactat în întregime, urmând să fie supus dezbaterii publice, însă nu va fi prezentat şi într-o şedinţă de Guvern.

"Proiectul autonomiei teritoriale este gata. Avem discuţii în interior în continuare şi în momentul în care finalizăm discuţiile vom şi prezenta, dar e gata. E scris. Aşa cum a citit Curtea Constituţională, trebuie să fim foarte sinceri că este exclus să încadrăm în actualele instituţii constituţionale, în actuala Constituţie. România ar avea nevoie de o nouă Constituţie, pe termen mediu, nu azi, nu 2015, nici măcar în 2016, dar la alegerile din 2016 ar trebui să mergem cu toţii cu acest mesaj fiindcă, din punctul meu de vedere, decizia CCR la proiectul de revizuire îmi spune că nu are rost să cârpim amendarea Constituţiei. Trebuie să ne gândim la un nou proiect", a spus Kelemen Hunor marţi, la Senat, după întâlnirea cu membrii Comisiei pentru cultură.

Kelemen Hunor a adăugat că acest proiect de lege nu va fi supus atenţiei Guvernului.

"Nu este o chestiune de coaliţie, este o chestiune a UDMR şi nu e vorba de a introduce în Guvern, în şedinţa de Guvern sau în coaliţie acest lucru. Urmează o dezbatere publică largă şi profundă şi am spus că nici acest proiect sau alte proiecte similare, fără o nouă Constituţie, fără o amendare a Constituţiei, dar eu vorbesc despre o nouă Constituţie, n-au nicio şansă să fie adoptate, mai ales după decizia Curţii privind proiectul de revizuire a Constituţiei", a mai spus acesta.

Totodată, Kelemen Hunor a precizat că nu intenţionează să se retragă din cursa prezidenţială.

"Semnăturile sunt adunate. Nu luăm în calcul aşa ceva (posibilitatea de a se retrage din cursa prezidenţială - n.r.). Noi am anunţat. Lucrăm pe strategia de campanie. Deci nu se pune această problemă", a conchis preşedintele UDMR. 

×