x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD a decis - Calendarul de toamna, stabilit

PSD a decis - Calendarul de toamna, stabilit

de Aniela Nine    |    09 Oct 2006   •   00:00
PSD a decis - Calendarul de toamna, stabilit

Congres extraordinar la 9 decembrie la care se vor adopta modificari la Statutul partidului si initierea unei motiuni de cenzura fie pe teme sociale, europene, ale administratiei ori pe cele legate de bugetul pe 2007. Acestea sunt deciziile pe care liderii PSD le-au adoptat sambata la intalnirea pe care au avut-o cu presedintii organizatiilor judetene. Pana ce seniorii vor organiza Congresul extraordinar insa, nici tinerii social-democrati nu vor sta degeaba. La 18 noiembrie se va desfasura Congresul TSD, pentru alegerea unui nou presedinte care sa ii succeada lui Victor Ponta.

In urmatoarele saptamani, pana la Consiliul National de la 3 noiembrie, liderii PSD intentioneaza sa consulte membrii de partid in legatura cu schita de oferta politica a PSD, dar si cu propunerile de modificare a Statutului, a anuntat Mircea Geoana. Una din aceste propuneri, discutata in cadrul intalnirii de sambata, este ca mandatul noii conduceri alese de Congres sa fie de patru ani. Pe de alta parte, in privinta motiunii de cenzura pe care PSD o va initia, surse din partid citate de Mediafax au declarat ca aceasta ar putea fi initiata pe zona unui minister aflat in portofoliul PD, pentru a evita speculatiile referitoare la o presupusa colaborare PSD - PD.

×
Subiecte în articol: politic psd