Sunt două scenarii vehiculate, iar primul este cel mai convenabil, respectiv comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare, în timp ce al doilea scenariu se referă la comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale, potrivit Antena 3 CNN.
În momentul de faţă ştim că alegerile europarlamentare sunt programate în luna iunie, alegerile locale în septembrie, iar cele parlamentare şi prezidenţiale în noiembrie.
Motivul dorinţei partidelor de a comasa alegerile este reprezentat de faptul că primarii vor fi interesaţi să tragă pentru partid în alegerile locale, dar mai puţin în alegerile parlamentare, astfel că dacă cele două campanii electorale se suprapun atunci primarii vor fi motivaţi să lupte pentru ambele alegeri.
Conducerile partidelor spun că au găsit şi o soluţie ca suprapunerea alegerilor să nu fie neconstituţională. Cea mai uşoară formulă ar fi comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale.
PSD vrea comasarea alegerilor din 2024 | Mutare de ultimă oră în coaliţie