x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD il vrea pe Oprescu in cursa electorala

PSD il vrea pe Oprescu in cursa electorala

11 Feb 2005   •   00:00

Sorin Oprescu a dat de inteles ca nu mai doreste sa candideze la Primaria Capitalei, dar cu toate acestea, liderii organizatiei PSD Bucuresti insista sa sustina ca el este cel mai potrivit sa intre in cursa.

DECLARATIE. Dan Ioan Popescu stie ca Oprescu si Vanghelie vor functia de primar al Bucurestiului
Liderul Dan Ioan Popescu a declarat ieri ca Sorin Oprescu este cea mai buna solutie, lucru recunoscut si de primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie. De altfel, Vanghelie este si el unul dintre cei vizati pentru a reprezenta PSD in batalia pentru functia de primar genenal al Capitalei, insa el a tinut sa spuna inca o data ca nu il intereseaza sa candideze, pentru ca are un mandat la Sectorul 5, pe care vrea sa-l onoreze.

Potrivit unor surse din partid, Oprescu si Vanghelie s-ar situa chiar pe primele doua locuri in sondajul PSD, Vanghelie recunoscand ca, "din cate a inteles", el se afla pe pozitia secunda. Intrebat ce se va intampla daca nici unul dintre cei doi nu doreste sa intre in cursa, Dan Ioan Popescu a raspuns: "Eu stiu ca vor amandoi". La intrebarea daca se gandeste sa candideze chiar el, liderul PSD a spus ca ia in calcul orice candidatura, dar ca Sorin Oprescu ramane totusi cel mai bun candidat. Dan Ioan Popescu a refuzat sa spuna care dintre candidati sunt cel mai bine clasati in sondaj, rezultatele acestuia urmand sa fie prezentate luni dimineata in sedinta Biroului Executiv al organizatiei de Bucuresti. Potrivit lui Popescu, membrii Biroului vor decide prin vot secret cine va fi candidatul PSD dintre cei care s-au clasat pe primele patru locuri. Reamintim ca in sondajul comandat de organizatia PSD Bucuresti se regasesc numele a sase membri ai partidului. Printre numele vehiculate, alaturi de Sorin Oprescu si Marian Vanghelie se numara si Dan Darabont, Doru Giugula, Ionel Blanculescu si Vlad Dumitrescu. (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: politic psd oprescu