„PSD denunță dublul standard și ipocrizia nerușinată a reprezentanților USR care fac denunțuri la ANI și DNA împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu, în timp ce stau la masă cu penalii și incompatibilii din propriul partid. Spre deosebire de penalii USR, medicul Cătălin Cîrstoiu nu este vizat de nicio anchetă penală și nu are nicio decizie de incompatibilitate”, potrivit unui comunicat de presă.
PSD transmite că USR și-a pierdut definitiv statutul de „reper de integritate al politicii românești după ce a făcut scut în jurul propriilor penali și a atacat public magistrații și inspectorii de integritate care au luat decizii împotriva acestora”.
„USR este astăzi
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunţ la DNA pe numele managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi înşelăciune, precum şi o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la posibile situaţii de incompatibilitate şi conflict de interese în care s-ar afla Cîrstoiu.
(sursa: Mediafax)