Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a anunţat, după Biroul Permanent Naţional, că social-democraţii vor depune, luni, o moţiune simplă pe tema Agriculturii la Senat şi o moţiune simplă pe Educaţie, la Camera Deputaţilor.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a anunţat, după Biroul Permanent Naţional, că social-democraţii vor depune, luni, o moţiune simplă pe tema Agriculturii la Senat şi o moţiune simplă pe Educaţie, la Camera Deputaţilor.
Diaconescu a spus că, în moţiunea simplă pe Educaţie, PSD solicită demisia ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi a secretarului de stat pe învăţământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa.
În moţiune social-democraţii acuză lipsa de viziune şi de strategie a Guvernului în Educaţie, considerând că acest domeniu nu mai poate fi desconsiderat.
Pe lângă demisia ministrului şi a secretarului de stat, moţiunea simplă a PSD mai solicită promovarea unei iniţiative legislative pentru majorarea cu 50% a salariilor a profesorilor şi o situaţie exactă, din partea MEC, a modului în care au fost alocate resursele financiare pentru infrastructură în acest minister, precum şi a criteriilor de alocare.
Diaconescu a apreciat că resursele financiare disponibile în prezent la bugetul MEC sunt folosite în scopuri politice şi electorale.
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai afirmat că moţiunea simplă pe Agricultură care va fi depusă, luni, la Senat, solicită acordarea unei subvenţii de 700 lei/hectar pentru motorină, seminţe şi pesticide în vederea lucrărilor agricole din această toamnă şi alocarea, în 2009, a 4% din PIB agriculturii.
Diaconescu a afirmat că Guvernul, în pofida obligaţiilor care îi revin prin lege, nu a ţinut cont de niciuna din prevederile celor cinci moţiuni simple şi patru moţiuni de cenzură pe Agricultură iniţiate de PSD în cei patru ani de opoziţie.
- Mediafax
Citește pe Antena3.ro