x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Radu F. Alexandru, audiat de PNA

Radu F. Alexandru, audiat de PNA

20 Aug 2004   •   00:00

Senatorul liberal Radu Feldman Alexandru a fost audiat ieri de procurorii Parchetului National Anticoruptie (PNA), timp de patru ore si jumatate, in legatura cu acuzatiile de coruptie care i-au fost aduse de Nati Meir, consilierul presedintelui PRM, CV Tudor.

CARMEN VINTILA

Luna trecuta, Meir a prezentat o caseta audio pe care a sustinut ca ar fi fost inregistrata o convorbire cu Radu F. Alexandru, dar pe care nu a pus-o la dispozitia ziaristilor. El a spus ca inregistrarea ar dovedi ca senatorul PNL ar fi acceptat sa le ofere unor afaceristi israelieni contracte cu statul roman, dupa ce PNL va castiga puterea. Meir s-ar fi angajat in schimb sa-l sustina pe Radu F. pentru preluarea presedintiei Federatiei Comunitatii Evreiesti din Romania si sa domoleasca discursul lui Vadim impotriva liderului PNL.

RAZBUNARE. Meir a recunoscut ca l-a inregistrat pe senator pentru a se razbuna, intrucat intre cei doi exista un conflict mai vechi. Ulterior, intr-o emisiune televizata, Meir a afirmat ca aceasta situatie demonstreaza coruptia din PNL si ca, in aceste conditii, Stolojan nu trebuie sa candideze la Presedintie. La randul sau, Radu F. a recunoscut ca s-a intalnit cu Meir, insa a sustinut ca este vorba despre o inscenare si "un fals ordinar" si ca tinta nu este el, ci Stolojan, contracandidat al lui C.V. Tudor la Presedintie. Senatorul PNL a anuntat ca l-a dat in judecata pe Nati Meir, dezmintind toate afirmatiile acestuia referitoare la termenii unei astfel de intelegeri. Intre timp, procurorii PNA au declansat verificari preliminare inceperii urmaririi penale, dupa ce Meir a prezentat anchetatorilor probe care ar confirma sustinerile sale.

×
Subiecte în articol: politic meir