x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ramona Mănescu: Vom demara discuții cu partenerii chinezi pentru linia feroviară de mare viteză Viena-București-Constanța

Ramona Mănescu: Vom demara discuții cu partenerii chinezi pentru linia feroviară de mare viteză Viena-București-Constanța

26 Noi 2013   •   19:04
Ramona Mănescu: Vom demara discuții cu partenerii chinezi pentru linia feroviară de mare viteză Viena-București-Constanța
Sursa foto: guv.ro

Discuțiile tehnice privind realizarea liniei feroviare de mare viteză pe ruta Viena - București - Constanța vor demara cu partenerii chinezi în data de 10 decembrie, valoarea proiectului fiind de 11 miliarde de euro, a declarat, marți, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, informează agerpres.ro.

''Este foarte clar că nevoia de dezvoltare în România este cu mult mai mare decât posibilitățile de finanțare din fonduri europene, drept pentru care acest parteneriat cu China este binevenit. Acest parteneriat se va realiza în condițiile și respectând toate criteriile impuse de Uniunea Europeană. Am transmis partenerilor chinezi o serie de propuneri, printre care și dezvoltarea și realizarea unei linii feroviare de mare viteză. Este un coridor european care va pleca din Viena, va ajunge la Budapesta, București și Constanța. Prima întâlnire de lucru o vom avea pe 10 decembrie, apoi în prima jumătate a lunii ianuarie. Vom începe, probabil, cu un tronson care este ușor de realizat, datorită condițiilor de teren (București — Constanța). Interesul foarte mare este să conectăm portul Constanța", a menţionat Mănescu.

Potrivit acesteia, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 11 miliarde de euro.

"Vom începe discuțiile tehnice cu partenerii chinezi, iar în funcție de cum avansează acestea și în momentul în care vom semna contractul se vor cunoaşte și termenele precise, respectiv când încep lucrările și când se vor finaliza", a adăugat ea.

Ministrul Transporturilor a precizat că propunerea României este ca proiectul respectiv să fie realizat în parteneriat public-privat.

Guvernul României a organizat, în perioada 26 — 27 noiembrie, la București, Forumul Economic și Comercial China-Europa Centrală și Est, în marja reuniunii șefilor de Guvern din Europa Centrală și de Est — China.

La Forum, pe lângă oficialități guvernamentale din 17 țări, participă peste 1.500 de oameni de afaceri, din care 100 de oameni de afaceri chinezi, 800 români și peste 400 din celelalte țări din regiune (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria).

Evenimentul de la București este al treilea forum economic și comercial China — Europa Centrală și de Est, după cel organizat la Budapesta, în 2011, și cel de la Varșovia, din 2012.

×
Subiecte în articol: ramona manescu cooperare china