x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Referendum la 19 mai

Referendum la 19 mai

de Carmen Vintila    |    24 Apr 2007   •   00:00
Referendum la 19 mai

Referendumul naţional, pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, va avea loc sambătă, 19 mai. Senatorii şi deputaţii se vor reuni in această dimineaţă pentru a vota proiectul de hotărare care stabileşte data şi obiectul referendumului.

Referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu va avea loc sambătă, 19 mai. Decizia a fost luată ieri de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. Astfel, senatorii şi deputaţii se vor reuni in această dimineaţă pentru a vota proiectul de hotărare care stabileşte obiectul şi data referendumului.

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Ioan Munteanu (PSD), Birourile Permanente au hotărat ca referendumul să aibă loc la 19, şi nu la 20 mai, cum se anunţase iniţial, pentru că atunci se implineşte termenul de 30 de zile prevăzut de lege. "Dacă se opta pentru data de 20, exista posibilitatea să se conteste la Curtea Constituţională nerespectarea termenului", a spus Munteanu. Potrivit proiectului ce va fi adoptat azi de parlamentari, romanii vor fi chemaţi să pronunţe, aşa cum prevede legea referendumului, prin "DA" sau "NU", dacă sunt de acord cu demiterea preşedintelui. Urnele se vor deschide la ora 8:00 şi se vor inchide la ora 20:00. Campania electorală va incepe după ce hotărarea adoptată de senatori şi deputaţi va fi publicată in Monitorul Oficial şi se va termina cu 48 de ore inainte de ziua referendumului. Munteanu a precizat că, potrivit legislaţiei in vigoare, sambăta şi duminica nu ar trebui să se desfăşoare campanie electorală.

COMISII. Totodată, conducerea Parlamentului a hotărat cu 17 voturi "pentru", două "impotrivă" şi o abţinere infiinţarea unei comisii speciale care să urmărească respectarea timpilor de antenă de către cei implicaţi. Din comisie vor face parte, potrivit algoritmului, 15 parlamentari de la toate partidele politice, precum şi reprezentanţi ai CNA, SRR şi TVR. Munteanu a precizat că activitatea comisiei nu se va suprapune peste atribuţiile CNA. Senatorii şi deputaţii işi vor exprima azi votul şi cu privire la solicitarea celor 229 de parlamentari de infiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice informaţiile furnizate cu privire la interceptarea telefoanelor. Solicitarea de infiinţare a comisiei de anchetă privind interceptarea comunicaţiilor a apărut după ce preşedintele Comisiei de anchetă privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Dan Voiculescu, a sesizat Birourile Permanente ale celor două Camere asupra informaţiilor rezultate la audierea lui Claudiu Săftoiu, in calitate de director al SIE. Potrivit Comisiei privind suspendarea şefului statului, Claudiu Săftoiu ar fi afirmat că Serviciul pe care il conducea ar fi interceptat convorbiri telefonice cu mandat de la procurorul general.

MODIFICĂRI PENTRU "LIMPEZIREA" LEGII
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a susţinut ieri necesitatea modificării Legii 3/2000, astfel incat valabilitatea referendumului pentru demiterea preşedintelui să nu mai fie condiţionată de prezenţa a jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot. Pentru "limpezirea" legii, Vadim a spus că va avea consultări atat cu şefii celorlalte partide, cat şi cu reprezentanţi ai Guvernului şi Administraţiei prezidenţiale. La randul său, vicepreşdintele PRM, Lucian Bolcaş, a atras atenţia că legea nu prevede cat durează perioada de suspendare a şefului statului. "Termenul pentru suspendare nu există", a spus Bolcaş, precizand că, in cazul in care referendumul nu este validat, preşedintele rămane in continuare suspendat.

×
Subiecte în articol: politic