Cazul Caracal a devenit subiect oficial de campanie electorală, fiind folosit la cel mai înalt nivel. După ce, luni seară, Klaus Iohannis i-a cerut, în direct, demisia lui Felix Bănilă, procurorul șef al DIICOT, ieri, Ana Birchall, ministrul revocat de facto al Justiției, l-a chemat pe șeful anchetatorilor “antimafia” la ordin. La închiderea ediției, procurorul șef al DIICOT încă nu luase decizia fermă dacă își va depune sau nu mandatul.
“Demisia este un act unilateral de voință, dar sunt împrejurări în care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laș și poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că, în cazul meu, nu se va întâmpla așa”. I-a atras atenția, ieri, printr-un comunicat de presă, șeful DIICOT, Felix Bănilă, președintelui Klaus Iohannis. Asta, după ce șeful statului i-a cerut imperativ procurorului demisia, ca urmare a modului în care anchetatorii instrumentează cazul Caracal. Bănilă susține că, fiind solicitată de președintele în funcție al României, “desigur că ea trebuie tratată cu maximă seriozitate”. Drept pentru care, șeful DIICOT a demarat o campanie de consultare printre colegii săi, a procurorului general și a celor implicați în procesul de numire, pentru a stabli, în cele din urmă, ce decizie va urma să ia. Însă Bănilă atrage atenția că “activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal și, de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia șefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv și nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanța funcției, de care, de altfel, sunt pe deplin conștient.”
Potrivit unor surse, aseară, Felix Bănilă ar fi luat deja o decizie, pe care urmează să o comunice. Asta, după ce, la presiunile exercitate dinspre Palatul Cotroceni, procurorul-șef al DIICOT a suportat și criticile formulate de ministrul Justiției revocat de premier, dar nedemis de președinte, Ana Birchall. Aceasta a confirmat că a avut o discuție cu Felix Bănilă în cursul zilei de ieri.