Klaus Iohannis o respinge a patra oară pe Lia Olguța Vasilescu, propusă ca ministru al Dezvoltării. Preşedintele României spune, de data aceasta, într-o scrisoare adresată premierului, că are ca argument principal lipsa de experienţă. Prezent la Antena 3, senatorul Șerban Nicolae a comentat refuzul lui Klaus Iohannis.
"Ar trebui să existe și la noi un mecanism de abdicare, de renunțare la atribuții. Așa cum un rege, dacă este forțat să facă ceva împotriva voinței lui, încetează să mai fie rege, așa și un președinte care refuză în mod sistematic să-și îndeplinească atribuțiile, Klaus Iohannis nu mai este președintele României. Este pur și simplu un frânar care își face un scop.
Domnul Iohannis încetează să mai fie președinte. Din păcate, faptul că maimuțărește funcția prezidențială afectează pe termen lung credibilitatea acestei instituții. Problema s-ar putea să devină foarte serioasă și să punem problema suspendării din funcția pe care nemeritat o are, eventual la sfârșitul lunii aprilie, ca Summitul de la Sibiu să nu se țină cu cineva care are grijă ca invitații să aibă copii după buletin", a completat senatorul.
Senatorul Șerban Nicolae a ținut să precizeze că este opinia lui: "Asta e opinia mea, dar să știți că mă gândesc din ce în ce mai serios că România nu poate să fie prezentată la un Summit la nivel înalt, în timpul Președinției Consiliului, de Iohannis. E degradant".