x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Călin Popescu-Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Traian Băsescu

Călin Popescu-Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Traian Băsescu

08 Sep 2014   •   12:50
Călin Popescu-Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Traian Băsescu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat azi că a început demersurile referitoare la iniţiativa de suspendare din funcţie a şefului statului. "Am început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare atât din Senat, cât şi din Cameră iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui României. Astăzi, la ora 12:00, voi avea o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat. Principalul subiect este legat de negocierea ponderilor în Biroul permanent şi la nivelul structurilor comisiilor, dar cu acest prilej voi avea posibilitatea să prezint şi cererea de suspendare", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

"Pentru ca să îndeplinim formalităţile procedurale, cererea de suspendare cu minimum o treime din semnăturile membrilor Senatului şi Camerei Deputaţilor trebuie înaintată Curţii Constituţionale pentru obţinerea avizului consultativ. După obţinerea avizului consultativ, urmează ca cererea de suspendare să fie supusă votului Parlamentului şi, în cazul în care întruneşte majoritatea voturilor, ea intră în vigoare. Calendarul pe care l-am propus şi doresc să-l fac public este următorul: 23 septembrie - votul Parlamentului în plenul reunit pe baza cererii de suspendare şi urmat de referendum în data de 2 noiembrie, deci simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale", a explicat preşedintele Senatului.

De asemenea, Tăriceanu a precizat că, în cazul în care Parlamentul aprobă cererea, el nu va accepta preluarea funcţiei de preşedinte interimar. "În cazul în care Parlamentul va aproba cererea de suspendare şi se va pune problema ocupării poziţiei de preşedinte interimar, întrucât sunt angajat în cursa electorală, nu voi accepta să preiau funcţia de preşedinte interimar, pentru a nu se considera că încerc să obţin o poziţie care să mă favorizeze. Şi atunci, în ordinea constituţională, cel care ar urma să preia funcţia de preşedinte interimar ar trebui să fie preşedintele Camerei Deputaţilor. Astăzi, prin colegii de la Cameră voi iniţia şi discuţii cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor pe acelaşi subiect şi sigur că le voi pune la dispoziţie şi tabelele pentru strângerea de semnături", a arătat Tăriceanu.

El a prezentat şi câteva elemente pe care se bazează cererea de suspendare.

"În primul rând este vorba despre atitudinea preşedintelui care excede cadrul constituţional, atitudine care s-a materializat în numeroase rânduri prin susţinerea făţişă, evidentă, a unor partide politice în campania electorală. Statutul preşedintelui îl obligă la neutralitate şi echidistanţă, imparţialitate. În al doilea rând sunt lucrurile deja de notorietate. Ţin să vă aduc aminte că Parlamentul, la sfârşitul lunii iunie, a adoptat o declaraţie prin care cerea demisia preşedintelui datorită gravelor atingeri aduse prestigiului funcţiei prezidenţiale şi instituţiei prezidenţiale prin scandalul de corupţie în care era implicat fratele său. Săptămâna trecută am observat că preşedintele a intervenit instituţional pe lângă preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, intervenţie care a pus în pericol obţinerea de către România a unui post important de comisar în structura Comisiei Europene", a precizat preşedintele Senatului.

Întrebat dacă îl ajută electoral acest demers, el a declarat că nu ştie.

"Nu ştiu dacă mă ajută electoral, pentru că Traian Băsescu nu este candidat în campanie. Eu nu cred că acesta este subiectul principal de campanie, cel puţin în ceea ce mă priveşte. După ce se încheie aceste proceduri pe care Parlamentul trebuie să le iniţieze pentru suspendare, campania va intra pe făgaşul normal de dezbateri, axate pe programele candidaţilor", a explicat Tăriceanu.

Contextul internaţional nu are legătură cu suspendarea preşedintelui, a adăugat el.

"Eu cred că o ţară trebuie să funcţioneze în jurul unor instituţii, şi nu în jurul unor persoane. În momentul de faţă, România are un Guvern şi acesta are o majoritate puternică şi stabilă în Parlament. Celelalte instituţii care se ocupă de securitatea naţională funcţionează, mă refer la CSAT, unde sunt reprezentate Guvernul, serviciile de informaţii, MAI. Eu cred că toate aceste instituţii pot să îşi facă treabă bine, mai ales că, în cazul în care preşedintele este suspendat, locul lui este preluat de altcineva conform Constituţiei. Deci, nu văd un motiv pentru ca legea să fie pusă între paranteze. Există un conflict în Ucraina şi atunci noi nesocotim legea pentru că este acest conflict. Nu acesta este raţionamentul corect", a răspuns şeful Senatului unei întrebări în acest sens.

Mai mult, Călin Popescu Tăriceanu crede că prezenţa la vot va fi mai mare "datorită faptului că avem alegeri prezidenţiale şi există un interes sporit şi atunci sigur că sunt şanse mai bune ca procedura de demitere să poată să fie îndeplinită".

×