x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Tăriceanu caută ieşirea din scandalul Nicolai

Tăriceanu caută ieşirea din scandalul Nicolai

de Monica Iordache Apostol Publicat la 15 Ian 2008 00:00 Modificat la 15 Ian 2008 00:00

Premierul Călin Popescu Tăriceanu caută o variantă de acoperire în scandalul Norica Nicolai, intenţionând să ceară, în această chestiune, o decizie politică a Biroului Permanent al PNL, în prima lui şedinţă, fie săptămâna aceasta, fie săptămâna viitoare.

Trezindu-se cu un cartof fierbinte în mână, Tăriceanu vrea să aibă justificarea unei decizii a partidului pentru susţinerea Noricăi Nicolai, până în pânzele albe. Dacă decizia politică nu-i va fi favorabilă acesteia, Tăriceanu va avea o justificare pentru a-i retrage nominalizarea. Surse din apropierea premierului au declarat că el a luat această decizie după ce a consultat mapa profesională, integrală, a Noricăi Nicolai, mapă care i-ar fi ajuns pe birou luni dimineaţa. Convocând-o pe aceasta la o discuţie, premierul i-ar fi spus, susţin aceleaşi surse, că dacă i-ar fi ştiut istoricul profesional nu ar fi nominalizat-o.

ŞAMPANIE. Tăriceanu şi-a chemat şi colegii din conducerea partidului, ieri după-amiază, la Guvern, la o cupă de şampanie, cu ocazia zilei sale de naştere, prilej cu care intenţiona să testeze şi reacţia susţinătorilor lui Nicolai.

×
Subiecte în articol: politic