Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că democrat-liberalii fac circ şi promovează informatori în partid, precum Mona Muscă, exprimându-şi temerea că PDL ar putea să o propună pe Muscă drept membru al Colegiului CNSAS, iar pe Vadim Tudor preşedintele instituţiei.
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că democrat-liberalii fac circ şi promovează informatori în partid, precum Mona Muscă, exprimându-şi temerea că PDL ar putea să o propună pe Muscă drept membru al Colegiului CNSAS, iar pe Vadim Tudor preşedintele instituţiei.
"În timp ce noi ne preocupăm de a guverna ţara, ce face PDL? Circ, aşa cum a făcut de patru ani de zile, circ încercând să ducă în eroare electoratul. Spre deosebire de acest stil de a face politică, PNL a demonstrat în aceşti patru ani că ne ţinem de cuvânt. Am promis că luptăm împotriva comunismului, spre deosebire de alţii care promovează informatorii în partid. Mi-e teamă ca, mâine, poimâine, în Parlament, PDL nu cumva să o propună pe Mona Muscă la CNSAS, pe Vadim Tudor preşedinte la CNSAS", a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul PNL a subliniat, la Conferinţa PNL Bucureşti, că în această situaţie va trebui să se măsoare "umilinţa preşedintelui PDL".
"Atunci o să trebuiască să rezolvăm o mare problemă: să măsurăm cât de umilit va fi preşedintele PDL, domnul Boc, sau cine e preşedinte, nu ştiu exact", a spus Tăriceanu.
El precizat că PNL a exclus-o pe Mona Muscă pentru colaborarea cu Securitatea, dar că cei de la PDL anunţau acum o lună că va candida din partea lor la alegerile parlamentare.
Tăriceanu a apreciat că PDL este un partid aflat într-o pierdere marcantă de viteză şi este dispus la gesturi care îl descalifică, precum o alianţă cu PRM
"PDL este dispus să se facă frate cu PRM, doar să-şi atingă scopurile. PDL a încercat să se prezinte ca un partid de dreapta, dar mesajul lor este demagogic şi populist. Mesajul lor e demagogic şi populist, iar politica pe care o fac cu PRM e dovada grăitoare că politica lor nu are nimic de-a face cu zona de centru-dreapta", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele PNL a afirmat că "PDL a reuşit să atingă culmile ridicolului", depunând o moţiune care nu avea obiect.
În plus, liderul PNL a ţinut să critice şi "politica de tip Golden Blitz", menţionând că PNL va face politică în rândul oamenilor.
"Soluţiile nu se discută la Golden Blitz, la masa unei cârciumi. Politica de la Golden Blitz este tipul de politică imorală. Nu ne interesează aşa ceva, vreau o politică a liberalilor făcută în rândul oamneilor. Dacă vor merge printre bucureşteni, sunt sigur că vom câştiga alegerile", a afirmat liderul PNL.
PNL poate atinge un scor de 25% în Bucureşti, prin muncă corectă, asiduă şi inteligentă
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că PNL Bucureşti poate atinge la alegerile generale un scor de 25%, dacă se va munci corect, asiduu şi inteligent şi dacă toţi candidaţii vor transmite bucureştenilor ce poate face PNL pentru ei.
"În acest moment, PNL, cu o muncă corectă, asiduă, inteligentă, poate să-şi atingă un obiectiv de minimum 20% în Bucureşti, poate chiar 25%. Spun aceasta nu doar pentru că PDL a început să piardă masiv voturi, dar şi pentru că electoratul de dreapta ne-a dat o confirmare la alegerile locale şi ne-a dat un mandat să conducem România mai departe. Mă bazez în primul rând pe ceea ce am făcut pentru bucureşteni şi pe ceea ce le putem propune prin forţa candidaţilor noştri şi forţa PNL", a afirmat Tăriceanu, la Conferinţa PNL Bucureşti.
Tăriceanu a subliniat că scorul de 20% în Bucureşti este absolut realizabil şi i-a îndemnat pe liberalii din Capitală să se organizeze.
"Putem astăzi să îndrăznim să ne fixăm un obiectiv. Un scor peste 20% în Bucureşti este un scor absolut realizabil,dar depinde de noi cum comunicăm, cum atragem oamenii, cum facem campania. Haideţi să ne organizăm! Trebuie să ne ducem în întâmpinarea alegătorilor dezamăgiţi şi să-i convingem să voteze. Arătaţi-le că PNL este partidul de dreapta cel mai legitim din România, cel mai autentic reprezentant al valorilor şi principiilor de dreapta", le-a spus Tăriceanu liberalilor, îndemnându-i să renunţe la "inhibiţii".
Liderul liberalilor din Bucureşti a ţinut să le spună atât candidaţilor pentru colegiile uninominale din Capitală, cât şi liberalilor prezenţi la Conferinţă, că a venit vremea ca aceştia să iasă în rândul românilor şi să le spună ce a făcut PNL pentru ei.
"PNL se poate mândri astăzi că este partidul competenţei economice. Românii pot să vadă că atacurile acestor partide (PSD şi PDL - n.r.) sunt nefondate şi că avem soluţii pentru viitor. Este timpul să spunem românilor ce am făcut pentru ei, dar mai ales ce putem să facem în viitor. Primul meu mesaj pentru dumneavoastră e unul simplu: vorbiţi oamenilor despre ceea ce am făcut, spuneţi-le că am acţionat pentru ca bucureştenii să trăiască într-un oraş curat, să respire un aer curat, să aibă un oraş cu cât mai multe spaţii verzi şi spuneţi-le care sunt soluţiile noastre pentru viitorul Bucureştiului", a spus Tăriceanu.
El a menţionat că a discutat săptămâna aceasta cu colegii din conducerea PNL Bucureşti despre elaborarea unui program consistent pentru Bucureşti, organizarea unor dezbateri publice pe problemele Capitalei, la care să fie angrenaţi şi bucureştenii, menţionând că a fost înfiinţat un comitet de coordonare a campaniei electorale.
"Vreau să vă anunţ cu acest prilej că miercuri s-a decis de comun acord crearea unei structuri de campanie, un comitet de coordonare pe Bucureşti. Dincolo de campania individuală pe colegii, sectoare, trebuie să existe un mesaj coerent la nivelul Bucureştiului. Din acest comitet de coordonare vor face parte şefii de filiale, iar Ludovic Orban şi Crin Antonescu şi Andrei Chimilan completează această echipă", a anunţat Călin Popescu Tăriceanu.
Pe de altă parte, Tăriceanu a spus că PNL riscă să îmbătrânească dacă nu-şi deschide cât mai larg porţile.
"Am luat iniţiativa deschiderii porţilor pentru atragerea de noi membri. Am constatat că organizaţiile de multe ori se închid şi nu vor să aducă valori, personalităţi. Dacă nu se va deschide mult mai larg tuturor categoriilor sociale şi profesiilor liberale, riscă să îmbătrânească, să fie depăşit", a spus liderul PNL, care coordonează şi organizaţia Bucureşti.
În finalul discursului său, Tăriceanu a ţinut să mai lanseze un apel la mobilizare către liberalii din Bucureşti: "Vreau să consideraţi că azi e ziua zero, avem aproape trei luni de muncă asiduă în care sunt convins că la sfârşit rezultatele nu vor întârzia să vină. Vreau să vă rog să folosiţi fiecare zi pentru a câştiga încrederea bucureştenilor şi în final votul lor.Vă urez mult succes!".
Mediafax
Citește pe Antena3.ro