x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac: Nu mai avem şanse să demitem Guvernul prin moţiune de cenzură, am ratat două ocazii

Tomac: Nu mai avem şanse să demitem Guvernul prin moţiune de cenzură, am ratat două ocazii

26 Noi 2018   •   14:37
Tomac: Nu mai avem şanse să demitem Guvernul prin moţiune de cenzură, am ratat două ocazii

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat luni, la RFI, că Opoziţia a ratat două momente potrivite pentru a depune moţiunea de cenzură, fiind convins că în momentul de faţă un astfel de demers nu ar avea şanse să demită Guvernul.


"Noi, din prima zi a acestei sesiuni parlamentare, am propus să iniţiem o moţiune de cenzură, pentru că societatea asta aştepta, de exemplu, de la Opoziţie. După reprimarea populaţiei într-un mod nemaiîntâlnit după Revoluţie, credeam că cel mai potrivit moment şi modul cum ne putem manifesta este printr-o moţiune de cenzură. N-am reuşit atunci să convingem partidele aflate în Opoziţie. De asemenea, la 70 de zile după începerea sesiunii parlamentare, din nou când exista o criză puternică în PSD (...), din nou am considerat că este un moment prielnic pentru a depune o moţiune. Am şi prezentat-o colegilor de Opoziţie, cu un titlu foarte clar, "Guvernul Dăncilă, o binecuvântare pentru Liviu Dragnea, un blestem pentru români". Aveam şi raportul MCV şi rezoluţia PE. (...) Din păcate, o spun cu regret şi o spun pentru că am această responsabilitate politică, nu cred că avem şanse să dăm de acum încolo Guvernul jos, pentru că am ratat cele două momente potrivite (...) şi anume după 10 august sau atunci când PSD-ul era într-o tensiune maximă şi existau suficiente voturi pentru a da jos Guvernul Dăncilă. Noi o vom susţine, indiferent când se va depune ea, dar am această obligaţie de a fi lucid şi sincer şi nu cred că în momentul de faţă avem şanse să mai dăm jos Guvernul, pentru că am ratat cele două ocazii", a susţinut liderul PMP.


Eugen Tomac a mai spus că iniţial au existat lideri ai PSD care ar fi susţinut moţiunea de cenzură, dar a arătat că în momentul de faţă nimeni nu va mai gira o criză politică.

"Vă confirm acum că au fost lideri din PSD care au spus că da, e momentul potrivit să avansăm cu moţiunea de cenzură, pentru că ar fi votat foarte mulţi pentru schimbarea Guvernului. La ora actuală, după această schimbare guvernamentală, când pleacă zece miniştri şi vin zece miniştri noi, când ne apropiem de preşedinţia Consiliului UE, nimeni nu va gira o criză politică".

Întrebat dacă va fi depusă moţiunea de cenzură până la 1 decembrie, liderul PMP a răspuns: "Nu cred, pentru că mi-am pus mari speranţe în crearea unei majorităţi care să reuşească să dea jos Guvernul până la 1, am observat că anumiţi colegi din Opoziţie susţin că nu este momentul potrivit să avansăm acum cu această moţiune, tocmai de aceea sunt destul de rezervat în reuşita unui asemenea demers". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Eugen Tomac