x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a avizat începerea urmăririi penale împotriva miniştrilor implicaţi în dosarul Microsoft

Băsescu a avizat începerea urmăririi penale împotriva miniştrilor implicaţi în dosarul Microsoft

03 Oct 2014   •   17:11
Băsescu a avizat începerea urmăririi penale împotriva miniştrilor implicaţi în dosarul Microsoft

Preşedintele Traian Băsescu a avizat începerea urmăririi penale împotriva foştilor miniştri care apar în dosarul Microsoft. Preşedintele a făcut acest anunţ într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Iată mai jos declaraţiile preşedintelui:

* În ceea ce priveşte solicitarea făcută de ministrul Justiţiei, cu privire la începerea urmăririi penale împotriva celor cinci foşti miniştri, în cazul Microsoft. Am aprobat, şi l-am informat pe procurorul general de decizie. Cred că acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capăt. Din elementele din dosar, nu toate vinovăţiile sunt la fel. Cu privire la Daniel Funeriu nu există nicio suspiciune cu privire la bani, la mită, este doar în zona de eventual abuz în serviciu. Fac următoarea precizare. Aceşti oameni nu au nicio calitate în prezent. Doar în urma începerii urmăririi penale procurorii le pot da o calitate sau alta. Niciunul din cei cinci nu are nicio calitate în acest moment, este exact formularea pe care DNA a folosit-o şi în legătură cu Victor Ponta. Calitatea este ulterioară solicitării mele de începere a urmăririi penale. Nu au nicio calitate, sunt egali cu Victor Ponta. Rămâne de văzut dacă li se vor menţine calităţile celor cinci - egale cu Victor Ponta, sau Victor Ponta va primi altă calitate mai târziu.

* Vă mai pot da ca un element care nu înseamă divulgarea conţinutului dosarelor, deşi am văzut că declaraţii din dosar au apărut în spaţiul public... Vă pot spune că în ceea ce priveşte recuperarea sumelor, parte din conturi sunt blocate în străinătate şi parte din oamenii care erau susceptibili de a primi bani, n-au primit încă niciun ban. Dar sunt declaraţii de martori, ele nu au fost integral acoperite de probe. Am văzut aventura bittneriană puternic lansată pe piaţă. În opinia mea este o intoxicare, acest dosar nu porneşte de la declaraţiile lui Bittner (Alexandru Bittner n.r.), despre care nu se face nicio referire aici. Structurile de securitate au semnalat gesturi de incorectă gestionare a acestui contract în 2009. Informaţiile au fost transmise şi instituţiilor cu responsabilităţi. A fost extrem de dificil de mers înapoi la iniţierea contractului şi până acum. Vă asigur că nimic din ce este acest dosar nu provine de la Bittner. Informaţiile mele sunt că n-a fost căutat de nimeni Bittner prin SUA. Este pornit din 2009 şi s-a ajuns în 2014 cu unele clarificări. Cei care au vorbit sunt numai români. Încă n-a vorbit niciun străin pentru DNA. Cei care au făcut denunţuri, vreau să zic.

* O să abordez şi un alt subiect pe care îl văd tratat în termeni propagandistici. Mă refer la declaraţia doamnei (Victoria) Nuland. Observ o abordare extrem de necinstită, a oamenilor politici de la Victor Ponta, la parlamentari obişnuiţi sau purtători de cuvânt ai PSD. Remarca doamnei Victoria Nuland include şi România. Nu numai România, dar include şi România. Pentru mine nu este o noutate, vă aduc aminte că încă din 2006, corupţia, prin hotărâre CSAT, a fost tratată ca ameninţare la siguranţa naţională. Un caz cum este Microsoft este o probă până la ce nivel ajunge corupţia şi cum se distribuie, cel puţin teoretic, resursele obţinute din corupţie. Ce mă îngrijorează este respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic care acum nu mai vine de la preşedintele României, nu poate fi luat ca declaraţie politică. Poate pe zi ce treceţi vă convingeţi că nu e un atac politic, că e o realitate, că toate instituţiile care luptă împotriva corupţiei trebuie sprijinite. Campania împotriva instituţiilor care luptă împotriva corupţiei este o campanie pentru dificitul de siguranţă. Pentru cei care nu se regăsesc în declaraţia doameni Nuland, le-aş aduce aminte că doamna Nuland vorbeşte de parlamente care împiedică justiţia. Parcă nu România ar avea vreo 5 parlamentari ale căror anchete s-au blocat, Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Paul Dobre şi alţi domni care stau pitiţi în spatele votului parlamentarilor. Cine o trebui să-i spună lui Victor Ponta că sunt parlamentari care au fost declaraţi prin hotărâri definitive incompatibili şi încă stau pitiţi în Parlament? Sau lui Iohannis. Cine să-i spună lui Ponta sau Iohannis că avem parlamentari condamnaţi în Comisia Juridică a Parlamentului.

* Un element extrem de rău primit de toate cancelariile a fost rectificarea bugetară. A fost semnalul discreditării tuturor mesajelor noastre că avem nevoie de prezenţă NATO pe teritoriul României. Când s-a văzut că peste 2 miliarde sunt împrăştiate la primării în scop electoral şi foarte puţin a ajuns la armată, multe cancelarii s-au întrebat cât de serioşi suntem. Sunt lucruri care se fac în detrimentul securităţii naţionale într-un moment în care cerem tuturor să beneficiem de articolul 5 din tratatul NATO, toţi pentru unul, unul pentru toţi, dar acel unu care cere la toţi nu-şi ia măsuri minimale de întărire a securităţii. Luaţi aceste mesaje foarte în serios. Nimeni nu o să rişte viaţa militarilor lui atunci când tu, ca stat care reclami nevoia de sprijin, arunci banii în campanie, sacrifici investiţii, sacrifici siguranţa naţională pentru voturi. Mesajul primit este extrem de clar. Nu vă băgaţi sub plapuma articolului 5, pe de-o parte vreţi să vă apărăm, pe de altă parte vă şubreziţi ţara. Trebuie să se revenim la o abordare mai responsabilă, nu una electorală. Nu-s vremuri uşoare. Avem vecini imprevizibili. 

×
Subiecte în articol: dosarul microsoft traian basescu