Preşedintele organizaţiei Harghita, Barti Tihamer, a declarat că UDMR a depus liste complete pentru Senat şi Camera Deputaţilor, iar echipa Uniunii este una cu mare experienţă, toţi candidaţii fiind deja prezenţi în Parlamentul României.
"UDMR porneşte cu o echipă închegată, foarte responsabilă şi cu mare experienţă, deoarece şi în ultimul mandat aceste persoane ne-au reprezentat în Parlamentul României, şi în Senat şi în Camera Deputaţilor. Noi ne bucurăm că pe lista UDMR Harghita, ca vârf de lance, este domnul preşedinte Kelemen Hunor, care şi în acest an porneşte de pe listele UDMR Harghita şi îi mulţumim şi dânsului pentru că a acceptat să vină pe listele noastre. Listele UDMR au fost sprijinite de către 65.000 de persoane, în judeţul Harghita. Se vede şi din acest număr că locuitorii judeţului Harghita doresc să fie reprezentaţi, doresc să aibă o voce de spus în ceea ce priveşte listele de Parlament şi de Preşedinţie", a afirmat Barti Tihamer.
Acesta a menţionat că toţi actualii parlamentari UDMR din Harghita sunt în continuare pe locuri eligibile, ordinea pe liste fiind aceeaşi ca şi în urmă cu patru ani.
La Senat, primul pe lista UDMR din Harghita este Tanczos Barna, care candidează pentru al patrulea mandat, urmat de Antal Lóránt, care a intrat în cursă pentru al treilea mandat.
La Camera Deputaţilor, primul pe listă este preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care candidează pentru al şaptelea mandat, fiind unul dintre cei mai experimentaţi parlamentari ai Uniunii, urmat de Hajdu Gábor, care candidează pentru al doilea mandat.
De asemenea, pe locuri eligibile se mai află Bende Sándor, care ţinteşte al treilea mandat, precum şi Ladányi László-Zsolt şi Zakarias Zoltan, ambii candidând pentru al doilea mandat.
Prezent la depunerea candidaturilor, senatorul Antal Lóránt a precizat că Uniunea porneşte în campanie pentru a le spune oamenilor de ce este important ca reprezentanţii UDMR să fie prezenţi atât la guvernare, cât şi în Parlament şi să reprezinte vocea raţiunii în deciziile importante atât pentru maghiari, cât şi pentru întreaga ţară.
"Dezideratele sunt foarte clare: reprezentarea problemelor comunităţilor noastre şi dezideratele sunt, tot în această ordine de idei, de a reprezenta, până la urmă, locuitorii acestui judeţ şi nu numai. Cred că am dat dovadă că şi în acele momente când am fost în partea coaliţiei guvernamentale miniştrii noştri au luat decizii care erau extrem de benefice întregii ţări. Dezideratul nostru este foarte clar, să fim cetăţeni la fel de acceptaţi ca şi majoritatea şi dezideratul nostru este ca să facem politici publice pentru această ţară, unde trăim cu toţii. Şi dezideratele noastre au în vedere principii europene, pe baza cărora trebuie să putem să trăim bine împreună cu toţii în România", a declarat Antal Lóránt, pentru AGERPRES.
La rândul său, deputatul UDMR Hajdu Gabor a subliniat că momentul depunerii candidaturilor este unul foarte important pentru întreaga comunitate maghiară din Transilvania şi a reiterat contribuţia Uniunii la creşterea calităţii guvernării şi a actului parlamentar.
"Apreciem că urmează un moment de cotitură atât în viaţa ţării, cât şi în regiunea europeană şi vrem să fim acolo. Prezenţa noastră este primordial foarte importantă pentru maghiari, pentru că Uniunea îi reprezintă, dar prezenţa noastră este foarte importantă la nivel de ţară, atât pentru comunitatea maghiară, cât şi pentru celelalte comunităţi, pentru comunitatea românească, pentru că UDMR a arătat, în trecut, că sporeşte calitatea actului de guvernare, a actului parlamentar, a activităţii parlamentare, deci contribuim din plin. Din păcate, situaţia economică la nivel naţional nu arată bine. Aşa se pare că Guvernul nu a ştiut să gestioneze foarte bine treburile ţării. O să avem în faţă o perioadă grea, e foarte posibil că vor să ridice nivelul cotei de TVA, de exemplu, ceea ce o să fie foarte greu pentru întreaga ţară. În aceste condiţii, un cap limpede, şi asta este şi sloganul nostru (Alege vocea raţiunii - n.red.), e foarte important să participe la guvernarea ţării", a declarat Hajdu Gabor, pentru AGERPRES.
La depunerea candidaturilor au participat şi deputaţii UDMR Bende Sándor, Ladányi László-Zsolt şi Zakarias Zoltan, candidaţi pentru încă un mandat, dar şi preşedinţii celor trei organizaţii teritoriale UDMR din Harghita, Borboly Csaba, liderul UDMR Ciuc, Biro Barna Botond, preşedintele organizaţiei teritoriale UDMR Odorhei, şi Barti Tihamer, care conduce UDMR Gheorgheni, dar deţine şi preşedinţia rotativă a UDMR Harghita.
Sursa: AGERPRES