x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică „Ultrașii de noapte”, nelipsiți din 2012 încoace. Cum se sparg mitingurile la români

„Ultrașii de noapte”, nelipsiți din 2012 încoace. Cum se sparg mitingurile la români

de Ion Alexandru    |    31 Mar 2021   •   07:20
„Ultrașii de noapte”, nelipsiți din 2012 încoace. Cum se sparg mitingurile la români

Măsurile de restricție instituite, începând de duminică, de către guvernul Cîțu s-au soldat cu acțiuni de protest fără precedent. Atât în noaptea de duminică spre luni, cât și în noaptea de luni spre marți, mii de persoane, din întreaga țară, au ieșit să își manifesteze opoziția față de modul în care, de mai bine de un an, este gestionată pandemia și mai ales față de îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. Iar mișcările de stradă erau anunțate inclusiv pentru noaptea trecută. S-a ieșit în stradă peste tot. În București, în principalele municipii reședință de județ, dar și în orașe în care rar sau chiar niciodată nu au avut loc manifestații de protest, cum ar fi exemplul Botoșaniului. Iar episoadele violente, mai mult sau mai puțin “aranjate”, au spart, și de această dată, protestele. În paralel, pe rețelele de socializare, dar și în interviuri televizate, liderii “dreptei”, precum și susținătorii celebri ai acestora au reacții care depășesc, cu mult, limita comunicării, numindu-i pe protestatari “săraci”, “vai de capul lor”, “fasciști” sau “extremiști”, cerând statului să “îi blocheze”.

 

Pentru a doua zi consecutiv de la intrarea în vigoare a noilor restricții, mii de oameni au ieșit în stradă, marți, într-o acțiune de protest care s-a întins până după miezul nopții. La București, precum și în alte 69 de localități, s-a cerut ridicarea restricțiilor, “încetarea dictaturii” și demisia Guvernului.   În Capitală, lucrurile au început normal și s-au terminat violent. Un grup s-a adunat la Piața Victoriei, alt grup în Piața Universității. Cele două grupuri s-au reunit la Piața Universității, după care a avut loc o mișcare între cele două puncte.

La lăsarea întunericului, însă, au intrat în scenă mai multe elemente care apar, practic, de fiecare dată când au loc proteste de amploare. Aceste elemente au “contribuit” la spargerea manifestațiilor atât în primăvara anului 2012, când oamenii au ieșit în stradă pentru a-l susține pe Raed Arafat, precum și în cadrul mitingurilor care au avut loc, în 2017, după emiterea celebrei Ordonanțe 13 sau, cel mai vizibil, în cadrul protestelor din 10 august 2018. 

Concret, la finalul manifestației, când grupul de protestatari s-a deplasat dinspre Piața Universității către Piața Unirii, aproximativ 60 de persoane s-au desprins din mulțime și au început să atace cu pietre și cu sticle forțele de ordine. Au fost vandalizate o stație de autobuz și geamurile unui centru comercial, fiind incendiat și un coș de gunoi. 

Colonelul Ionel-Cătălin Stegăroiu, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a declarat, ieri, că, spre final, protestul şi-a pierdut caracterul paşnic. “Un grup de manifestanţi s-a aşezat pe carosabil fără niciun motiv. La un moment dat trei persoane din acest grup s-au deplasat în altă direcţie, câţiva colegi au încercat să îi legitimeze şi atunci ei au devenit violenţi. La momentul imobilizării acestor persoane cei aşezaţi pe carosabil au folosit pietre şi au rănit colegii mei şi au produs pagube materiale. Avem identificate 188 de persoane. Un aspect important este că 12 dintre colegii mei au fost răniţi, trei au mers la UPU Floreasca, nu au necesitat internarea”.

 

Aroganțe guvernamentale la adresa manifestanților. “Nu avem nimic de negociat”

 

Liderul USR, Dan Barna, a vorbit, ieri, în cadrul unui interviu acordat unui post de televiziune, despre aceste proteste. Vicepremierul României i-a numit pe protestatari “huligani” și “fasciști”. “Cei care s-au dus în mod revoltător, aproape mi s-a făcut rău, în curtea spitalului din Brașov, strigând la medici și la ambulanțe, <>,  acele persoane sunt huligani, sunt persoane din zona extremismului, fascismului și faptul că am putea să avem orice toleranță față de ei este exclus”, a afirmat Dan Barna.

La rândul lui, ministrul liberal al Afacerilor Interne, Lucian Bode, a scris, pe contul său de socializare, că, “în aceste zile, asistăm la o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legii și dorește să provoace statul”. “Nu pot accepta ca manifestările unor grupuri de oameni, sub pretextul <>, să pună în pericol viața și sănătatea celorlalți. În aceste situații, nu avem nimic de negociat! Am aplicat și vom aplica legea de fiecare dată, iar cei care se fac vinovați vor fi trași la răspundere. Față de cei care nu au înțeles încă acest lucru, în ultimele 24 de ore au fost aplicate la nivel național aproximativ 1.200 de sancțiuni și amenzi în valoare de circa 800.000 lei. Ceea ce am văzut în aceste zile în stradă nu este România responsabilă”, a adăugat Bode

 

Dominic Fritz îi sfidează pe timișoreni

 

Proteste de amploare au loc și la Timișoara, localitate care este carantinată de mai multă vreme. Oamenii au ieșit în stradă și i-au cerut demisia primarului USR, Dominic Fritz, cel care susține impunerea acestor măsuri de restricție. În timpul protestelor, manifestanții s-au adunat în fața casei edilului, cerându-i să plece. Ieri, primarul Fritz le-a răspuns acestora, printr-un mesaj, în cadrul unei conferințe de presă: “Eu sunt primarul Timişoarei, voi fi primarul Timişoarei, voi candida în 2024 şi o să fiu primarul Timişoarei. Sunt concentrat să fac ceea ce trebuie pentru ca acest oraş să îşi atingă tot potenţialul în care cred cu toată tăria. Ăsta este focusul meu şi nu m-am gândit în absolut nicio secundă în ultimele luni să renunţ la această viziune”.

 

 

Andrei Caramitru, jigniri incalificabile la adresa manifestanților. Ex-consilierul lui Barna a primit reacții pe măsură

 

Una dintre cele mai virulente reacții la adresa manifestanților îi aparține fostului consilier personal al președintelui USR, Dan Barna. Andrei Caramitru, cunoscut pentru ieșirile mai puțin ortodoxe pe rețelele de socializare, a scris, luni seară, pe Facebook, chiar în timp ce orașele României erau, la propriu, inundate de oameni nemulțumiți de măsurile Guvernului, că protestatarii sunt “săraci”, “analfabeți funcționali” și a cerut guvernanților să îi blocheze, cu orice preț.

“Ăștia analfabeți funcționali tineri care sunt pe străzi. Majoritatea sunt săraci vai de capul lor. Stau cu mama și cu tata că de unde bani de chirie. Mama și tata vor primi un cadou în seara asta când băiatul se va întoarce de la protest. Și peste două săptămâni nu vor avea unde să se ducă să se trateze. O să se sufoce în case. Asta e tot ce mai am de zis despre protestul hauriștilor. E foarte trist ce trăim”, a scris Caramitru, luni seară, pe contul său de socializare.

Ieri dimineață, Caramitru a revenit cu o postare nouă, în care a dat chiar și linia de urmat pentru autorități. “Zic sa fiu constructiv. Ca mergem spre disoluția statului și ieșirea la rampa a nebunilor extremiști”, a afirmat acesta. “Nu tolerați pe cei din coaliție care sabotează. E cel mai mare pericol posibil când unii din propria ogradă ataca ce faceți. Nu e ok deloc. Nu tolerați încălcarea regulilor. Nu tolerați extremismul. Dacă îl tolerați - atunci treaba asta chiar scapă de sub control. Uitați ce fac germanii, francezii, englezii, olandezii când sunt manifestații de astea extremiste. Le blocați direct. Chit că iese cu Bam Bam, asta e. Oricum iese, dar îl închideți mai devreme și măcar știm că exista reguli și ca încă avem un stat functional”.

 

“Băiatul lui tata” și-a încasat “dividendele” de la cititori

 

Aceste mesaje au enervate atât de tare, încât sute de oameni i-au comentat lui Andrei Caramitru, plătindu-i cu aceeași monedă jignirile. “Jurnalul” a extras câteva astfel de reacții:

  • Adela De Lucia: “Ce să facă <>, dacă n-au avut și ei părinți securiști? Și apropo, pluralul este <>, nu <>, beizadea analfabetă ce ești!”.

  • Gabriela Ghiban: “Băi, jegule! Acolo sunt și oameni de business care sunt în pragul disperării, sunt oameni care au rămas fără job, jegule, și trăiesc dintr-o mizerie de șomaj, sunt oameni care nu mai au cu ce să își plătească ratele la bănci sau chiriile, jeg ordinar! Sunt om de business de peste 15 ani și ce trăiesc acum, nu am trăit niciodată, jegule ordinar! Să îți spun, ordinarule, că în decembrie am trimis câțiva zeci de salariați în șomaj? Marș, ordinarule, că nu toți avem un tătic ca al tău, lepră!”.

  • Alex Angelo: Ratat de bani gata ce ești, mulți oameni au rămas fără loc de muncă și fără bani din cauza pandemiei, e normal să protesteze. Tatăl tău apărea în imaginile de la revoluție în primele rânduri, iar fiul său e șmecher doar în fața tastaturii, urât…”.

  • Florin Ionescu: “Când stai bine financiar este cel mai ușor sa judeci și să arati cu degetu’. Când încasează tati cu două mâini, îți permiți să scrii ce vrei. Urât, foarte urât, domnule drag. Oamenii aiă au rămas fără serviciu, oamenii ăia nu țipă degeaba în strada, vor să muncească, vor sa ducă papa acasă la familile lor”.

  • Cristina Păun: “Cum îți permiți, grobian sinistru, să emiți astfel de judecăți la adresa semenilor tăi?!?! Da, acești oameni au ieșit în stradă pentru că sunt săraci, pentru că le este foame, pentru că le este luat dreptul la muncă de unii ca tine care au ajuns la putere prin furt!”.

  • Silvian Florea: “Băi, deșteptule, statul român nu a facut nimic pentru a-i sprijini pe cei afectați de pandemie! Tu din ce contracte trăiești? Ai fost în stare să îți negociezi singur vreun contract sau te-ai folosit de numele de familie?? Esti jalnic!!!”.

  • Cosmin Ilie: “Ce opinie de tomberonist, ironic cum tocmai <> spune de alții că sunt săraci vai de capul lor și întreținuți de părinți. Însă chiar și de este precum spui tu, domnule intelectual, orice analfabet, sărac, orfan, etc. are dreptul să protesteze și să-și apere libertatea si drepturile”.

  • Răzvan Serea: “Și e frumos să râzi de săraci, bă, parvenitule? Rușine să-ți fie! Tatăl tău macar a avut curajul să își ceară libertatea, tu ce curaj ai ? Să râzi de săraci? Bravo. În felul ăsta nu faceți decât să alimentați strada și frustrările celor <>. Hai sa îți spun ceva, majoritatea celor pe care-i numești tu săraci îți spala mașina, îți păzesc banii la bancomat, te servesc la masa de la Loft”.

  • Stelian Fătu: “Cu siguranță mulți sunt mai săraci ca tine, nu au avut tată ministru! Nu au avut nici tată director de teatru, teatru care vindea biletele prin compania fiului, companie care păstra 50% din contravaloarea biletelor. Totuși, sunt și mulți mai bogați decât tine, oameni care au reușit doar prin munca lor”. 

  • Marius Vasile: “Domnule Caramitru, acești tineri nu trăiesc din subvenții, ca tatăl dumneavoastră”.

 

Președintele Klaus Iohannis: Ura și violența nu duc niciodată la rezultate constructive

 

După două zile de absență, președintele României, Klaus Iohannis, a simțit nevoia să iasă cu un comunicat de presă, în care să certe, la rândul său, voalat, acțiunile de protest. Acesta susține, pe de altă parte, că demonstrațiile și protestele “sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale”.

“Intolerabile și complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor. Inclusiv ale celor care protestează și neagă efectele dramatice ale unei pandemii care a îmbolnăvit peste o sută de milioane de oameni și a răpus milioane de suflete la nivel global. Condamn cu fermitate orice încercare de a captura politic protestele pentru a le transforma în vectori de propagare a urii, xenofobiei și antisemitismului. Politicienii, indiferent de partidul din care provin, au o responsabilitate uriașă în aceste momente dificile pentru țara noastră. Violența, instigarea la nerespectarea legii, la comportamente care pun în pericol viața românilor, extremismele de orice fel promovate în numele dreptului la liberă exprimare sunt toxice și nocive. Ura și violența nu duc niciodată la rezultate constructive pentru societate și, în mod cert, aceste comportamente reprobabile nu reprezintă România”, se arată în comunicatul remis de președintele Klaus Iohannis.

×