x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR-PLUS și-a lansat candidații pentru București. Ei pot fi schimbați, în funcție de dorința PNL

USR-PLUS și-a lansat candidații pentru București. Ei pot fi schimbați, în funcție de dorința PNL

de Ion Alexandru    |    29 Iun 2020   •   08:10
USR-PLUS și-a lansat candidații pentru București. Ei pot fi schimbați, în funcție de dorința PNL

Alianţa USR-PLUS şi-a prezentat, ieri, candidaţii pentru primăriile de sector. Este vorba despre Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Ana Ciceală, Simona Spătaru, Alexandru Dimitriu şi Alexandru Gâdiuţă. Preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, a precizat că negocierile cu PNL pentru candidaţi comuni la primăriile de sector rămân deschise şi aşteaptă să vadă şi care sunt propunerile PNL pentru aceste sectoare. Așadar, cei prezentați ca fiind viitorii primari ai sectoarelor din partea USR-PLUS ar putea fi schimbați, în funcție de dorința PNL.

Preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, a precizat, cu acest prilej, că toți candidații Alianței sunt oameni integri, vor aduce lângă ei persoane la fel şi se vor apuca de lucru din prima zi de mandat. În schimb, preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui (FOTO), a afirmat că negocierile cu PNL pentru stabilirea candidaţilor comuni la primăriile de sector rămân în continuare deschise.

“Noi suntem deschişi acestor negocieri şi acestor discuţii, dar ele trebuie purtate pe oameni, pe persoane. După cum vedeţi, USR PLUS a fost extrem de transparent. Am prezentat oamenii pe care îi avem la fiecare sector. Îşi cunosc foarte bine sectoarele, îşi cunosc foarte bine potenţialul şi ştiu ce trebuie să facă din secunda doi de când sunt în primărie. În momentul în care vom avea acest lucru şi din partea PNL, vom vedea cu ce oameni vin ei şi vom putea să decidem dacă vom merge la comun cu ei, dar baza sunt criteriile de integritate pe care noi le-am prezentat şi de la care noi nu putem face rabat în niciun caz. Negocierile acestea continuă şi, pe măsură ce o să avem informaţii, o să vi le spunem”, a conchis liderul USR București.

×
Subiecte în articol: Claudiu Năsui Clotilde Armand