x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ziua „Z” în Parlament. Tensiuni între partidele din Opoziție, înaintea votului moțiunii

Ziua „Z” în Parlament. Tensiuni între partidele din Opoziție, înaintea votului moțiunii

de Ion Alexandru    |    31 Aug 2020   •   08:07
Ziua „Z” în Parlament. Tensiuni între partidele din Opoziție, înaintea votului moțiunii

Cu doar o zi înaintea votului la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, între PSD și Pro România, principalele forțe politice parlamentare care au voturile necesare să dărâme Executivul, a avut, ieri, loc un schimb de replici contondente.

Liderul Pro România, Victor Ponta, este de părere că, astăzi, PSD nu va avea voturile necesare, pentru că „are blat cu PNL”, drept pentru care nu se va întâmpla nimic spectaculos. În replică, Marcel Ciolacu susține că niciun social-democrat nu va lipsi din sală, iar moțiunea este ca și trecută. La momentul redactării acestui articol, PSD, împreună cu ALDE, cu parlamentarii PPUSL și cu Pro România numărau 243 de reprezentanți, cu zece mai mulți decât necesar.

Astăzi este ultima zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului și ziua în care Guvernul condus de Ludovic Orban va afla dacă va fi demis. Teoretic, dacă până la ora votului nu vor avea loc desfășurări de forțe imprevizibile, succesul moțiunii este ca și asigurat, întrucât, aseară, grupul PSD din Camera Deputaților, care înglobează atât parlamentarii social-democrați, cât și pe cei ai ALDE și PPUSL, împreună cu grupul Pro Europa, la care se adaugă grupul PSD din Senat și cei șapte senatori independenți care, teoretic, nu sprijină Guvernul PNL, numărau 243 de aleși. În condițiile în care, pentru trecerea moțiunii de cenzură, este nevoie de votul a 233 de senatori și deputați.

 

Ponta acuză un blat între PSD și PNL

Cu toate acestea, socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu socoteala din târg. Ieri, liderul Pro România, Victor Ponta, a susținut un discurs electoral, în cadrul căruia a atins și tema moțiunii. Acesta s-a arătat sceptic cu privire la rezultatul demersului, acuzând existența unui blat între PSD și PNL. „Rezultatul cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban”, susţine fostul premier.

Acesta a adăugat că „blaturile sunt foarte mari. Aici nu există PNL sau PSD, aici e un blat. Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi, cei de la Pro România, o să votăm moţiunea de mâine, deja rezultatul cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămâne cu Orban şi cu gaşca foarte bine finanţată din Ilfov”.

 

Ciolacu îndeamnă Pro România să-și respecte cuvântul dat

În replică, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, într-o postare pe contul său de socializare, că PSD nu are niciun blat cu liberalii, îndemnându-i pe parlamentarii Pro România să-și onoreze cuvântul dat și să voteze moțiunea de cenzură.
„Parlamentarii PSD vor vota mâine (astăzi – n.red.) moțiunea de cenzură! Guvernul Orban trebuie să plece, a produs deja mult prea mult rău. Mă aștept ca și partenerii noștri să fie serioși și parlamentarii lor să voteze pentru demiterea acestui guvern. Declarațiile privind blaturi sau înțelegeri oculte sunt neserioase și nu țin loc de vot”, scrie liderul social-democrat.

 

 

×
Subiecte în articol: motiune de cenzura