Pentru a creşte accesul populaţiei la servicii de depistare precoce a cancerului de col uterin şi cancer mamar, în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, Executivul a adoptat o hotărâre care prevede, printre altele, posibilitatea ca „asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice să se acorde şi prin cabinetele mobile - unităţi medicale mobile, caravane medicale şi cabinete medicale mobile -, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate”, a precizat Casa Națională de Asigurări de Sănătate, făcând referire la actul normativ care modifică şi completează Contractul-cadru.
Prin urmare, un proiect de ordin de ministru, pus marți în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătății, vine cu noi prevederi prin care se reglementează organizarea și funcționarea caravanelor medicale, în condițiile în care, în prezent, există norme metodologice doar pentru cabinetele și unitățile medicale mobile.
Servicii de prevenție, diagnostic și tratament
Documentul stabilește, în primul rând, locațiile în care pot fi organizate servicii medicale temporare de tip caravană medicală și demersurile necesare în vederea organizării acestora.
Caravana medicală este definită ca fiind „ansamblul personalului medical care se deplasează cu echipamente medicale în zone cu acoperire deficitară a serviciilor de sănătate”, pentru furnizarea de: activităţi de medicină preventive, activităţi medicale curative, investigaţii clinice şi paraclinice și de diagnostic, reabilitare medicală, asistenţă medicală prin telemedicină, servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor, educaţie pentru sănătate, dar și activităţi conexe actului medical (spre exemplu: fizioterapie, optică, audiologie, psihologie, nutriție etc.)
Structurile de asistență medicală mobilă - atât caravanele medicale, cât și cabinetele medicale mobile și unitățile medicale mobile - au ca scop furnizarea de servicii medicale preventive, profilactice și curative, precum şi servicii publice conexe actului medical, în regim mobil și „pot fi organizate cu prioritate în zone izolate, greu accesibile, cu acoperire deficitară a serviciilor de sănătate”.
Proiectul stipulează, de asemenea, că aceste servicii medicale sunt destinate „atât persoanelor asigurate, cât şi persoanelor neasigurate sau neînscrise pe listele de capitaţie ale unui medic de familie, celor care nu au documente de identitate și sunt furnizate cu prioritate femeilor gravide şi copiilor”.
Organizate în școli, săli de sport, corturi sau rulote
Ordinul stabilește și tipurile de locații în care pot fi organizate aceste caravane medicale, incluzând: școli și cabinete școlare, săli de sport, construcții modulare, centre comunitare, rulote sau autovehicule echipate și autorizate pentru furnizarea serviciilor medicale sau corturi special amenajate.
De asemenea, caravanele vor putea fi organizate în cabinete de medicină de familie care fac dovada deținerii unor spații sau circuite distincte de activitatea de medicină de familie.
Fiecare locație trebuie să dețină autorizație sanitară sau, în cazul corturilor, containerelor și sălilor de sport, avize temporare de funcționare emise de direcțiile de sănătate publică, asigurând respectarea condițiilor igienico-sanitare necesare.
Toți medicii care fac parte din caravanele medicale, precum și titularii cabinetelor și unităților mobile sunt obligaţi să notifice DSP din zonele în care urmează să funcționeze, cu minimum 30 de zile înainte, despre localităţile în care urmează să fie acordate serviciile medicale, perioada de deplasare și locația unde vor fi organizate.
Care sunt dotările minime obligatorii
Totodată, în ordinul de ministru este prevăzută și dotarea minimă obligatorie pentru caravanele medicale, dar și personalul care poate oferi servicii medicale mobile sau care poate fi implicat în mobilizarea populației din zonă pentru înlesnirea accesului la servicii medicale ambulatorii.
Astfel, spațiile în care se organizează acestea trebuie să deţină: sală/spațiu de aşteptare, spaţiu de consultații și tratamente, chiuvetă (care poate fi portabilă), vestiar, spațiu de depozitare și să aibă în dotare canapea de consultații, instrumentar steril/aparatură pentru sterilizarea instrumentarului, mobilier minim adaptat serviciilor medicale sau conexe organizate.
Activitățile organizate prin toate structurile medicale mobile vor putea fi oferite, conform documentului, de medici specialişti, dar care pot avea în coordonare medici rezidenţi şi studenţi din domeniul sănătăţii.
De asemenea, medicii specialişti vor putea să colaboreze și cu alte categorii de personal: „medici stomatologi, farmaciști, asistenți medicali, moașe, personal medical din cadrul organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii, dar și cu personal autorizat pentru furnizarea serviciilor conexe actului medical, precum: fizioterapie; psihologie; optică-optometrie; audiologie; nutriție și dietetică; mediatori sanitari, în cazul comunităților cu populație de etnie rromă.
Chiar dacă oferă asistență medicală în zonele defavorizate, prin aceste structuri mobile, medicii care fac vaccinuri sunt obligați să introducă în Registrul Electronic Național de Vaccinări datele privind persoanele vaccinate, precum și cele despre vaccinurile administrate.