x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Argeş: Un şofer a murit într-un accident produs pe DN 73

Argeş: Un şofer a murit într-un accident produs pe DN 73

10 Ian 2018   •   08:40
Argeş: Un şofer a murit într-un accident produs pe DN 73

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit într-un accident produs în noaptea de marţi spre miercuri pe DN 73, în localitatea argeşeană Stâlpeni.

 

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul, care se afla singur în autoturism, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, şoferul a fost găsit în stop cardio-respirator. Paramedicii au încercat resuscitarea victimei, dar fără rezultat, fiind declarat decesul.

Conform aceloraşi surse, cadrele medicale au constatat, în urma examinării leziunilor suferite de şofer, că accidentul s-a produs cu mai mult timp înainte ca autoturismul avariat să fie observat.

Poliţiştii au deschis o anchetă, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

AGERPRES.

×
Subiecte în articol: accident sofert mort