x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Circulația trenurilor la aeroport va fi afectată în perioada 13-17 septembrie 2021

Circulația trenurilor la aeroport va fi afectată în perioada 13-17 septembrie 2021

10 Sep 2021   •   12:41
Circulația trenurilor la aeroport va fi afectată în perioada 13-17 septembrie 2021
Sursa foto: Victor Stroe

Din cauza unor lucrări, trenurile spre și dinspre aeroport nu circulă între orele 10.20 și 12.20, în perioada 13 - 17 septembrie, din cauza unor lucrări efectuate între stațiile București Nord - Pajura - Mogoșoaia, anunță CFR Călători.

Lucrările executate în regie proprie pe intervalul de stații București Nord - Pajura - Mogoșoaia, parte integrantă a magistralei 700 București - Urziceni, reprezintă prima etapă a planului de acțiune al companiei în vederea îmbunătățirii condițiilor de circulație, prin creșterea gradului de confort, atât pe magistrală, cât și pe linia care asigură legătura directă între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

În urma discuțiilor purtate cu operatorii de transport feroviar de călători, în intervalul orar de 2h (10.20 - 12.20), necesar desfășurării lucrărilor de infrastructură, nu vor circula, spre și dinspre aeroport, 4 perechi de trenuri (trenurile 10751/10752 și 10753/10754 - CFR Călători, respectiv trenurile 15023/15022 și 15025/15024 - Transferoviar Călători), traficul feroviar pe relația Gara de Nord - Aeroport (și retur) urmând a se desfășura conform programului normal de circulație, pe această rută, începând cu ora 13.00.

Mediafax

×
Subiecte în articol: trenuri aeroport