x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Dependența de păcănele, trecută în rândul tulburărilor mintale grave

Dependența de păcănele, trecută în rândul tulburărilor mintale grave

de Mariana Zaharia    |    20 Mar 2023   •   08:00
Dependența de păcănele, trecută în rândul tulburărilor mintale grave

Jocurile de noroc distrug vieți. O spun mamele ai căror copii au devenit dependenți și au avut de suferit.  Poveştile lor sunt impresionante. Unii au ajuns la închisoare după ce au comis infracțiuni ca să facă rost de banii necesari pentru a putea juca, alții au necesitat îngrijiri medicale, ca să nu mai vorbim de cei care au pierdut familie, casă, tot ce au avut. Este greu să se vindece de așa ceva, spun specialiştii, iar suportul familiei este foarte important în timpul terapiei.

Tot ce câştigă muncind, pierde la aparate!

Marius a fost un băiat abandonat la naştere, care a crescut la casa de copii. Când avea 10 ani, a fost plasat unui asistent maternal care i-a dăruit dragostea de care nu a avut parte pe vremea când era al nimănui. După câțiva ani, cea căreia ajunsese să-i spună „mamă” l-a adoptat. Iar băiatul a făcut ce a ştiut el mai bine ca să nu o dezamăgească. A învăţat, a ajutat-o la treburile din gospodărie, a avut grijă de fraţii lui mai mici, şi ei luaţi în plasament. Asta până când, de curiozitate, s-a dus cu nişte colegi de clasă la păcănele. „ A fost un copil minunat. Doamne, ce cuminte era! Mai cuminte ca o fată! Ce-l puneam să facă aia făcea.  Când era la liceu s-a înhăitat cu nişte colegi şi s-a dus la păcănele. La început, stătea şi se uita la ei. Apoi, a început să joace şi el, că-i vedea pe ei când câştigau. Încet, încet, nu a mai putut să renunţe.  Ca să aibă să bage la aparte, nu mânca la liceu nimic şi toţi banii pe care-i dădeam să-şi cumpere sendviş, apă, îi dădea la păcănele. Apoi, ca să economisească, ajunsese de se ducea pe jos până la Piteşti. Cam 15 kilometri făcea zilnic.  Nu se mai putea lăsa. A terminat liceul şi după o vreme a plecat la muncă în Suedia. A muncit în construcţii două luni şi a venit acasă cu 15.000 de lei. Eram bucuroasă! I-am zis să-i strângă să îşi dea avans la o garsonieră, să aibă casa lui.  Pe toţi i-a pierdut la aparate! Atunci, de supărare s-a jurat că în viaţa lui nu mai joacă. O vreme s-a ţinut de cuvânt. A plecat din nou în Suedia, s-a întors cu 15.000 de lei şi iar a pierdut tot. S-a mai potolit o vreme şi apoi iar s-a dus la păcănele. L-am rugat să merg cu el la psiholog. Nici nu vrea să audă. El zice că nu are o problemă, că se poate controla. Eu îmi dau seama că autocontrolul e doar în mintea lui şi n-o să se lase aşa uşor. A muncit greu, în construcţii, dar asta nu l-a împiedicat să irosească banii la aparate. Tot ce câştigă din muncă „toacă” la aparate”, povestea Mariana V.

Oricând poate recidiva

Specialiştii spun că  familia este foarte importantă în cazul tinerilor care ajung dependenţi de jocurile de noroc. Atunci când a devenit o problemă serioasă trebuie acţionat, altfel îi poate periclita educaţia, locul de muncă, relaţia cu partenerul de viaţă.  „Înainte era trecută la tulburarea de control al impulsurilor,  dar ultimul manual DSM  5 (n.r. manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale), consideră patologia ca fiind gravă și o include în categoria dependențelor. E o patologie serioasă și adevărată de care se scapă greu sau deloc. Trebuie foarte multă terapie, iar câteodată se asociază și tratament. Șansele de recidivă sunt mari, mai ales dacă este asociat cu anturaj. Este nevoie de multă susținere din partea părinților. Nu la modul ca să-i alimentăm cu bani, ci să-l ducem la psiholog, că dacă îi plătim datoriile nu rezolvăm nimic. Atunci el nu înțelege consecința socială și financiară și recidivează pentru că știe că cineva îl salvează mereu. Ei găsesc argumente. Dacă joacă astăzi și pierd spun că mâine, sigur, vor câștiga. Dacă astăzi câștigă, își spun că și mâine vor câștiga și indiferent de rezultatul zilei ei găsesc motive să se întoarcă”, a declarat, pentru Jurnalul, Ioana Naftanail, medic psihiatru.

A tâlhărit un băiat pentru banii de jocuri

Spre deosebire de Marius, care muncește și cheltuie până la ultimul leu la jocuri de noroc, Alexandru a ajuns să aibă probleme cu legea din cauza acestei dependențe. Este un jucător atât de împătimit, încât, atunci când a pierdut de mai multe ori la rând, într-o seară, s-a răzbunat pe aparat și l-a distrus cu pumnii și picioarele. La câteva zile a comis o faptă cu mult mai gravă. „Avea un dosar penal pentru distrugere. Era supărat din cauza asta şi, ca de obicei când era trist sau nervos, s-a refugiat la păcănele. Intra noaptea şi mai ieşea dimineaţa de acolo. Alteori stătea toată ziua. Într-o zi a pierdut toţi banii şi a plecat pe jos către casă. Era furios că nu mai avea nici măcar de ţigări. Pe stradă, în faţa lui mergea un puşti care vorbea la telefon. A văzut că are un telefon scump şi nu a stat pe gânduri. L-a lovit şi i l-a smuls din mână. Pentru că băiatul a fugit după el să-şi recupereze telefonul l-a lovit atât de tare, încât l-a trântit la pământ și l-a rănit. Apoi l-a amanetat. A luat pe el 400 de lei şi s-a întors în sala de jocuri. De acolo l-au luat poliţiştii, la vreo două ore după ce mama copilului sunase la 112. A fost condamnat la 3 ani cu executare, pentru ambele fapte. Judecătorii au ţinut cont că nu era recidivist. Acum este închis. Mă gândesc cu groază la ce se va întâmpla când va ieşi. Dacă a ajuns să dea în cap pentru păcănele, mă tem de ce e mai rău”, a spus Carmen S., mama lui Alexandru.  

Femeile dezvoltă tulburarea într-un timp mai scurt

Cei mai mulţi jucători sunt tinerii. Din nefericire, foarte puţini apelează la medic ca să scape de tulburarea psihică. Printre dependenţi sunt şi femei, nu doar bărbaţi. „Debutul poate avea loc în adolescență sau la tineri, dar există și cazuri în care tulburarea se manifestă la vârstă mijlocie sau mai înaintată. Dependenții dezvoltă un tipar de joc care crește atât în ceea ce privește frecvența, cât și suma pariată. Suma de joc pariată nu indică, prin ea însăși, prezenta tulburării. Un individ poate să cheltuiască  mii de euro pe lună, dar să nu fie dependent, în timp ce alții cheltuiesc sume mici, dar sunt afectați de consecințele negative. Tiparul de joc poate fi regulat sau episodic. Cei dependenți joacă mai mult în perioade de stres sau de depresie sau în perioadele de consum de alte substanțe. Bărbații au tendințe să înceapă să joace jocuri de noroc la vârste mai tinere, în timp ce femeile încep la vârste mai avansate, dar dezvoltă tulburarea într-un timp mai scurt. Proporția celor care solicită ajutor de specialitate pentru jocul patologic de noroc este redusă la toate categoriile de vârstă, iar cei mai tineri au cea mai redusă probabilitate de a cere ajutor medical”, a mai spus Ioana Naftanail.

 

Recent, în încercarea de a stopa tentaţia tinerilor către păcănele, pariuri sportive etc., Senatul, în calitate de prim for sesizat, a adoptat un proiect de lege care interzice eliberarea de autorizaţii pentru deschiderea de săli de jocuri de noroc la mai puţin de 300 de metri de şcoli, locuri de joacă, bănci, aşezăminte culturale, de sănătate sau religioase. Dacă legea va trece de Parlament şi va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, patronii sălilor de jocuri vor avea la dispoziţie un an ca să mute sediile, în cazul celor situate în perimetrul amintit.  

„A muncit în construcţii două luni şi a venit acasă cu 15.000 de lei. Eram bucuroasă! I-am zis să-i strângă să îşi dea avans la o garsonieră, să aibă casa lui.  Pe toţi i-a pierdut la aparate! Atunci, de supărare s-a jurat că în viaţa lui nu mai joacă. O vreme s-a ţinut de cuvânt. A plecat din nou în Suedia, s-a întors cu 15.000 de lei şi iar a pierdut tot”- Mariana V.

 

„Trebuie foarte multă terapie, iar câteodată se asociază și tratament. Șansele de recidivă sunt mari, mai ales dacă este asociat cu anturaj. Este nevoie de multă susținere din partea părinților”-Ioana Naftanail, medic psihiatru

 

„Pe stradă, în faţa lui mergea un puşti care vorbea la telefon. A văzut că are un telefon scump şi nu a stat pe gânduri. L-a lovit şi i l-a smuls din mână. Pentru că băiatul a fugit după el să-şi recupereze telefonul l-a lovit atât de tare, încât l-a trântit la pământ și l-a rănit”-Carmen S.

 

„Cei dependenți joacă mai mult în perioade de stres sau de depresie sau în perioadele de consum de alte substanțe. Bărbații au tendințe să înceapă să joace jocuri de noroc la vârste mai tinere, în timp ce femeile încep la vârste mai avansate, dar dezvoltă tulburarea într-un timp mai scurt”- Ioana Naftanail

×