x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Explicațiile doctoriței care i-a numit "animale" pe protestatarii de la poarta spitalului unde a agonizat Alexandra

Explicațiile doctoriței care i-a numit "animale" pe protestatarii de la poarta spitalului unde a agonizat Alexandra

de Redacția Jurnalul    |    25 Aug 2023   •   13:00
Explicațiile doctoriței care i-a numit "animale" pe protestatarii de la poarta spitalului unde a agonizat Alexandra
Sursa foto: Botosani 24 via Antena 3 CNN

Doctorița de la Spitalul Județean Botoșani, care a făcut afirmații nepotrivite la adresa protestatarilor veniți să ceară dreptate pentru moartea Alexandrei, a postat pe Facebook versiunea sa în legătură cu acest incident.

Medicul Carmen Zaboloteanu lucrează la spitalul unde a murit tânăra mamă, după ce a agonizat 7 ore fără să primească ajutor medical. 

Aceasta le-a spus protestatarilor, în a cincea zi de prezență la poarta spitalului: "Țipați ca niște animale!"

Cuvintele au fost întâmpinate cu huiduieli și scandări precum "criminalii" și "Demisia!", transmite antena3CNN.

"Am primit în ultima vreme multe mesaje de amenințare, unele cu moartea, în unele am fost numită simplu jeg, scârbă, șpăgar nenorocit...Ele par să fie legate de intervenția mea în cadrul comemorării din fața Maternității Botoșani, nu zic am primit și înainte, dar acum sunt mai multe.

Am ieșit pentru că mi-am dorit doar liniște pentru copii mei...Ne luptam în momentul respectiv pentru viața unei fetițe născută de jumătate de zi, cu o malformație cardiacă gravă pe care credeam că o pierdem. Lângă noi mama fetiței ne cerea într-una să îi spunem dacă fetița ei va trăi...afară vuvuzele, claxoane...Alături era un copil intubat cu anasarcă feto-placentară și un copil care bănuiam o malformație digestivă gravă. Din fericire am reușit undeva spre dimineață să stabilizăm copii și să îi transferăm la un centru de nivel superior.

Am ieșit să rog să fie puțină liniște pentru copii mei gravi..Mi-am prezentat respectul familiei cât am reușit pentru că imediat am început să fiu atacată cu obiecte care se aruncau spre mine, pumni agitați, se aruncau banii..poftim șpăgari nenorociți să vă ajungă..

Oamenii din spate erau liniștiți și aprindeau lumânări ..erau câțiva oameni în față care făceau tot posibilul să mă lovească cu orice preț, am încercat să le strig că eu sunt doctor de copii și deplâng la fel ca ei o mare tragedie...orice spuneam părea că mai tare lumea încerca să mă lovească ...posibil ca atunci să fi spus niște cuvinte nefericite, eram paralizată de spaimă și îmi era frică pentru viața mea...

Mulțumesc tuturor care  mi-au scris mesaje de încurajare, vă îmbrățișez, respect decizia celor care m-ați înjurat. Știu că și în această postare voi fi foarte mult atacată, eu doar am vrut să auziți de la mine ce s-a întâmplat..."


 

×
Subiecte în articol: doctorita